Gazul, mai scump decât încălzirea centralizată

Scumpirea gazelor din următorii ani va aduce facturi uriaşe celor care au optat pentru centrale proprii de apartament în detrimentul sistemului centralizat de încălzire.

Ştiri pe aceeaşi temă

La presiunea FMI, Guvernul a decis, vara trecută, să elimine subvenţiile acordate de la bugetul de stat pentru CET-uri, adică 45% din costurile cu achiziţia combustibilului. Astfel că, în această iarnă, cei care locuiesc în blocuri neizolate s-au trezit cu facturi uriaşe. Este cazul Laurei B., care locuieşte în cartierul Berceni din Capitală şi a plătit în ianuarie 700 de lei pentru întreţinerea unui apartament de trei camere în care locuiesc patru persoane. Şi Angelica C., din Drumul Taberei, a plătit 270 de lei la înteţinere pentru două camere. În schimb, Radu B., care locuieşte într-un bloc nou, izolat termic, a plătit 210 de lei pentru un apartament cu două camere.

Dacă facem o comparaţie cu factura unui utilizator de gaze, vedem că, iarna aceasta, cei cu centrale plătesc aproximativ cât un apartament dintr-un bloc izolat. Cristina B., care locuieşte într-o garsonieră dintr-o vilă din centrul Capitalei, a plătit 120 de lei pe decembrie, iar pentru ianuarie se aşteaptă la o factură de 200 de lei, având în vedere consumul. În schimb, Octavian M., din comuna Pantelimon, a plătit 500 de lei pentru încălzirea cu gaze a unei case cu patru camere, însă centrala a funcţionat încontinuu. Observăm astfel că Octavian a plătit mai mult decât Laura, care este racordată la sistemul centralizat.

Ce ne aşteaptă la anul

Însă situaţia este specifică doar acestei ierni, avertizează specialiştii, întrucât preţul gazelor este menţinut la nivelul din 2009 de o ordonanţă de urgenţă adoptată în vară de Guvern, în timp ce preţul căldurii din sistemul centralizat nu mai conţine subvenţiile de la bugetul de stat. Însă, pe termen mediu şi lung, preţul gazelor va creşte încontinuu, iar sistemul centralizat este mai ieftin oriunde în Europa faţă de încălzirea pe gaze. „Preţul gazelor va fi stabilit tot timpul politic", ne-a declarat Tudor Popescu, specialist în domeniu şi fost şef al Agenţiei Municipale pentru Eficientizare şi Reglementare în Energie din Bucureşti.

Acelaşi lucru l-a declarat vara trecută, pentru „Adevărul", Corneliu Bodea, vicepreşedinte al Adrem Invest, companie care construieşte o centrală pe biomasă la Suceava. „Trendul internaţional al creşterii preţului gazelor este evident şi de neevitat, întrucât gazul este o resursă pe cale de dispariţie. Adăugăm asta la faptul că în România preţul are o întârziere faţă de nivelul european, iar tarifele plătite acum de populaţie sunt mici. Va veni o liberalizare a pieţei şi oamenii trebuie să se aştepte ca preţul gazelor să crească", a arătat Bodea. În acel moment, va fi mai eficient să fii racordat la sistemul centralizat şi vom fi martorii unui val de rebranşări, susţine el. Reamintim că Guvernul şi-a asumat în faţa FMI liberalizarea totală a pieţei de gaze şi de electricitate până în 2015.

Ce fel de sistem este mai eficient

Ca alternativă la CET-urile ine­ficiente de astăzi, Tudor Popescu a susţinut ideea centralelor mici de cartier, pe gaze, dar şi importanţa unora periferice, care pot fi transferate pe păcură, în cazul în care alimentarea cu gaze este deficitară.

„Autorităţile locale au la dispoziţie bani europeni pentru astfel de proiecte. Foarte bune sunt şi centralele care utilizează gunoaiele menajere, întrucât aceste deşeuri care ard de pomană la marginea oraşelor", a mai spus Popescu.

"Tarifele plătite acum de populaţie sunt mici. Va veni o liberalizare a pieţei şi oamenii trebuie să se aştepte ca preţul gazelor să crească."
Corneliu Bodea
vicepreşedinte Adrem Invest

Probleme cu gazele slabe

O altă problemă a sistemului energetic iese acum la iveală. Calitatea gazelor este diferită pe teritoriul ţării, iar din 2008 factura depinde şi de acest indicator. Cei cu gaze mai slabe consumă mai mult în volum, iar, teoretic, factura finală este aceeaşi. Însă Octavian M., care locuieşte în apropierea Capitalei, unde gazele sunt de o calitate mai slabă decât media naţională, spune că, de mai multe ori, centrala s-a oprit, chiar dacă debitul gazelor era la nivel normal. „Gazul este foarte prost. Centrala are un anumit debit şi nu poate consuma mai mult în volum decât indicatorii la care a fost proiectată", susţine el.

citeste totul despre: