Obţinerea Autorizaţiei de la Pompieri: Misiune Imposibilă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obţinerea Autorizaţiei de funcţionare de la Pompieri a devenit o Misiune Imposibilă în care lupta dintre cetăţean / investitor şi stat se vede cel mai bine. Incompetenţa ultimilor 25 de ani, reflectată în cazul Colectiv, se transpune acum într-un sistem ce are menirea de a te forţa să încalci legea şi de a funcţiona în ilegalitate.

În primul rând, trebuie să ştiţi că normele de securitate la incendiu pe care o construcţie trebuie să le îndeplinească nu le-am putea numi foarte exigente dacă ele s-ar aplica de la început construcţiilor şi nu s-ar impune şi celor existente deja. Normele vorbesc  de măsuri compensatorii atunci când tehnic nu este posibilă aducerea la standarde, dar în realitate sunt rare cazurile când tehnic este imposibil să aplici o măsură(de obicei problema este financiară).

Vă spun cu maximă responsabilitate că probabilitatea ca imobilul în care vă aflaţi în acest moment să îndeplinească toate regulile şi să puteţi şi face dovada este aproape zero (dovada de face cu agremente tehnice, certificate de calitate etc...).

Cu toate acestea, 90% din clădirile din România care ar necesita Autorizaţie de Securitate la Incendiu nu deţin acest document. Spre exemplu în Bucureşti sub 40 de şcoli deţin autorizaţia din cele peste 1000-asta înseamnă sub 4%.

Dacă cineva îşi imaginează că această situaţie se va putea corecta până la mijlocul anului viitor se iluzionează pentru simplul motiv că procedura birocratică este mai îndelungată de atât(nu legal) şi presupune investiţii pentru care în realitate nu există surse de finanţare. Nu mai adăugăm că procesul de selectare a ofertantului(inclusiv contestaţiile) şi de execuţie presupun o muncă de cel puţin un an.

Avem o lege ce nu se poate aplica

După cazul Colectiv legea securităţii la incendiu a fost modificată iar clădirile ar trebui închise dacă regulile nu sunt respectate. Însă aplicarea ei a fost amânată iniţial până la 1 ianurie 2016, apoi încă o dată până la 1 ianuarie 2017 şi apoi încă o dată până la 31 iunie 2016. În realitate amânarea a fost doar o măsură a guvernului de a pasa răspunderea către noul guvern (aici puţină ruşine, domnule prim-ministru Dacian Cioloş, cu tot respectul ce vi-l port) asupra unei legi ce ar duce la închiderea a 95% din spaţiile din România(evident că nu se va întâmpla acest lucru şi cel mai probabil se va abroga acel articol sau se vor restrânge foarte mult situaţiile în care este obligatorie autorizarea sau se impune închiderea).

Cum am ajuns aici?

Să vedem de unde am plecat: timp de 25 de ani IGSU nu a asigurat în mod conştiincios prevenirea şi tocmai de aceea cei de la intervenţii trag acum de pe urma inactivităţii acestui serviciu. Până la Colectiv procesul de Autorizare practic nu exista decât pe hârtie. La acest moment lucrurile au ajuns la un asemenea nivel încât pentru asigurarea parametrilor conform reglementărilor tehnice actuale ar fi necesare investiţii publice sau private de câte miliarde de euro la nivel naţional, bani care fizic nu există.

Nu spun că regulile sunt prea stricte sau mai relaxate decât în alte state, afirma doar că lipsa aplicării timp de 25 de ani a făcut sistemul inaplicabil la data scrierii acestui articol.

Nu poţi pasa vina statului în asigurarea prevenţiei din ultimii 25 de ani strict pe investitori.

Cât durează obţinerea Autorizaţiei de Securitate la Incendiu

În primul rând, trebuie să ştiţi că în cazul unei clădiri existente şi funcţionale obţinerea acestui document presupune parcurgerea a trei paşi: avizul, implimentarea măsurilor din aviz pe amplasament, etapa de autorizaţie. Teoretic se poate merge direct pe ultima etapă dar există şanse să implimentezi măsurile date de către expert şi să nu obţii autorizaţia deoarece pompierul mai doreşte şi alte măsuri, sau nu este de acord cu unele.

Din punct de vedere legal, această etapă ar trebui să dureze între două şi patru săptămâni. În realitate există termene de la două şi până la patru luni să primeşti răspunsul(tot ce spun probez cu acte). Aici vorbesc de termenul pentru un răspuns, dar probabilitatea ca acesta să fie pozitiv este redus(dincolo de cifrele prelucrate de reprezentanţii  ISU pentru a se justifica în faţa Ministerului). Acum adăugaţi două sau trei astfel de răspunsuri negative şi obţii un generos termen de şase luni. El este posibil să fie mai scurt pentru cei care au lucrat în sistem dar această informaţie nu o pot proba(un ministru poate verifica dacă există termene de răspuns mai rapide în unele cazuri), este doar o ideea care circulă pe piaţă.

În documente, însă, totul este perfect: deşi tu primeşti răspunsul cu întârzieri şi de două sau trei luni, afli din acte că el a fost emis în termen. În acest caz presupun că este o practică curentă la ISU Bucureşti Ilfov (tot ce discut se rezumă la experienţa pe această zonă, dar informaţiile din ţară arată situaţii similare) ca inspectorii să îşi reţină numele de ordine de la registratură astfel încât în acte ei să apară că au emis la timp un răspuns (repet că pot proba tot ceea ce afirm).

Poţi să alegi şi calea unei audienţe însă absolut nimic nu se va soluţiona ci doar vei avea parte de aroganţa unui funcţionar public care va fraterniza cu cei pe care îi are în subordine şi nu va asigura buna scurgere  a dosarului. Audienţa este doar pentru a se lăsa senzaţia unei comunicări publice (un formalism făcut la mişto). Impresia pe care o ai după audienţă este aceea că sistemul este îndreptat împotriva ta, că este imposibil, că tu eşti duşmanul. Tocmai de aceea majoritatea investitorilor renunţă  de la primele încercări.

Să spunem că ai obţinut avizul (vorbim de construcţii existente, la cele noi se obţine repede căci informaţia este doar pe hârtie, nu există fizic o clădire pe teren): treci la etapa de implimentare, care faţă de celelalte două devine o relaxare pentru investitori deoarece nu se mai luptă cu statul.

După implimentarea măsurilor din aviz refaci dosarul, mai pui ceva documente şi reîncepe bătălia cu sistemul. Cu tot cu aviz şi măsuri implementate, cel mai probabil dosarul tău va ajunge la alt inspector decât cel care ţi-a dat avizul şi ai şanse să îţi ceară şi alte lucruri. Eu am avut o astfel de ocazie, iar la aroganţa de a cere explicaţii am fost trimis la cel care a emis avizul să îmi dea autorizaţia (a fost o expresie, nu te poţi duce pentru că teoretic dosarele se distribuie aleatoriu). La Autorizare termenele sunt şi mai lungi, dar să spunem încă şase luni.

Acum puteţi vedea că practic toată povestea te poate duce la 18 luni de plimbat şi ceva zeci de mii de euro investiţi. În cazul lucrărilor publice mai puneţi alte 12 luni pentru licitaţie, implementare, recepţie, autorizaţie de construire... şi să îmi explice cineva cum se va reuşi până la mijlocul anului viitor să se scoată din ilegalitate toate aceste clădiri? Nu se va reuşi, este doar o altă legislaţie inaplicabilă.

De ce este atât de mare rata de respingere?

Rate de respingere este atât de mare deoarece timp de 25 de ani IGSU nu a făcut absolut nimic în această privinţă, lucru ce a condus la situaţia în care majoritatea activităţilor să se desfăşoare în spaţii neconforme. Legislaţia exista, dar nu se urmărea aplicarea ei (nu măsurăm în acte, ci în consecinţe performanţa).

Acest lucru face ca măsurile necesare pentru aducerea la norme să fie în multe din cazuri de ordinul zecilor sau sutelor de mii de euro, bani pe care nici chiriaşii şi nici proprietarii de cele mai multe ori nu şi-i permit.

Majoritatea respingerilor sunt bine motivate şi în condiţiile legii. Nu acuz în acest articol profesionalismul documentelor emise din punct de vedere tehnic. Ceea ce critic este procedura complicată şi faptul că relaţia cu cetăţeanul este de pe poziţii de forţă. Acuz faptul că nu ţi se oferă un singur răspuns şi dacă îl completezi să obţii avizul. Dacă au omis să treacă toate neregulile constatate să îşi asume acest lucru. Asta înseamnă că la primul răspuns se face o analiză superficială, numai ca să ţi se dea ceva (voiam să spun în termen, dar ele nu se respectă). De ce nu se oferă un singur răspuns cu toate observaţiile, ca să nu tot revii să răspunzi la noi şi noi observaţii? Se creează falsa impresia că sunt multe dosare de soluţionat, când numărul real este de trei-patru ori mai mic.

Proiectanţii de cele mai multe ori nu sunt suficienţi de pregătiţi şi documentaţiile prezintă scăpări, dar tocmai de aceea supervizarea inspectorilor reprezintă un act de calitate. Tot ce este făcut de mâna omului are o probabilitate de eroare, cu atât mai mult cu cât numărul de specialişti este mic iar ei trebuie să facă faţă unui volum mare de muncă (puţin peste 100 de verificatori de proiecte la sute de mii de clădiri ce necesită analiză). Şi în acestă cauză se puteau identifica cele mai uzuale cauze ale respingerilor şi se putea merge la sursă, adică la pregătirea specialiştilor. Dar cum toţi vin acolo la ora 08.00 ca să plece la 16.00, căci leafa merge oricum, numărul mare de dosare nu îi deranjează (asta pot presupune din moment ce nu se iau măsuri), iar şefii sunt de cele mai multe ori trecători deoarece sunt numiţi politic (probabil nu şi oficial). Proiectanţii sunt consecinţa sistemului de învăţământ din România, distrus în ultimii 25 de ani. Problema aici este una de sistem şi se reflectă în toate mediile profesionale. IGSU nu trebuia să se mulţumească cu starea de facto ci să ia măsuri constructive pentru pregătirea acestora. Să constaţi nu este suficient. Aşa cum proiectanţii necesită o mai bună pregătire, acelaşi lucru se poate spune şi despre inspectorii ce fac controlul. Nici unii şi nici alţii nu sunt suficienţi de bine pregătiţi, tot aşa cum nici investitorii nu sunt suficienţi de bine informaţi.

Birocraţie cu zeci de semnături

Dar sunt şi răspunsuri de respingere aberante: că ai uitat să semnezi o pagină, că ai uitat să pui data pe  o pagină... Dar sistemul e făcut special să îţi ofere astfel de răspunsuri din moment ce uneori zeci sau chiar sute de pagini trebuie datate, semnate olografic şi ştampilate (pagină cu pagină) de nici nu se mai vede documentul din spatele semnăturilor. Oare domnul ministru semnează fiecare pagină din documentele ce îi revin în responsabilitate şi similar toţi ceilalţi de le pregătesc? Îl rog doar o zi să încerce a face acest lucru.

În imaginea de articol se poate vedea câte ştampile şi câte persoane ar trebui să îşi îsuşească olografic fiecare pagină, iar uneori sunt sute de pagini. Practic întocmitorii sunt trataţi precum infractorii şi există falsa impresie că semnătura pe fiecare pagină şi nu doar la sfârşitul documentului ar aduce un plus de... securitate? O aberaţie în condiţiile tehnologiei de astăzi.

Compensăm lipsa de educaţie/pregătire şi aplicare cu o legislaţie inaplicabilă

Ce reprezintă legislaţia actuală în domeniul securităţii la incendiu? O Misiune imposibilă pentru investitori. Nu o spun eu, ci ei şi cifrele.

Dezastrul instituţional, inclusiv de la conducerea MAI, face ca să se considere că măsurile mai dure fac lucrurile mai sigure.

Este însă o falsă senzaţie deoarece lipsa capacităţii cetăţenilor de a se duce la nivelul reglementărilor tehnice le face inaplicabile.

De fapt ceea ce lipseşte este aplicarea legii aşa cum este ea. Faptul că instituţiile statului nu îşi fac treaba, că nu există educaţie, se consideră că pot fi compesate cu reguli şi mai stricte. Dar cum noi nu reuşim să le respectăm pe cele existente, de ce s-ar presupune că aceasta ar fi soluţia? Problema nu erau reglementările existente ci inaplicarea lor. Peste ceea ce nu se aplica venim şi punem noi reguli.

Spre exemplu, la Colectiv dacă s-ar fi respectat reguli minimale precum lipsa materialelor combustibile de pe tavane şi pereţi (sunt interzise), organizarea corespunzătoare a evenimentului cu asigurarea de responsabili, asigurarea numărului minim de ieşiri, control făcut corespunzător de inspectorii şi nu ocolirea în acte a localului... toate ar fi dus la evitarea accidentului.

Care sunt consecinţele?

Consecinţele sunt acelea că investitorii nu îşi mai asumă să aplice un minim de măsuri, în unele cazuri chiar să ia la cunoştinţă doar de unele organizatorice şi care ar salva vieţi. Raţiunea, cu părere de rău dar nu doar în România, nu este siguranţa, ci încadrarea în condiţiile legii. Dacă el ştie că aplicarea unei măsuri este insuficientă pentru păstrarea activităţii atunci nu mai intervine cu nici o măsură (nu putem neglija acest aspect ca şi cum el nu ar exista).

Statul priveşte investitorii ca pe infractori, dar într-un climat ostil ei încearcă să creeze locuri de muncă, să plătească salarii, impozite... Cheia în securitatea la incendiu o reprezintă Educaţia, căci fără ea orice măsură luată poate deveni inutilă.

Voi solicita săptămâna viitoare o audienţă la Ministerul de Interne (Ioan Dragoş Tudorache) şi să vedem de va avea deschidere spre dialog sau se va lăsa minţit de cifrele ce constant le trimite IGSU pentru a-şi justifica activitatea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite