Controlorii de trafic: ROMATSA se îndreaptă către faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul ROMATSA FOTO Mediafax

Sindicatul atrage atenţia că, în 2016, ROMATSA a înregistrat pierderi de 53 milioane lei, în ciuda veniturilor în  creştere. „ROMATSA este lăsată în derivă. (...) Perspectiva actuală este că pierderile vor fi şi mai mari în 2017-2019, în timp ce veniturile produse de noi vor fi şi ele tot mai mari”, se arată într-o scrisoare deschisă trimisă miercuri seară premierului Mihai Tudose.

Prin scrisoare, Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) solicită premierului rezolvarea problemelor cu care se confruntă ROMATSA, printre care se numără lipsa unui buget aprobat, lipsa unui contract colectiv de muncă, managementul defectuos, precum şi faptul că, în ciuda încasărilor tot mai mari înregistrate, compania are pierderi.

"Vă aducem la cunoştinţă că nici până astăzi ROMATSA nu are un buget aprobat, de luni de zile consiliul de administraţie este într-un provizorat extrem de nociv, directorul general este tot provizoiu. ROMATSA este îndreptată spre faliment prin planul de performanţă în care am fost angrenaţi de managementul defectuos (sau intenţionat?). Nu avem contract colectiv de muncă din 1 septembrie 2016. Suntem în conflict colectiv declanşat de aproape un an de zile. Am fost nevoiţi să recurgem la greva de avertisment şi greva propriu-zisă, deşi nu ne doream acest lucru. Ne-am adresat în repetate rânduri, în scris, documentat, şi argumentat, consiliului de administraţie, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc şi în ultimă instanţă dumneavoastră, dar din nicio direcţie nu a apărut o soluţie coerentă, ci doar cel mult amânări şi tergiversări la nesfârşit”, se arată în documentul citat. 

Pe de altă parte, sindicaliştii susţin că „managementul este ca şi inexistent, atât la nivelul instituţiei cât şi la cel al Ministerului Transporturilor, întrucât nu s-a respectat nimic din prevederile OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare”.

Se vrea dezintegrarea ROMATSA?

Pe de altă parte, sindicatul atrage atenţia că, deşi activitatea şi veniturile au crescut în fiecare an, compania a înregistrat pierderi de peste 53 de milioane de lei în 2016. 

"În tot acest timp, prin efortul angajaţilor, activitatea şi veniturile companiei au crescut an de an. Şi totuşi (sau paradoxal poate tocmai din această cauză), ROMATSA este lăsată în derivă. Deşi încasările sunt tot mai mari, ROMATSA a înregistrat pe anul 2016 pierderi de peste 53 de milioane de lei şi perspectiva actuală este că pierderile vor fi şi mai mari în 2017-2019, în timp ce veniturile produse de noi vor fi şi ele tot mai mari, sau poate că acesta este planul — lipsirea de resursele pe care le producem şi dezintegrarea ROMATSA? Dovadă recenta hotărâre a consiliului de administraţie ca în condiţiile pierderilor amintite pe 2016 să verse la bugetul statului din rezervele Regiei peste 39 de milioane de lei. De aceea suntem extrem de îngrijoraţi dar şi hotărâţi să ne apărăm locurile de muncă şi drepturile, prin toate mijloacele legale", se mai arată în scrisoare.

Nu vor să reia greva. Vor să li se rezolve problemele

Precizând că nu doresc să reia greva, ci doar să negocieze deschis cu oficialii pentru a li se rezolva problemele, sindicaliştii amintesc inclusiv de „starea deplorabilă a pistelor de pe Aeroportul Otopeni, pe care sunt nevoiţi să manevreze aeronavele”.

"Nu ne dorim reluarea grevei propriu-zise, dar se pare că este ultima formă de acţiune sindicală la care ne provoacă persoanele din acest management defectuos. Dimpotrivă, suntem deschişi dialogului, negocieri şi găsirii unor soluţii concrete în cadrul unui plan coerent şi mai ales rezonabil, credibil şi responsabil", susţine sindicatul ATSR. 

De altfel, pe 7 august sindicatul a trimis o cerere de audienţă primului ministru, fără a primi însă vreun răspuns.

"În încercarea de a evita soluţii extreme care ne afectează inevitabil pasagerii, v-am adresat în data de 7 august o cerere de audienţă la care nu am primit niciun răspuns. Spre surprinderea noastră, în şedinţa de Guvern din 18 august, în care aţi criticat activitatea Ministerului Transporturilor, în special a ministrului Răzvan Cuc, nu am auzit nimic despre ROMATSA, nici despre starea deplorabilă a pistelor de la Aeroportul Otopeni, pe care controlorii de trafic trebuie să manevreze aeronavele", mai afirmă sindicaliştii.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite