“Nu ne vindem ţara!” România nu vrea să vândă teren nerezidenţilor, până în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va solicita UE să nu fie obligată să vândă teren agricol nerezidenţilor, până în 2020, potrivit declaraţiilor făcute de Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără. În prezent, circa 700.000 de hectare, sau 8,5% din suprafaţa agricolă a României este deţinută de străini, iar cetăţenii italieni deţin aproximativ 25% din această suprafaţă.

"România nu este pregătită la această dată pentru a deschide fondul funciar şi fondul agricol şi în acest sens vom face un demers către UE pentru a ne permite prelungirea termenului după 2016, astfel încât ţara să nu fie obligată să vândă teren agricol către nerezidenţi, aşa cum au mai făcut şi alte state. Sigur că rămâne să vedem poziţia UE şi capacitatea noastră de negociere, dar aceasta este poziţia MADR şi a Guvernului României", a declarat ministrul Agriculturii, pentru agenţia de presă Agerpress. Acesta a precizat că România este condiţionată prin tratatul de aderare să înceapă din 2016 vânzarea de teren pentru nerezidenţi.

Şeful de la Agricultură a precizat că la ora actuală circa 7-8% din suprafaţa arabilă a României este utilizată de cetăţeni străini, care au cumpărat în conformitate cu prevederile legale sau au concesionat suprafeţele de teren cu cele două condiţionări care se regăsesc în Codul Civil. Astfel, pentru persoanele fizice există obligativitatea de a avea domiciliul în România iar pentru personele juridice sau asociaţii de a avea sediul în România dacă doresc să deţină teren sau să-l lucreze.

Italienii deţin cea mai mare parte din terenurile agricole aflate deja în proprietatea nerezidenţilor

Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridică la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României. Într-un clasament al cumpărătorilor de teren în România, pe primele locuri se află Italia, cu 24,29%, Germania cu 15,48% şi ţările arabe cu 9,98%. Totodată, Ungaria deţinea 8,17% din cele peste 700.000 de hectare de teren agricol cumpărat în România, Spania (6,22%), Austria (6,13%), Danemarca (4,52%), Grecia si Olanda câte 2,4% şi Turcia 0,78%.

Potrivit ministrului Agriculturii, preţurile terenurilor în România oscilau anul trecut între 1.500 şi 2.500 de euro pe hectar, iar în 2011 în zonele favorabile a ajuns 4.000 - 5.000 de euro pe hectar.

România participă în acest an la Expoziţia Internaţională pentru Alimentaţie, Agricultură şi Horticultură "Săptămâna Verde" de la Berlin (Germania), ca stat partener, cele 62 de companii ce activează în domeniul industriei alimentare, agriculturii şi horticulturii din ţara noastră expunându-şi produsele în Hala 10.2 din Pavilionul expoziţional Messe Berlin, pe o suprafaţă de 1.000 mp.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite