Dragnea: Legea pensiilor nu va fi scoasă din programul de guvernare. Propunere pe legea achiziţiilor publice, în două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a vorbit luni, după şedinţa conducerii PSD, despre măsurile economice şi fiscale din noul program de guvernare, precizând că acesta va include legea pensiilor, că se va veni cu o propunere pentru legea achiziţiilor publice şi că majorările salariale adoptate îşi vor urma cursul.

„Legea pensiilor nu va fi scoasă din programul de guvernare”, a declarat Liviu Dragnea.

El a precizat că în şedinţă s-a discutat şi despre legea achiziţiilor publice. „Am stabilit şi le-am propus şi au fost de acord să se formeze rapid un grup de lucru. Să stea un weekend şi să iasă cu o propunere de lege a achiziţiilor publice care să simplifice procedurile şi să degajeze aceste piedici de ani de zile din România şi să deblocheze investiţiile”, spus preşedintele PSD. El a menţionat că grupul de lucru va ieşi cu o propunere pe marginea acestei legi în aproximativ două săptămâni, în principal în sensul simplificării procedurilor.

Liderul PSD a mai spus că nu sunt mari întârzieri în aplicarea măsurilor din programul de guvernare.

Întrebat de impactul măsurilor el a spus: „Avem un impact serios din multe motive, dar nu din cauza legii salarizării”.

Dragnea a precizat că păstrează „cu tărie obiectivele asumate şi în campanie”, respectiv „să ne încadrăm în indicatorii macreconomici importanţi, aşa cu ne-am încadrat şi în 2017”, dar şi în ceea ce priveşte „obiectivul nostru major”, respectiv creşterea salariilor românilor. „Creşterile salariale adoptate îşi vor urma cursul, ba în anumite situaţii chiar mai bine”, a spus el.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite