FOTO Lidl a retras din România un produs cu efecte toxice. Cumpărătorii îşi pot primi banii înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lidl deschide luni un magazin în Galata

Retailerul german Lidl a retras din magazinele sale din România un produs cu posibile efecte toxice, rugând cumpărătorii să nu îl consume. Cei care îl returnează îşi primesc banii înapoi.

Este vorba de produsul „Cămara Noastră Suc de mere şi sfeclă roşie, 2L“, pe care producătorul român SC Mărul Argintiu SRL l-a rechemat preventiv.

Potrivit Lidl, în cadrul verificărilor interne, într-o probă a fost depistată toxina Patulină. Patulina poate avea efecte toxice asupra organismului uman. Întrucât nu poate fi exclus vreun risc asupra sănătăţii, clienţii sunt rugaţi insistent să ţină cont de această rechemare şi să nu consume produsul în cauză.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Produsul „Cămara Noastră Suc de mere şi sfeclă roşie, 2L“ al producătorului SC Marul Argintiu SRL a fost vândut de către Lidl Romania. Din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Lidl România a scos produsul de la vânzare. Produsul mai sus menţionat, cu data de valabilitate 24.01.2019, poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produsului va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Această rechemare vizează exclusiv produsul „Cămara Noastră Suc de mere şi sfeclă roşie, 2L“ al producătorului SC Mărul Argintiu SRL. Alte produse vândute de către Lidl Romania, inclusiv alte produse ale producătorului SC Mărul Argintiu SRL, nu sunt afectate de această rechemare.

Producătorul SC Mărul Argintiu SRL îşi cere scuze faţă de persoanele afectate pentru neplăcerile create. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite