Cum să blocaţi scumpirea biletelor de avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania low-cost Wizz Air lansează un nou serviciu care permite blocarea preţului biletului de avion pentru 48 de ore. Practic, în această perioadă, veţi fi sigur că biletul ales de dumneavoastră nu se va scumpi.

Noul serviciu, denumit Fare Lock, va permite aşadar pasagerilor să „blochezepreţul şi pachetul de servicii pentru zborul selectat, pentru 48 de ore.

Ce este Wizz Fare Lock

Fare Lock este un serviciu inovator care le oferă pasagerilor Wizz posibilitatea de a-şi asigura un tarif selectat pentru o perioadă de 48 de ore. În schimb, ei trebuie să plătească o taxă de 14 lei (3 euro) pe segment per persoană.

Fare Lock este disponibil pentru rezervările realizate cu mai mult de 7 zile înainte de data plecării sau cu data primului zbor în cazul unui zbor dus-întors.

Fare Lock este disponibil pe wizzair.com şi poate fi utilizat pentru rezervări de zbor de dus/sau zbor de întoarcere şi pentru mai mulţi pasageri. Zborurile selectate, precum şi numele sau numărul de pasageri nu pot fi modificate în raport cu tariful garantat după plata Fare Lock.

Pentru a finaliza rezervarea la preţul garantat de Fare Lock, clienţii vor trebui să plătească întreaga sumă a tarifului cu cardul sau folosind creditul din contul MyWIZZ, în termen de 48 de ore, prin accesarea paginii My Bookings.

Dacă rezervarea nu a fost finalizată în 48 de ore de la utilizarea serviciului Fare Lock tariful rezervat va fi anulat automat.

Ce beneficii aduce

Pasagerii pot obţine acum cu uşurinţă cel mai mic tarif disponibil pe orice zbor până când îşi planifică întreaga vacanţă. Zborurile selectate cu Fare Lock nu vor fi vândute şi preţul nu se va schimba timp de 48 de ore. Fare Lock are un preţ fix, indiferent de zbor, perioadă sau pachet ales. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite