Dragnea vrea să modifice pe repede-înainte legea achiziţiilor. Ioana Petrescu: „Nu cumva legile în vigoare îi împiedică pe cei care doresc să fraudeze?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana Petrescu, fostul ministru de Finanţe în Guvernul Ponta, critică intenţia noului Executiv de a schimba lege achiziţiilor publice, întrebându-l ironic pe Liviu Dragnea, care a anunţat modificarea, dacă „nu cumva legile în vigoare îi împiedică pe cei care doresc să fraudeze achiziţiile din apărare, energie şi infrastructură”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că Guvernul pregăteşte o lege a achiziţiilor strategice care va permite derularea mai rapidă a licitaţiilor, în contextul în care legea abia a fost modificată anul trecut. „Se lucrează acum intens la o Lege a achiziţiilor strategice, care se va finaliza cu un proiect de lege, care va fi dezbătut în Parlament, care să aibă în mod nominal şi foarte clar în anexă investiţiile ce vor fi cuprinse în această procedură simplificată, în cel puţin trei domenii mari: infrastructură, energie şi apărare, cu nişte proceduri inspirate din ţările dezvoltate care nu au aceste întârzieri uriaşe în istorie”, a mai declarat Dragnea, precizând că proiectul va fi lansat în dezbatere în maxim trei săptămâni şi în Parlament va fi adoptat pe o procedură rapidă.

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, anterior, că există intenţia de modificare a legii, declarând, potrivit profit.ro: „Sunt legate aceste prevederi de chestiuni care să simplfice foarte mult aceste proceduri, nu să le facă netransparente, ci să fie mai transparente, dar mai simple, pentru că pot să vă dau foarte mutl exemple practice, în care partea de început, studiile de prefezabilitate, de fezabilitate,eventualele exproprieri, proiectarea, ca să discutăm de lucrările de infrastructură, de multe ori durează mai mult decât execuţia acelei lucrări”.

Undă verde fraudei

Ioana Petrescu susţine că simplificarea procedurilor de achiziţie poate da undă verde fraudei. „Se doreşte o simplificare a procedurilor pentru achiziţiile în infrastructură, energie şi apărare, adică în domeniile unde se realizează cele mai complexe şi mai costisitoare proiecte.  Cu toţii ne dorim proceduri mai simple, dar adevărul este că, dacă faci lucrurile prea simplist, rişti să te alegi cu rezultate slabe”, spune ea, dând exemplu, licitaţiile după criteriul  „preţul cel mai mic” pentru proiecte complexe vor duce la o durată de viaţă foarte scurtă a investiţiei. 

„În noile legi sunt incluse principii de tipul «cel mai bun raport calitate-preţ». Da, este mai complicat decât achiziţia pe criteriul «preţul cel mai mic», dar aşa se pot evita situaţii ciudate când o firmă de apartament câştigă un proiect mare. Această firmă poate veni cu preţul cel mai mic, dar şi cu calitatea cea mai slabă. Evident, acest tip de achiziţie este păguboasă, pentru că livrabilele vor fi de proastă calitate. Si, dacă vorbim despre proceduri simplificate în cele mai importante domenii, pierderile pot fi imense. De ce tocmai în aceste domenii se doreşte schimbarea procedurilor de achiziţie? Unde vom aplica legile în vigoare, doar la achiziţiile de pixuri?”, mai precizează Petrescu.

„Ca persoană implicată în elaborarea reformei achiziţiilor publice, nu înţeleg ce beneficii ne pot aduce schimbări ale legislaţiei, atât de curând după adoptarea noilor legi. În lipsa altor argumente, cred că Liviu Dragnea ar trebui să se întrebe, înainte de a scrie o altă lege, daca nu cumva legile în vigoare îi împiedică pe cei care doresc să fraudeze achiziţiile din apărare, energie şi infrastructură”, a scris Petrescu pe blogul său.

Legea a fost modificată şi anul trecut

Ioana Petrescu susţine că noul proiect vine în contextul în care, la mijlocul anului trecut, tocmai a intrat în vigoare o noua legislaţie privind achiziţiile publice, „care nu a avut timp să îşi producă pe deplin efectele şi, deci, nici să fie evaluată”.

Legea achiziţiilor publice a suferit modificări şi anul trecut, fiind aprobată pe 10 mai 2016 de către deputaţi şi a intrat în vigoare de la 26 mai. Votul a fost acordat după mai multe săptămâni de amânări, generate de numărul mic al deputaţilor veniţi la muncă, dar şi după ce Guvernul a atenţionat că astfel de amânări pot genera un nivel redus al fondurilor europene atrase.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite