De ce este important ca securitatea energetică a Europei de Est să fie tema României pentru preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Uniunii Europene
Consiliul Uniunii Europene

În prima parte a anului viitor, ţara noastră are marea şansă de a fi în fruntea Uniunii Europene timp de şase luni. Chiar dacă, astăzi, riscul de a părea nepregătiţi în faţa uzanţelor şi a procedurilor birocratice de la Bruxelles este unul destul de mare, România este obligată de această misiune importantă să propună un proiect de anvergură prin care să provoace o schimbare în Uniunea Europeană.

În prezent, Bulgaria este ţara care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE. Autorităţile de la Sofia au propus pe agenda UE o temă extrem de importantă, cea a accelerării reformelor şi a îmbunătăţirii drumului european pe care îl au de parcurs ţările din Balcanii de Vest.

În contrapartidă, România ar putea să pregătească două mari cărţi în perspectiva preluării, în anul 2019, a preşedinţiei prin rotaţie a Comisiei Europene. Unu: putem fi o garanţie pentru securitatea energetică a acestei regiuni. Doi: putem contribui în mod esenţial la consolidarea prosperităţii economice a celei mai sărace ţări din Europa – Republica Moldova. De ce aceste teme? Pentru că Bruxelles trebuie să fie determinat să îşi îndrepte atenţia spre problematica Europei de Est.

Poate fi marele proiect al României pentru preşedinţia UE securitatea energetică a Europei de Est?

Este foarte clar că între Bruxelles şi Estul Europei trebuie create noi punţi care să astupe falia creată în ultimii ani. România ar putea juca acest rol, de mediator. Între Bruxelles pe de-o parte şi Varşovia şi Bratislava pe de altă parte există un singur mare subiect asupra căruia există un consens. Şi anume, consecinţele negative pe care le-ar avea Nord Stream 2 asupra fluxului de gaze şi securităţii energetice din Europa de Est.

În 2014, după anexarea Crimeii, Comisia Europeană a efectuat o serie de teste de stres, din care a reieşit faptul că Europa de Est are o securitate energetică vulnerabilă. De ce? Pentru că ţările de-aici se alimentează cu gaze naturale dintr-o singură sursă de import: Rusia. Bruxelles a propus, atunci, o listă de aproape două sute de Proiecte de Interes Comun pentru a ceşte gradul de interconexiuni între ţările din Europa de Est şi pentru a diversifica sursele de import, orientându-se spre resursele de gaze naturale dinspre Marea Caspică. Asta ar aduce, pe de-o parte, concurenţă pe piaţă, un preţ corect pentru resursă şi, pe de altă parte, creşterea securităţii energetice.

rusia

Astăzi, când se vorbeşte despre Nord Stream 2, trebuie să ştim un lucru foarte clar. În prezent, Centrul şi Estul Europei sunt alimentate prin două trasee importante: gazoductul Yamal, care traversează Belarus şi Polonia şi gazoductele care pornesc din Rusia şi trec prin Ucraina şi Slovacia. Aceste state, pe lângă faptul că se alimentează cu gaz rusesc, constituie şi rute de tranzit spre pieţele din Vestul Europei. Iar securitatea lor energetică este garantată, în mare, doar de acest lucru.

Nord Stream 2 nu va aduce neapărat un volum foarte mare de gaze naturale în Germania, dar va avea un alt scop. Conectându-se cu viitorul gazoduct EUGAL şi cu OPAL, Gazprom va bloca pur şi simplu accesul ţărilor din Europa de Est la competitorii gazului rusesc. În timp ce aceste ţări vor fi izolate, Vestul Europei se va bucura din plin de diversificarea resurselor de alimentare.

eugal

Comisarul european pentru Energie Arias Canete şi-a reafirmat sprijinul pentru gazoductul BRUA, în cadrul unei conferinţe organizată de PPE şi la care au luat parte reprezentanţii mai multor companii producătoare de energie din România.

Când am analizat la Comisie proiectul, am văzut ca avem o traiectorie ce depinde de o singura sursa de import. Am dorit ca fiecare ţara sa aibă acces la cel puţin 3 furnizori. Ne-am dat seama, apoi, că nu aveam acces şi la fluxurile inverse. Am văzut in Europa de Est ca nu sunt legături suficiente pentru ca acea zona depindea de Rusia. Pe fluxurile inverse trebuie sa acoperim toate sursele. Trebuie sa avem şi România - Bulgaria, România - Serbia... Am avut şedinţe separate pe interconectivitate. O piaţa interconectata este una competitiva. În mor cert, trebuie sa avem siguranţa furnizării. De aceea am aprobat regulamentul privind siguranţa furnizării de gaze şi colaboram cu SOG ca sa putem aplica diverse politici. Crearea unei interconexiuni înseamnă un coşmar deoarece sunt foarte multe interese divergente. Dar asta se întâmpla peste tot. Noi dorim sa nu fim dependenţi de o concentrare a gazelor ruseşti intr-un anumit teritoriu. Acest proiect trebuie sa fie sprijinit. Trebuie sa înţelegem ca suntem o uniune şi trebuie sa luptam pentru interesele comune ale uniunii.

România ar putea gestiona foarte bine această temă din postura ţării est-europene cu cel mai înalt grad de securitate energetică din regiune şi de posibil viitor garant al securităţii energetice.

Dar o va face ca ţară de tranzit sau şi ca ţară producătoare? Pentru că, aici, ar putea exista o nuanţă.

Gazoductul BRUA Faza I va putea contribui la sporirea securităţii energetice a câtorva ţări din Europa de Est, dar, având o capacitate de 1.75 de miliarde de metri cubi, nu poate să elimine din ecuaţie importurile de gaze ruseşti. Dar modul în care vom gestiona acest proiect va fi o carte de vizită, probabil, pentru altele viitoare, eventual pentru o extindere a capacităţii de transport a gazoductului BRUA pentru gazul azer.

Aducerea în discuţie a securităţii energetice la acest înalt nivel ar tăia şi din elanul expanionist al Ungariei şi ar aşeza apele în matca lor, mai ales că Uniunea Europeană a investit sume mari în realizarea acestui proiect. De ce să existe un mare singur mare beneficiar? Securitatea energetică ar trebui asigurată pentru toată Europa de Est, nu doar pentru o singură ţară din simplul motiv că este cea mai vocală.

Cum ar trebui, România, să mizeze, în acest proiect al securităţii energetice şi pe BRUA Faza II, conexiunea prin care va fi transportat gazul produs în Marea Neagră?

Companiile producătoare au transmis un mesaj clar: prima opţiune pentru comercializarea gazului din Marea Neagră o are piaţa din România. Aşa că statul român ar trebui să profite şi să se folosească gazul din producţia offshore pentru propria securitate energetică, pentru revitalizarea industriei, pentru crearea unei rezerve strategice, pentru a conecta cât mai multe locuinţe la reţelele de gaze, pentru a exporta produse cu valoare adăugată obţinute prin gaz, pentru crearea de locuri de muncă şi pentru obţinerea unor venituri care să fie încurajatoare atât pentru stat cât şi pentru producători.

Concret, piaţa din România ar trebui să fie mult mai atractivă şi îndestulătoare pentru producătorii din Marea Neagră decât altele. Dacă ţara noastră şi-ar îndeplini mai întâi aceste obiective cu gazul din Marea Neagră, ulterior, o cantitate rezonabilă trimisă la export de producători fie prin BRUA, fie prin Tranzit I şi II ar putea pune definitiv pe România eticheta de ţară care ajută la securitatea Europei de Est

Poate România să aducă Republica Moldova şi mai aproape de traseul european?

Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa şi unul dintre statele cele mai vulnerabile din lume din punct de vedere al securităţii energetice. Reţeaua de conducte din Moldova este deţinută, în realitate, de Gazprom iar centralele producătoare de curent electric care funcţionează cu gaz sunt amplasate în Transnistria.

Având şi sprijinul Comisiei Europene, conectarea Chişinăului la gazoductul Iaşi – Ungheni ar deveni crucială şi ar stabiliza, într-un fel, situaţia politică din Republica Moldova. Gazoductul va avea o lungime de 119 kilometri şi va fi dat în exploatare la finalul anului 2018, cel târziu la începutul lui 2019, adică aproape de momentul când contractul Moldovei cu Gazprom se va încheia şi când ruşii ar dori să oprească sau să limiteze tranzitul gazelor prin Ucraina. Practic, efectele construcţiei gazoductului Ungheni – Chişinău se vor reverbera şi în Transnistria şi în Ucraina. Marele avantaj tehnic la acest proiect este că Vestmoldtransgaz este independentă de Moldovatransgaz şi ar putea asigura un tratament nedescriminatoriu la accesarea reţelei de gaze a Moldovei.

O Republică a Moldovei stabilă, unde gazul natural să nu mai fie un instrument în bătălia politică, ar fi şi în avantajul ţării noastre dar şi al Uniunii Europene.

De ce ar fi interesată Uniunea Europeană de tema securităţii energetice e Estului Europei?

După alegerile europarlamentare din 2014, Comisia Europeană îşi propunea zece mari obiective prin care să le schimbe în bine viaţa cetăţenilor Uniunii. Combaterea efectelor crizei economice, fenomenul migraţiei şi retorica partidelor populiste au mutat atenţia Comisiei Europene începând cu anul 2014 mai mult spre ce se întâmpla în zona mediterneană şi în Vestul Europei. Estul a fost, oarecum, un proiect pus pe pauză, mai ales că s-a pus în paranteză din start orice tentativă de extindere a UE în această regiune.

Lăsat de capul lui, Estul Europei a început să se deghizeze într-o democraţie iliberală. Unele state s-au lăsat pe mâna unor „despoţi luminaţi”, pe când altele au căzut pradă partidelor care au promis că, luându-se la trântă cu establishmentul de la Bruxelles, le va asigura cetăţenilor un trai mai bun.

Aşa că securitatea energetică ar putea fi puntea pe care România ar putea s-o construiască pentru a restarta relaţia dintre Estul Europei şi Bruxelles. Mă îndoiesc că actuala administraţie a Comisiei Europene îşi doreşte să rămână în istorie ca prima sub al cărei mandat am asistat la restrângerea graniţelor Uniunii. Tema readucerii Estului Europei la valorile europene la care a aspirat odinioară ar putea să se discute, aşadar, anul viitor, la Sibiu. Iar primul pas este rezolvarea acestei ecuaţii complicate: securitatea energetică a ţărilor din fostul bloc comunist, la 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite