Resursele de gaze naturale descoperite în Marea Neagră pot să transforme România într-un actor extrem de important pe piaţa furnizării de gaze naturale dinspre Europa de Est spre Europa Occidentală. Din păcate, politicienii noştri nu s-au remarcat prin a fi responsabili, mai degrabă ne-au amanetat viitorul la primul semafor.

Ordonanţa care exclude de la impozitare gazul românesc exploatat în Marea Neagră

România anului 1999 era aproape de a de deveni un stat eşuat. Ne doream în NATO, dar încă bâjbâiam în tranziţie. Aveam o monedă devalorizată şi o societate pierdută şi săracă.

Începutul anului debutase cu mineriada de la Costeşti, continuase cu „pacea de la Cozia” apoi cu mineriada de la Stoeneşti. Eram o ţară rătăcită în tranziţie, dar care visa la NATO. Totuşi, incursiunea forţelor aliate în Iugoslavia, cu sprijinul ţării noastre, ne-a garantat o bilă albă. 

Deşi Papa Ioan Paul al-II-lea ne spunea în vara lui ’99 că, aici, trăim în „Tărâmul Făgăduinţei”, noi eram, de fapt, în bătaia vântului.

Nu erau foarte mulţi investitori străini dornici să vină într-o Românie care mergea împleticit pe un drum întunecat şi nesigur. Asta ar fi singura scuză pentru care, în octombrie 1999, fostul premier Radu Vasile şi fostul ministru al Industriilor Radu Berceanu semnau OUG 160.

Actul normativ stabileşte că firmele care vor desfăşura operaţiuni de extracţie petrolieră off-shore la o adâncime de peste 100 de metri nu vor datora niciun impozit la ţiţeiul şi gazele naturale din producţia internă şi nici comisioanele vamale la exporturile acestora. În plus, aceste prevederi se aplică pe toată durata acordurilor petroliere încheiate. Astăzi, această ordonanţă nu prea poate fi abrogată, deoarece ar afecta contractele în derulare şi ar atrage nişte procese cu daune uriaşe. Practic, majoritatea concesiunile s-au semnat după această ordonanţă de urgenţă care spune că statul român nu va percepe niciodată niciun impozit pentru exploatările din Marea Neagră.

BRUA schimbă datele jocului

Astăzi, România este un punct fix de sprijin în apărarea flancului estic şi, după ce am făcut nişte sacrificii uriaşe, am ajuns să fim membri NATO şi UE cu drepturi depline.

Astăzi, România contează în jocul geopolitic din regiune de o mie de ori mai mult decât în 1999. Iar în combinaţia asta nu intră numai rachetele Patriot, scutul de la Deveselu sau programul de înzestrare al armatei, ci şi accesul la resursele naturale.

Ştii că prin România va trece gazoductul BRUA (Bulgaria – România – Ungaria - Austria). Este cea mai importantă lucrare de infrastructură din ultimii 27 de ani din ţara noastră, care va plasa România într-o postură geopolitică extrem de importantă. Gazoductul acesta este prevăzut să aibă un flux bidirecţional şi se poate conecta prin Coridorul Vertical Grecia – Bulgaria cu TAP (Gazoductul Trans-Adriatic), prin care se vor transporta gaze naturale dinspre Marea Caspică, proiect care va fi încheiat la finalul lui 2018, odată cu interconectorul dintre Grecia şi Bulgaria.

La rându-i, construcţia gazoductului BRUA va începe în această toamnă, asta dacă nu vor mai apărea alte firme de apartament de prin Ilfov care să depună contestaţii pentru cine ştie ce interese meschine. Tot în 2018, Exxon va anunţa ce va decide cu privire la exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, acolo unde a descoperit (anul 2012) zăcăminte importante de gaze naturale. Şi Lukoil a făcut un anunţ similar. Până acum, însă, Exxon a investit peste 1.5 miliarde de euro în operaţiunile specifice de explorare şi prospectare.

Proiectul BRUA a primit o finanţare nerambursabilă europeană de 180 de milioane de euro pentru construcţie şi un grant de 950.000 de dolari direcţionaţi de americani către Transgaz prin Agenţia pentru Dezvoltare şi Schimburi Economice pentru studiile de fezabilitate. Deci, miza jocului este extraordinar de importantă.

Concret, prin gazoductul BRUA, gazele descoperite în Marea Neagră vor putea fi transportate din şi spre Europa de Vest dar, prin România, o parte din gazul transportat dinspre Marea Caspică şi dinspre Marea Neagră ar putea sa alimenteze chiar şi Ucraina, prin conexiunea Isaccea – Negru Vodă. Ar fi o lovitură spectaculoasă pe care SUA ar putea să i-o dea Rusiei, uşurându-i Ucrainei misiunea de a deveni mai independentă de gazul rusesc. Nu trebuie decât se ne uităm pe hartă, la reţeaua de gazoducte, pentru a ne da seama că putem fi o piesă importantă în jocul de şah care se prefigurează în acest colţ de lume.

Chiar dacă maghiarii au decis, la finele lunii iulie, că BRUA nu va mai traversa Ungaria, urmând ca volumul de gaze care ar proveni dinspre Romania să fie distribuit din Ungaria înspre Slovacia, Ucraina, Croaţia sau Serbia, pe teritoriul României, planurile privind acest proiect rămân neafectate.

Intervenţia Ungariei nu pune în pericol secţiunea românească, dar ridică miza jocului la un alt nivel. În forma sa iniţială condusă de UE, BRUA ar trebui să parcurgă o distanţă de 582 km pe ruta sud-nord, care leagă Bulgaria de hub-ul Baumgarten din Austria.

Pe scurt: România chiar se poate transforma într-un hub energetic, asigurând nu numai tranzitul de gaze naturale dintre sud-estul Europei şi Europa Occidentală, dar va avea şi oportunitatea de a-şi exporta gazul natural din Marea Neagră. Asta înseamnă bani obţinuţi din tranzitul de gaze, din redevenţe şi din celelalte forme de taxare.

După anexarea Crimeei de către Rusia, politica UE a mers spre diversificarea resurselor energetice. România este o rotiţă importantă în acest mecanism, dar trebuie să adopte un set de măsuri legislative atât pentru a-şi proteja resursele, dar şi pentru a le asigura un climat normal şi predictibil investitorilor din domeniu. Altfel, o să ajungem un fel de stat african sau latino-american.

Ce se întâmplă cu legea redevenţelor?

Cadrul legislativ care priveşte taxarea din domeniu este atât de complicat încât trebuie sa fii un geniu al finanţelor ca să te descurci prin tot acest hăţiş. De-aceea te rog să mă urmăreşti cu atenţie. 

  1. OUG 160/1999 semnată de fostul premier Radu Vasile şi de fostul ministru al Industriilor Radu Berceanu care exclude de la impozitare şi de la comisioanele vamale gazele şi ţiţeiul din producţia internă obţinute din extracţia offshore la adâncimi foarte mari
     
  2. Legea 238/2004, adoptată pe vremea guvernului Năstase, prin care statul român s-a angajat să păstreze neschimbat, timp de 10 ani, nivelul redevenţelor. Ele variază între 3% şi 13.5%, dacă exploatarea se face pe ţărm sau în offshore, în funcţie de adâncime, de maturitatea zăcămintelor etc.
     
  3. În 2013, deci cu un an mai devreme înainte să expire acea perioadă de 10 ani de la Legea Redevenţelor, au intrat în vigoare trei ordonanţe: OG 5, OG 6 şi OG 7. Tot atunci a avut loc şi liberalizarea pieţei gazelor naturale pentru consumatorii industriali. Practic, prin aceste trei OG-uri s-a încercat completarea Legii Redevenţelor pentru că s-au introdus o taxă de 0,5% pe extracţie, impozitul pe monopolul din sectorul energiei electrice şi al gazului natural şi un impozit de 60% asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale.
     
  4. În anul 2014, guvernul Ponta a introdus şi impozitul pe construcţiile speciale, adică taxa pe stâlp, care a vizat, în special, investiţiile din agricultură, energie şi telecom şi care impunea o taxă de 1.5% pentru fiecare construcţie deţinută de aceste companii. Taxa a fost scoasă la începutul acestui an.
 

Toate cele trei ordonanţe date în 2013 au fost prorogate în fiecare an, concomitent cu faptul că fiecare guvern din ultimii 4 ani a lucrat la propria variantă de lege a redevenţelor. Ministrul Economiei Mihai Fifor spunea mai deunăzi că noul proiect legislativ va fi pus în dezbatere publică la 1 septembrie.   

De menţionat, în acest context, este şi raportul Curţii de Conturi din 2016 în care incrimina că, în perioada 2011 - 2015, statul a avut la buget venituri cu aproape 4,7 miliarde lei mai mici decât ar fi trebuit, din cauza neîncasării corecte a redevenţelor petroliere. Potrivit Curţii de Conturi, ANRM nu a aplicat legea şi a stabilit un preţ de referinţă a gazelor naturale extrase în România în alte condiţii decât cele stabilite prin Legea petrolului din 2004.

Guvernul PSD nu prea mai are, însă, foarte mult timp la dispoziţie şi nici o marjă de manevră foarte mare. Dacă ne dorim ca România să devină un actor important pe piaţa energiei şi în geopolitica din regiune, atunci trebuie creeat un cadru legislativ coerent pentru investitor dar care să protejeze şi resursa noastră. Aşa că nu prea mai e în avantajul României varza asta din prezent. Pe de altă parte, să umbli la redevenţe acum, când preţul la gazele naturale şi la petrol au ajuns la minime istorice, este, din nou, destul de dificil.

La fel de dificile sunt şi negocierile cu actorii de pe piaţa petrolului. În 2016, Guvernul a discutat cu petroliştii impunerea unui pachet de redevenţe, plus un impozit pe profitul din exploatare de 35% dar au stabilit şi să fie eliminate taxa de 60% pe veniturile din liberalizarea gazelor şi taxa de 0,5% pe exploatarea resurselor naturale.

Greu de crezut că actualul guvern al ţării ar putea să mai onoreze aceste promisiuni în condiţiile în care Comisia Europeană a avertizat România că deficitul bugetar va depăşi anul acesta pragul de 3% dacă va continua frenezia cu eliminarea taxelor iar măsurile discutate în această vară de guvernul PSD arată, mai degrabă, a disperare şi lipsă de coerenţă.