Care sunt diferenţele între reactoarele de la Cernavodă şi cele de la Cernobîl şi de ce centrala de pe Dunăre este mai sigură

Reactor de la Cernavodă şi reactorul care a explodat în 1986 la Cernobîl Foto Adevarul / EPA EFE

După mai multe opriri ale reactoarelor 1 şi 2 de la Cernavodă, Forumul Atomic Român a prezentat diferenţele dintre cele două moduri de operare şi sistemele de siguranţă folosite, dând asigurări că în România nu se poate produce un accident asemănător celui din Ucraina.

În urma frecventelor opriri ale unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă, provocate de defecţiuni care nu au legătură cu partea nucleară a centralei, Forumul Atomic Român a precizat că asocierea incidentelor de la Cernavodă cu cele de la Cernobîl este total greşită, cu atât mai mult cu cât diferenţele de ordin tehnic sunt majore.

“Diferenţele dintre reactoarele de tip CANDU (tehnologie utilizată la Cernavodă) şi RBMK (cum a fost cel de la Cernobîl)  sunt fundamentale. Apărarea în adâncime specifică reactoarelor CANDU înseamnă de fapt o abordare fundamentală a securităţii nucleare din perspectivă proiectului, construcţiei, operării”, a informat Romatom.

Potrivit Forumului Atomic Român, în cazul reactoarelor CANDU, există 4 sisteme speciale de securitate: două sisteme independente, redundante şi diferite constructiv de oprire rapidă, sistemul de răcire la avarie a zonei active a reactorului şi sistemul anvelopei.  

Astfel, reactorul CANDU are anvelopă de protecţie, în timp ce la Cernavodă lipsea; la Cernavodă există două sisteme de oprire (bare absorbante şi injecţie de lichid), în timp ce la Cernobîl exista doar unu; sistemele noastre de oprire acţionează în 2 secunde, la Cernobîl timpul fiind de 10 secunde, moderatorul folosit în România este apa grea, la Cernobîl fiind grafitul.

Potrivit Romatom, cauza de bază a accidentului de la Cernobîl a fost o deficienţă de proiectare a sistemului de oprire care în condiţiile efectuării unui experiment nefericit, a introdus o creştere necontrolată a reactivităţii urmată de topirea zonei active şi iniţierea accidentului atât de mediatizat.  Acest lucru nu este posibil la CNE Cernavodă, precizează Romatom.

Pe de altă parte, în cazul reactorului RBMK, sistemul de oprire şi sistemul de control nu erau independente, existând aşadar posibilitatea ca sisteme cheie de securitate  să fie ignorate şi operate prin ajustări manuale ale sistemului de control. 

În cazul reactoarelor de tip CANDU, cele două sisteme sunt independente, acţionând în mod automat la ieşirea din parametrii normali de operare.  

Reactorul de la Cernobîl  nu avea anvelopă de protecţie, iar factorul cheie în eliberarea  majoră de radioactivitate în mediu a fost energia rezultată din arderea grafitului, moderator specific tipului reactorului RBMK. Reactoarele CANDU au sistem de anvelopare şi reţinere a produşilor radioactivi, fiind proiectate pentru a face faţă unui accident sever  iar moderatorul utilizat este apa grea.  

Ca atare, susţine Romatom, orice asociere între opririle neplanificate sau reducerile de putere ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă  şi cauzele accidentului de la Cernobîl este imposibil de susţinut prin argumente tehnice şi de operare, Romatom recomandând prudenţa şi o documentare riguroasă în tratarea acestor subiecte în spaţiul public.