Unde va fi dezvoltat primul proiect rezidenţial de tipul „vertical village“ din România. Va include o pădure pe verticală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul Werk Property investeşte 14 milioane de euro într-un proiect rezidenţial cu concept unic care va reprezenta primul „oraş pe verticală” dezvoltat pe piaţa imobiliară din România. Acesta va include şi o pădure pe verticală, urmând să fie dezvoltat în Timişoara. Termenul de finalizare este prevăzut pentru sfârşitul anului 2019.

Proiectul va reuni 120 de locuinţe amplasate într-o clădire cu 10 niveluri, dezvoltarea sa urmând să înceapă în perioada imediat următoare.

Vox Vertical Village va reprezenta un concept în premieră pe piaţa din România datorită arhitecturii sale unice dar şi a facilităţilor care vor fi puse la dispoziţia viitorilor locatari. Proiectul a fost conceput astfel încât fiecare locuinţă să reprezinte o casă în sine, cu terase cu suprafeţe foarte generoase, asemănătoare unor grădini, şi spaţii comune ample pe fiecare nivel, cu un grad ridicat de iluminare naturală şi o multitudine de plante, toate acestea având rolul de a facilita interacţiunea între membrii comunităţii.

Vox Vertical Village va presupune şi dezvoltarea unei „păduri verticale” compuse dintr-o multitudine de arbori şi alte tipuri de plante care vor fi amplasate atât în interior cât şi pe terasele proiectului. În plus, membrii comunităţii Vox Vertical Village vor beneficia de o serie întreagă de facilităţi: un atrium generos care va creşte interacţiunea din cadrul comunităţii, o piscină exterioară, o zonă de recepţie, cinema şi o sală de fitness complet echipată.

Vox Vertical Village va reuni locuinţe cu două, trei şi penthouse-uri cu patru camere, fiecare fiind prevăzută cu o terasă generoasă cu o suprafaţă de minimum 57 de metri pătraţi utili, suprafaţa totală a teraselor locuinţelor din cadrul proiectului ajungând astfel la 7.000 de metri pătraţi. Proiectul va dispune de o parcare subterană şi supraterană compusă dintr-un total de 138 de locuri de parcare – 94 în subteran şi 44 la nivelul solului.

Vox Vertical Village este dezvoltat în imediata apropiere a Vox Technology Park, dezvoltat de asemenea de către Werk Property Group în urma unei investiţii de 30 de milioane de euro. Proiectul de birouri dispune de o suprafaţă închiriabilă de 26.600 de metri pătraţi.

„Întreaga zonă în care sunt dezvoltate cele două proiecte imobiliare reprezintă un nou pol de dezvoltare imobiliară al oraşului, cu un acces facil către diferite puncte de interes şi la o distanţă de doar 6 minute de centrul oraşului. Ne dorim să dezvoltăm un proiect imobiliar mixt, care deja include o clădire de birouri ultra-modernă, urmat de un proiect rezidenţial excepţional”, a mai declarat Virgil Tornoreanu.

Adiţional celor două proiecte, Werk Property Group va construi Vox Green Parking, o parcare supraterană cu 400 de locuri, care va duce la creşterea gradului general de accesibilitate al zonei.

Werk Property Group este unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori din zona de vest a ţării, fiind activ deja de mai mulţi ani pe segmentul rezidenţial, cu un istoric solid de proiecte dezvoltate, printre care notabil fiind proiectul Rivendelle. Virgil Tornoreanu, Managing Partner al Werk Property Group, este un antreprenor local de success, cu activităţi pe piaţa imobiliară şi în sectoarele IT&C.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite