Şmecheria preţului fix la producţie: cum s-au dirijat din pixul guvernanţilor gaze ieftine pentru consumatorii industriali fraierind populaţia ani la rând

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eliminarea preţului fix de producţie la gazele naturale şi a barierelor comerciale odată cu OUG 64/2016 a schimbat nişte vechi „cutume“ prin care populaţia era fraierită iar unii consumatori industriali făceau bani cu nemiluita. Iar asta doare.

Discuţiile din Comisia de Anchetă a ANRE cu privire la efectele Ordonanţei de urgenţă 64/2016 au ajuns la o nouă etapă. Subiectul a fost împachetat, i s-a pus fundiţă şi a fost trimis la CSAT după ce, într-un cor de bocete, unii au prevestit o aşa-zisă explozie a preţului la gazele naturale.

Cum s-au dirijat gaze ieftine pentru consumatorii industriali în detrimentul populaţiei

În prezent, cei mai mari consumatori industriali de gaze naturale sunt Mittal Steel, Interagro şi Azomureş. În cadrul discuţiilor acestei Comisii de Anchetă a ANRE, s-a vehiculat ideea că preţul de producţie pentru consumatorul non-casnic, nemaifiind reglementat de stat, fiind lăsat liber de peste doi ani de zile, adică să fie stabilit în baza raportului cerere-ofertă şi putând fi tranzacţionat pe Bursă, ar fi crescut faţă de nivelul la care era în urmă cu 10 ani, iar coloşii industriali care ţin economia în spate ar fi afectaţi. Nimeni nu spune, însă, că aceste trei mari companii îşi achiziţionează marea cantitate de gaze naturale prin contracte bilaterale, dar asta este altă discuţie.  

Ce nu îşi prea mai aminteşte nimeni este că, ani la rândul, statul român s-a folosit de preţul fix la producţia de gaze naturale destinată populaţiei şi producătorilor de energie termică pentru a dirija în fapt cantităţi mari de gaze naturale către consumatorii non-casnici (industriali) în detrimentul populaţiei, adică pe costul nostru, al tuturor. Care era mecanismul? 

Preţul la producţia de gaze era stabilit de Guvern. Tot Guvernul putea să-i impună producătorului român Romgaz să aplice o politică de discounturi mai favorabilă şi într-o zonă legală cam gri pentru a-i favoriza pe unii consumatori non-casnici. S-a creat, aşadar, un eşafodaj plin de suspiciuni legale cu scopul de a avantaja grupuri de firme care n-au dirijat acea cantitate de gaze către populaţie, ci au folosit-o în interesul propriu, comercial. 

În perioada decembrie 2006-decembrie 2008 şi decembrie 2008-septembrie 2010, Varujan Vosganian respectiv Adriean Videanu, pe vremea când erau miniştri, au aprobat, au semnat şi au susţinut în Guvern şase ordine şi trei memorandumuri prin care cei doi au pus la discreţia companiilor afaceristului Ioan Niculae gaz ieftin de la producătorul român Romgaz. 

DIICOT susţine că cei doi demnitari i-au dat grupului de firme InterAgro cantităţi mari de gaze naturale din producţia internă, care de regulă era pusă la dispoziţia populaţiei cu prioritate şi din care se înmagazinau cantităţi pentru iarnă, deşi societatea avea o datorie istorică pentru cantităţile livrate aproape cât toată cifra de afaceri a holdingului! Practic, InterAgro a beneficiat de gaze naturale de 1.5 miliarde de lei din producţia internă iar 92 de milioane erau discounturile oferite, dar care fuseseră stabilite ilegal. Adică, acest grup de companii au fost avantajate primind gaz ieftin din producţia internă la un preţ mult mai mic decât factura pe care o încasa populaţia. 

Odată ce robinetul la gaz ieftin a fost oprit, Ioan Niculae a ameninţat că îşi închide combinatele chimice şi că va lăsa pe drumuri mii de angajaţi. Companiile sale sunt şi astăzi în insolvenţă. Acest dosar a fost trimis în judecată abia în vara acestui an. Să ne amintim doar cum se ungea cu mir în 2015 Varujan Vosganian, în plenul Parlamentului, de parcă se dădea cu cremă antiriduri, numai ca să nu îi fie ridicată imunitatea. Acesta este exemplul elocvent prin care statul, fără să se gândească la gestionarea resursei naturale şi la nevoile cetăţenilor, a subvenţionat o mega-afacere încălcând orice principiu al concurenţei.

Dar, se pare că au mai fost şi alte cazuri.

Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor afirma, în urmă cu două săptămâni, că OMV Petrom i-a cerut Guvernului, în anul 2012, să beneficieze în baza unui viitor act normativ numai de gaze de producţie internă pentru centrala de la Brazi. În loc să folosească gaze la preţul pieţei, şi centrala de la Brazi dar şi alţi operatori căutau acelaşi lucru: să folosească faptul că o parte din gazul românesc avea preţ mic, stabilit din pix, şi sa tragă propriile avantaje.

O altă situaţie interesantă. Engie şi E.On ar fi cumpărat gaze la preţ administrativ mic de la Romgaz, stabilit prin hotărâri de guvern, pentru consumatorii casnici. Se pare că rapoarte ale Curţii de Conturi ar indica faptul că acest gaz nu ar fi ajuns la populaţie în întregime. Şi aici, se pare, ar fi prejudicii comerciale importante, generate cu aceeaşi reţetă a pretextului gazului cu preţ fix care trebuia să ajungă la populaţie. 

Preţul fix la producţia de gaz nu şi-a atins scopul. Ba din contră

Eliminarea preţului fix la producţia internă de gaze a produs un declic la 1 aprilie 2017. În trecut, toate partidele s-au folosit de acest instrument al preţului fix la producţia destinată populaţie de parcă tot gazul natural era al lor, luat pe persoană fizică! În concluzie, preţul fix la producţia de gaze nu prea şi-a atins scopul în sensul protejării populaţiei şi a resursei naturale.

Numai că, în OUG64 scrie că achiziţia de gaze naturale trebuie să se facă transparent şi nediscriminatoriu, iar asta a stârnit tot felul de reacţii de nemulţumire. 

Dovada este că, în anul 2016, înainte de eliminarea preţului fix de producţie la gazele naturale pentru casnici, deşi concentrarea pe piaţa de gaze din România era la acelaşi nivel cu media UE, preţurile en-gros ale gazului (cele din contractele bilaterale) erau uşor mai mari decât preţurile medii ale gazului din UE, cu toate că trendul era unul descrescător, dacă este să ne comparăm cu anul 2013.

Nu o spun eu, o spune ultimul raport despre Starea Uniunii Energetice al Comisiei Europene, datat 23 noiembrie 2017. Şi asta în condiţiile în care preţul de producţie a fost îngheţat din mai 2016 la 60 de lei/Mwh până în aprilie 2018

Acelaşi raport al Comisiei Europene spune că, datorită marjelor negative sau slabe permise de reglementarea preţurilor, furnizorii sunt descurajaţi să facă oferte în afara zonelor lor de aprovizionare. Prin urmare, alegerea consumatorilor este, în realitate, adesea foarte limitată. Rata de comutare de la un furnizor la altul fiind scăzută consecinţa este că preţul este mai mare.

Cum rămâne cu eliminarea pierderilor tehnologice din sistem?

Energia şi transportul sunt sectoare cheie pentru o economie. Activitatea din aceste două sectoare a reprezentat 10.5% din PIB-ul României, în 2015 iar, aici, sunt concentrate 6.5% din numărul total de locuri de muncă din România. Comisia Europeană afirmă în raportul întocmit cu privire la Starea Uniunii Energetice că, în România, procesul de decarbonizare în cele două sectoare va necesita investiţii semnificative dincolo de capacitatea economică a lor.

În ceea ce priveşte gazele, tariful de distribuţie este stabilit în funcţie de zone şi este reglementat de ANRE. El se calculează în funcţie de investiţia distribuitorului.

În prezent, aceste tarife sunt recunoscute de ANRE numai după ce distribuitorii efectuează investiţiile. ANRE ar putea avea în plan, se pare, ca, pe viitor, să schimbe acest sistem, şi să-i recunoască 50% din tarif distribuitorului înainte ca el să efectueze investiţia. Adică, în loc să obţină un credit bancar pentru o investiţie, distribuitorul ar lua acei bani de la consumatori. Avantajul ar fi că ar exista o curbă mai mică la factura de gaze naturale, având în vedere ca preţul investiţiilor se descarcă gradual în factură.

În atare condiţii, nu ar fi contraindicat dacă şi consumatorii ar avea ceva de câştigat, iar ANRE ar putea diminua rata de profit reglementat pentru activităţile de distribuţie şi furnizare, dacă tot ne asumăm riscuri alături de societăţile de profil. Un argument ar fi că furnizorii nu mai folosesc capitalul propriu atunci când efectuează acele investiţii ci iau, practic, un „credit” de la consumatori. 

Dar, chiar şi aşa, marele avantaj din toată această situaţie ar fi că furnizorii vor fi mai motivaţi să efectueze diverse lucrări pentru eliminarea pierderilor tehnologice din sistem.

Operatorii din piaţă însă, probabil că ar trebui să finanţeze cu prioritate astfel de învestiţii, iar asta ar însemna un cost al facturii mai scăzut pentru consumator în viitor care nu ar mai suporta din buzunarul propriu riscurile care apar pentru că şi azi, ne bazăm, în mare măsură, pe o infrastructură creată în urmă cu zeci de ani.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite