Cine sunt constructorii care s-au înscris în cursa pentru Autostrada Comarnic-Braşov. Vinci şi Aktor revin la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tronsonul Comarnic-Braşov, cu lungime de 55 de kilometri, avea ca termen de realizare anul 2014 FOTO Adevărul
Tronsonul Comarnic-Braşov, cu lungime de 55 de kilometri, avea ca termen de realizare anul 2014 FOTO Adevărul

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a primit oferte din partea unei companii din China şi a trei asocieri de firme pentru proiectarea, construcţia, finanţarea şi operarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov. Surpriza? Printre ofertanţi se numără şi companiile Vinci şi Aktor, care s-au retras din acest proiect în urmă cu trei ani.

Ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse astăzi la CNADNR. Astfel, pe listă s-au înscris compania China Communications Construction şi asocierea formată din din firmele Spedition UMB şi Tehnostrade, asocierea formată din Vinci, Strabag şi Aktor, precum şi asocierea formată din Impregilo şi Salini.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie a autostrăzii pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

Tronsonul Comarnic-Braşov, cu lungime de 55 de kilometri, avea ca termen de realizare anul 2014. După finalizarea lucrărilor, statul român ar fi plătit în 26 de ani în total 4,8 miliarde de euro.

autostrada brasov

Ca o primă condiţie de precalificare, statul român le cerea concurenţilor să prezinte dovada că în ultimii trei ani fiscali (mai exact 2009, 2010 şi 2011) au realizat o cifră de afaceri medie anuală de cel puţin 1,3 miliarde de lei. O altă condiţie – poate cea mai grea, având în vedere că de ea s-au împiedicat francezii de la Vinci în 2010 – este cea potrivit căreia candidatul trebuie să demonstreze că dispune sau că va dispune de resurse financiare care să acopere costurile aferente realizării proiectului. 

„Ofertantul va prezenta un document emis de societăţi bancare/societăţii finanţatoare din care să rezulte că acestea sunt dispuse să asigure resursele financiare care să acopere costurile aferente realizării proiectului“, se arată în anunţul de chemare la licitaţie.

Cât priveşte capacitatea tehnică a candidaţilor, aceştia trebuie să facă dovada unei experienţe generale în concesiuni sau contract de parteneriat public-privat ( PPP) de lucrări în ultimii cinci ani. Concret, candidatul trebuie să arate că „a avut ori are în derulare, în calitate de concesionar sau partener privat, în cazul unui PPP, cel putin un contract de concesiune de lucrări“, se mai arată în documentul citat.

Compania franceză Vinci este unul dintre cei mai mari constructori de drumuri, cu venituri de 38,6 milioane euro în 2012. Francezii vor participa la licitaţie tot în asociere cu firma greacă Aktor, ca şi în 2010, elenii câştigând în ultimii ani mai multe lucrări în România şi participând, de exemplu, la lărgirea la patru benzi a unui tronson din centura Capitalei.

autostrazi

Vinci şi Aktor au cooptat însă în asociere şi grupul austriac Strabag, unul dintre cei mai mari constructori din Europa Centrală şi de Est, prezent în România din 1991. În 2011, Strabag a înregistrat venituri totale de 13,7 milioane euro.

Cele două firme Spedition UMB-Tehnostrade, care participă în asociere la licitaţie, sunt deţinute de Dorinel Umbrărescu. Firma Spedition UMB a participat, printre altele, la construcţia autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, a reabilitat o serie de şosele şi lucrează la construcţia autostrăzii Timişoara-Lugoj. Tehnostrade a executat, alături de UMB, primul tronson al autostrăzii Timişoara Lugoj şi a reabilitat o serie de drumuri în ţară. La finele anului trecut, asocierea Spedition UMB-Tehnostrade a câştigat licitaţia pentru construirea unui tronson de 8,7 kilometri între Gilău şi Mihăieşti al Autostrăzii Transilvania.

Compania China Communication Construction, companie chineză specializată în construcţia de autostrăzi şi poduri, cu filiale în 70 de ţări, a avut în 2011 venituri totale de 40,4 miliarde de dolari. La finele anului trecut, conducerea companiei chineze a anunţat că este interesată să participe la proiecte de infrastructură în Bucureşti şi s-a întâlnit cu primarul general pentru a discuta proiectul privind Autrostrada Urbană-Lacul Morii-Colentina.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite