Premii de 150.000 de euro pentru cele mai bune idei de inovare socială adresate tinerilor din Europa | comisia europeana

Premii de 150.000 de euro pentru cele mai bune
idei de inovare socială adresate tinerilor din Europa

Comisia Europeană a lansat Competiţia Europeană de Inovare Socială, organizată împreună cu Ashoka şi alte patru organizaţii europene, sub tema RE:THINK LOCAL. Trei premii în valoare totală de 150.000 de euro vor fi oferite celor mai bune trei proiecte de inovare socială ce adresează provocările comunităţilor locale pentru integrarea tinerilor în economia locală.

Peste 175 de dosare pentru rezolvarea amiabilă a problemelor cu banca au fost înregistrate la CSALB. Numărul, de 10 ori mai mare decât anul trecut

Peste 175 de dosare
pentru rezolvarea amiabilă a problemelor cu banca au fost înregistrate la CSALB.
Numărul, de 10 ori mai mare decât anul trecut

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) a înregistrat o creştere de aproape 10 ori a numărului de dosare aflate în lucru la conciliatori sau deja finalizate în primul trimestru din 2018 comparativ cu primul trimestru de anul trecut, arătând astfel interesul crescut din partea consumatorilor şi a băncilor de a participa la proceduri de soluţionare alternativă a diferendelor.

Scriu de ani buni despre zona euro şi mai ales despre ceea ce înseamnă pentru România aderarea la această zonă. Nu de puţine ori am scris că România are nevoie să-şi definească un traseu, un Plan de trecere la euro în mod oficial, aşa cum toate celelalte state est-europene au făcut (majoritatea imediat după intrarea în UE).

Programarea economică este prezentă în toate ţările lumii. Lipsa viziunii în ceea ce priveşte modelul de dezvoltare / modelul industrial conduce la ceea ce am văzut cu toţii în primii 20 de ani ai tranziţiei în România. Haos, recesiuni transformaţionale însoţite de căderi economice, şomaj, pierdere de potenţial economic şi haos. Crearea unui pattern de dezvoltare pe termen lung este strict necesară. Construcţie fără proiect nu există.

De circa două săptămâni, la o aruncătură de băţ de Bucureşti, la Târgovişte, nişte oameni ajunşi la capătul răbdării luptă pentru drepturile lor. Este vorba despre aproape 400 din cei 500 de salariaţi ai ASO Cromsteel, companie care face parte din grupul ASO H&P, lider mondial în producţia de bară şi ţeavă cromată. Condiţiile în care lucrează sutele de angajaţi Cromsteel sunt toxice.

acum 11 zile · comentarii (9)

Noua conducere a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale a stabilit, luna trecută, ca preţ de referinţă pentru calculul redevenţelor pentru gazele naturale din producţia internă, media cotaţiilor gazului natural din hubul de la Baumgarten de pe Piaţa Zilei Următoare.

acum 14 zile · comentarii (9)

Felul în care se poartă guvernul Dăncilă cu pensiile private ale românilor este distructiv nu doar la nivel economic sau în planul bogăţiei populaţiei, ci are, de asemenea, un impact puternic la nivel micro, în viaţa socială a unei firme, influenţând direct relaţiile personale şi profesionale între cetăţeni, mai precis legătura de încredere dintre angajatori şi angajaţi.

acum 21 zile · comentarii (6)

Avariile de la unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă care s-au produs săptămâna trecută ar fi trebuit să-i trezească la realitate pe guvernanţi. Decapitalizarea companiilor publice de care statul a uzitat în ultimii doi ani este cea mai păguboasă soluţie la care a apelat pentru a strânge bani ca să-şi onoreze promisiunile fără acoperire bugetară făcute în campania electorală din 2016.

acum 22 zile · comentarii (6)

Bugetul UE polarizează atenţia statelor membre din Uniune în lumina marilor provocări cu care se confruntă acestea pe plan intern şi internaţional. În cele ce urmează, mă voi referi la unele aspecte privind bugetul UE având în vedere interesele României, specifice (naţionale) şi derivând din nevoia de a preveni disoluţia proiectului european.

acum 22 zile · comentarii (3)

Pleacă ai noştri, vin ai noştri. Asta este reţeta statului aplicată consiliilor de conducere ale companiilor publice sau la care deţine un pachet important de acţiuni şi spaţiu de manevră. De fiecare dată când s-a schimbat componenţa Guvernului s-a umblat la vârfurile companiilor de stat, urmărindu-se ori reglări de conturi, ori exercitarea unui control prin interpuşi. Rare au fost cazurile când s-a urmărit performanţa.

acum 30 zile · comentarii (3)

Zilele trecute, ANRE şi TRANSGAZ au organizat o dezbatere pe modificările care se intenţionează a fi aduse Codului Reţelei de Transport Gaze Naturale la care au fost invitate entităţile de pe piaţa de gaze. Întâlnirea, a scos în evidenţă încă o data, dezorientarea care însoţeşte acest subiect.

acum 30 zile · comentarii (0)

Aparent banală, construcţia unei conducte de gaz pe teritoriul Serbiei înseamnă, de fapt, o nouă piesă de puzzle pe care Rusia o adaugă în jocul său geostrategic din regiune. Scopul? Controlul total al securităţii energetice europene.

luna trecuta · comentarii (12)

INTERVIU EXCLUSIV / România poate să devină în următorii ani unul dintre cei mai importanţi producători de gaze naturale din Uniunea Europeană. Pe lângă proiectele tehnice de infrastructură şi legile aflate în dezbatere în Parlament şi care vor influenţa piaţa de gaze naturale, guvernanţii trebuie să configureze şi o strategie coerentă pentru ca ţara noastră să beneficieze din plin de avantajele investiţiei OMV-Petrom şi Exxon în Marea Neagră.

luna trecuta · comentarii (15)

În ultimele săptămâni s-a declanşat o adevărată isterie faţă de proiectul BRUA, gazoductul care ar trebui să transporte gazele din Marea Neagră, dovedind încă o dată că suntem capabili să deschidem o dezbatere în sectorul gazelor naturale, doar atunci când se iscă un scandal. Deosebirea între dezbatere şi scandal este că, în urma scandalului, într-o proporţie mare, proiectele s-au oprit.

luna trecuta · comentarii (4)

Au existat mai multe experimente cu implementarea unor Coduri de reţea în România, fiecare eşuând. Este important de menţionat că aceste experienţe au adus după ele costuri de milioane de euro, cu consultanţi, echipamente de măsurare, platforme informatice, tehnică informatică etc., care se vor reflecta din nou în buzunarul consumatorului final.

luna trecuta · comentarii (0)

În timp ce guvernul maghiar vorbeşte despre faptul că va scăpa de dependenţa de gazul rusesc visând la resursele din Marea Neagră, la Bucureşti s-a creat o adevărată isterie că o mână nevăzută a semnat ceva prin care a trădat interesele naţionale ale ţării. În realitate, adevărul gol-goluţ este că, până astăzi, nimeni nu a semnat niciun acord de vânzare a vreunei singure molecule de gaz din Marea Neagră. Aşa că de unde până unde atâta nebunie?

luna trecuta · comentarii (50)

În loc să avem o ţară ca afară, avem o ţară coruptă care s-a oprit într-o haltă dărăpănată în drumul spre modernitate. Din ultimul Raport de Ţară întocmit de Comisia Europeană rezultă că avem o populaţie şi mai săracă şi că orizonturile şi perspectivele României sunt din ce în ce mai înguste.

acum 2 luni · comentarii (51)

Până în urmă cu 4 ani, România era ţara din Europa de Est,care deţinea cele mai multe firme de construcţii montaj conducte de gaze şi echipamente aferente, având colective specializate în operaţii de construire a conductelor de gaze în regim de şantier şi dotări corespunzătoare.

acum 2 luni · comentarii (4)

În prima parte a anului viitor, ţara noastră are marea şansă de a fi în fruntea Uniunii Europene timp de şase luni. Chiar dacă, astăzi, riscul de a părea nepregătiţi în faţa uzanţelor şi a procedurilor birocratice de la Bruxelles este unul destul de mare, România este obligată de această misiune importantă să propună un proiect de anvergură prin care să provoace o schimbare în Uniunea Europeană.

acum 2 luni · comentarii (9)
Postari Recente