Alţi paşi de melc pe Ordonanţa creditelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Comisiei Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor au reuşit ieri să dezbată mai puţin de un sfert dintre amendamentele aduse Ordonanţei 50/2010. Blocat de mai bine de o lună, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei creditelor a suferit, ieri, mici modificări de formă. Dezbaterile continuă astăzi.

Dezbaterile purtate ieri pe Ordonanţa creditelor în Comisia Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor au vizat aspecte de formă, şi nu de fond.

Mai citeşte şi:

Ordonanţa 50, adusă în litera legii europene

Bancherii, clienţii nemulţumiţi şi grupurile parlamentare s-au contrazis pe formularea definiţiilor şi pe tipul de font şi mărimea acestuia în redactarea informaţiilor prezentate consumatorului. Şedinţa Comisiei s-a sfârşit aseară şi va continua astăzi, înainte ca dezbaterea să ajungă la amendamentele ce vizează probleme de fond, cum sunt cele referitoare la comisioane şi dobânzi. Pentru a ajunge lege, Ordonanţa 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori trebuie să treacă de Comisia de Buget-Finanţe, să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, să fie promulgată de preşedintele Traian Băsescu şi publicată în Monitorul Oficial. 

Prevederi limitate pentru CAR-uri

Preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe, Viorel Ştefan (PSD), a deschis şedinţa cu prima propunere de modificare a actului normativ. Deputatul a cerut limitarea aplicării Ordonanţei 50 la creditele de până la 300.000 de euro. Acesta a susţinut că limita este generoasă, fiind de patru ori mai mare decât suma de 75.000 de euro stipulată în directiva europeană. Propunerea a fost însă respinsă de membrii Comisiei.  De asemenea, a fost respinsă şi propunerea de plafonare la 75.000 de euro.

Schimb la schimb

A fost aprobat, în schimb, un amendament care modifică articolul 5 şi limitează numărul prevederilor din ordonanţă pentru Casele de Ajutor Reciproc (CAR). Mai exact, în cazul CAR-urilor se vor aplica strict prevederile din directiva europeană 48/2008, nu şi cele care o exced. Comisia a respins şi propunerea de adoptare a unei alte definiţii pentru consumator, după ce Costin Stanciu, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, a propus includerea în această categorie şi a unor asociaţii, cum sunt cele de proprietari. Dezbaterile s-au încins între bancheri, grupul de clienţi şi deputaţi pe tema formei de radactare a informaţiilor pe care instituţiile de credit trebuie să le prezinte consumatorilor în faza precontractuală.

După lungi dezbateri, s-a aprobat amendamentul conform căruia informaţiile furnizate pe hârtie sau pe alt suport durabil să fie „redactate în scris, vizibil şi uşor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, mărimea 12 puncte". În plus, culoarea de fond a hârtiei să fie în contrast cu cea a fontului utilizat. În încercarea de a respinge acest amendament, bancherii au susţinut, prin vocea lui Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, că unele unităţi bancare nu dispun de tehnologia necesară pentru redactarea documentelor în forma cerută.

Membrii Comisiei au aprobat ieri şi amendamentul propus de Banca Naţională a României (BNR) şi Asociţia de Leasing Bancar (ALB) potrivit căruia creditorul evaluează bonitatea consumatorului pe baza informaţiilor obţinute, inclusiv de la consumator, şi, după caz, pe baza consultării bazelor de date relevante. S-a introdus sintagma „după caz" pentru că, potrivit Adrianei Ahciarliu, secretarul general al ALB, instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul General la BNR nu au acces la unele baze, cum este Centrala Riscurilor Bancare.

"Dorinţa noastră este să dăm credite. Cu cât complicaţi lucrurile, noi nu vom mai da creditele şi este păcat. "
Radu Gheţea preşedintele ARB

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite