Epopeea construirii Autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş a ajuns la un nou nivel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uniunea Europeană va acorda bani pentru autostrada Târgu-Mureş-Iaşi foto arhivă

Parlamentarii vor ca Guvernul să construiască Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, numită „Autostrada Unirii”, în numai patru ani, alocându-i 9 miliarde de euro.

Un proiect de lege adoptat tacit, luni, de către Senat impune Guvernului să construiască, în numai patru ani, Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, care se va numi „Autostrada Unirii“ şi se va întinde pe 311 kilometri, urmând să coste 9 miliarde de euro. Cu toate acestea, în ultimii 10 ani nu au fost finalizate nici măcar studiile de fezabilitate pentru această autostradă, care abia în vară a primit certificatul de urbanism. Totodată, potrivit legilor în vigoare, doar Executivul poate aproba astfel de investiţii, iar opinia acestuia este că proiectul este neconstituţional.

Proiectul de lege a fost depus în luna mai de 71 de parlamentari, din toate grupurile politice, cu excepţia ALDE, ei criticând întârzierile Guvernului de a face paşi concreţi pentru acest obiectiv.

Iniţiativa desemnează Ministerul Transporturilor drept coordonator al proiectului de investiţii, stabilind un termen de finalizare a autostrăzii de patru ani de la intrarea în vigoare a legii. Valoarea de investiţie a întregului obiectiv a fost estimată la 8,9 miliarde de euro, autostrada Târgu Mureş - Ditrău (92 km) urmând să coste 2,12 miliarde euro, autostrada Ditrău - Târgu Neamţ (118 km) va fi 4,24 miliarde euro, iar autostrada Târgu Neamţ - laşi - Ungheni (101 km) - 2,52 miliarde euro.

Iniţiatorii susţin că lipsa unui tronson de drum care să conecteze Regiunea de Nord-Est de Vestul ţării a condus la un decalaj pronunţat în ceea ce priveşte dezvoltarea regiunilor. „Cuantificăm zece ani de studii şi zeci de milioane de euro cheltuite pe studii de fezabilitate, studii care zac neatinse prin sertare. Oricât de mult are nevoie România de o autostradă de legătură între Moldova şi Transilvania, acţiunile Guvernului denotă o totală lipsă de strategie şi direcţie“, se arată în expunerea de motive. Şi guvernatorul Mugur Isărescu a subliniat, recent, în mod repetat, că autostrăzile României trebuie să traverseze munţii Carpaţi, însă nu doar de la nord la sud, ci şi de la est la vest, astfel că nu este nevoie doar de autostrada Piteşti-Sibiu, ci şi de autostrada Iaşi-Târgu Mureş.

Guvernul se dezice de proiect

Guvernul Tudose nu susţine însă propunerea legislativă, motivând că, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, Parlamentul nu are competenţe în domeniul realizării de obiective de acest tip, ci doar Executivul. Potrivit legilor, toţi paşii necesari pentru construirea unei autostrăzi sunt decişi prin Hotărâre de Guvern. Totodată, Executivul mai susţine că această autostradă este deja pe lista de proiecte prioritare incluse în Master Planul General de Transport al României.

Greu de implementat şi până în 2030

Cu toate acestea, Ministerul Transporturilor a programat terminarea construcţiei în  anul 2030. În august, oficialii Consiliului Judeţean Iaşi abia au anunţat că au emis certificatul de urbanism pentru autostradă, la scurt timp după ce şefii judeţului Neamţ au anunţat emiterea unui document similar pentru traseul din judeţul învecinat.

În schimb, în ceea ce priveşte studiile de fezabilitate, încă se bate pasul pe loc. În urmă cu zece ani au fost redactate trei studii de fezabilitate pentru cele trei tronsoane. Pentru că documentaţia nu a fost folosită la timp, în 2015 s-a reluat selecţia pentru reactualizarea studiilor. Cu toate acestea, în oficialii ministerului Transporturilor au făcut o declaraţie legată de blocarea celor trei studii de fezabilitate licitate în 2015, care în decembrie 2016 au fost suspendate. Contractul trebuia să se reia în iunie 2017, dar nu a fost demarat nici până acum. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite