Iohannis sesizează din nou la CCR legea care îl scoate din numirea şefului ANCOM. Parlamentarii s-au folosit de reexaminare pentru noi modificări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat miercuri, pentru a doua oară, Curtea Constituţională cu privire la proiectul care îl scoate din procedura de numire a conducerii Autorităţii de Comunicaţii (ANCOM). El reclamă că, după reexaminare, în loc ca legea să fie reparată, a suferit chiar şi mai multe modificări. Potrivit acestora, şeful ANCOM va putea fi demis numai dacă votează astfel toţi deputaţii şi senatorii.

Legea de funcţionare a ANCOM a fost schimbată pe 27 aprilie 2017, prin ordonanţă de urgenţă, de către fostul Guvern Grindeanu. Printre modificări, s-a stabilit că preşedintele şi vicepreşedinţii acestei instituţii vor fi numiţi, la propunerea Guvernului, de plenul reunit al Parlamentului, în loc de preşedintele ţării. Sorin Grindeanu este, în prezent, chiar şeful ANCOM. 

Iohannis a trimis o primă în ianuarie 2018, însă CCR a stabilit că documentul este constituţional.

La începutul lunii mai a acestui an, preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea legii de numire a conducerii ANCOM, fiind că a fost scos din procedură.

Cererea de reexaminare a trecut însă pe repede înainte prin Parlament, iar la finalul lunii mai parlamentarii au păstrat prevederea care îl elimină pe preşedinte din procedura de numire.

Acum, preşedintele Klaus Iohannis mai foloseşte una din armele pe care le are la dispoziţie şi sesizează şi Curtea Constituţională cu privire la aceste modificări.

Iohannis reclamă la CCR că, între timp, au mai fost aduse modificări legii, care nici măcar nu făceau obiectul sesizării cererii sale de reexaminare. Astfel, în loc să îl reintroducă pe preşedinte în procedura de numire, parlamentarii au stabilit că numirea conducerii se va face cu majoritate absolută, faţă de una simplă.

Potrivit lui Iohannis, „după reexaminare, textul art. 11 alin. (1) a suferit modificări, Parlamentul stabilind că numirea conducerii ANCOM se face cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Aşadar, potrivit acestor noi prevederi, majoritatea necesară pentru numirea conducerii acestei autorităţi devine una absolută, faţă de forma precedentă, potrivit căreia majoritatea stabilită în acest scop era una simplă – majoritatea deputaţilor şi senatorilor prezenţi”.

„Deşi una dintre solicitările Preşedintelui României, din cererea de reexaminare priveşte chiar art. 11 alin. (1), aceasta avea însă un cu totul alt obiect, vizând problematica eliminării din cadrul procedurii de numire a conducerii ANCOM a implicării întregii puteri executive (atât a Guvernului, cât şi a Preşedintelui României). Or, în urma reexaminării modificarea Parlamentul a intervenit într-o cu totul altă problematică din conţinutul art. 11 alin. (1), respectiv cea a majorităţii necesare numirii conducerii ANCOM”, arată preşedintele în sesizarea trimisă CCR.

Totodată, şi pentru demiterea conducerii va fi nevoie de majoritate absolută.

„Art. unic pct. 5 al legii în forma anterioară cererii de reexaminare (art. 11 alin. (51) din OUG nr. 22/2009) prevedea că demiterea din funcţie a conducerii ANCOM se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi. Ca urmare a dezbaterii solicitării de reexaminare, Parlamentul a modificat aceste dispoziţii, în sensul că majoritatea necesară pentru demiterea conducerii acestei autorităţi devine una absolută. O astfel de modificare încalcă limitele reexaminării întrucât acest articol nu a făcut obiectul cererii de reexaminare, aspect care contravine dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale”, mai arată Iohannis.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite