Case eco, din containere sau din lemn, la Târgul Naţional Imobiliar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/ Targul National Imobiliar
FOTO Facebook/ Targul National Imobiliar

La ediţia din 2017 a Târgului Naţional Imobiliar, pe lângă locuinţele din Bucureşti ale căror preţuri încep cu 24.000 de euro pentru o garsonieră şi ajung la 53.500 de euro pentru un apartament cu trei camere, în atenţia publicului au ajuns şi casele din containere maritime.

Preţul de pornire pentru astfel de containere este 11.900 de euro, iar pentru cele construite din lemn, 24.000 de euro. 

Conform organizatorilor, târgul de la Palatul Parlamentului reuneşte 122 de companii, dezvoltatori şi agenţii imobiliare, iar preţurile sunt cuprinse între 4.700 de euro pentru o construcţie din lemn ce poate fi utilizată ca şi casă de vacanţă şi 4,2 milioane de euro pentru un hotel de cinci stele din Predeal.

Cea mai ieftină şi cea mai scumpă proprietate din Capitală 

În Bucureşti, cea mai ieftină garsonieră are preţul de 24.000 de euro şi este situată pe Şoseaua Giurgiului. Cel mai mic preţ al unui apartament cu două camere este de 41.500 de euro, iar pentru un apartament cu trei camere, viitorul proprietar trebuie să scoată din buzunar cel puţin 53.500 de euro.

Cea mai scumpă proprietate din Capitală? Un penthouse din Floreasca, ce costă nici mai mult, nici mai puţin de 540.000 de euro.

„În cadrul evenimentului, cei interesaţi găsesc, pe lângă ofertele imobiliare cu discounturi foarte mari, şi soluţii de finanţare. Pe durata târgului, clienţii au acces la discounturi maxime, reduceri chiar şi de 10 la sută pe durata evenimentului, dezvoltatori ce oferă TVA zero la achiziţionarea de vile. De asemenea, se oferă vouchere de mobilier chiar şi în valoare de 7.000 de euro sau mobilier de bucătărie sau întreg apartamentul mobilat. Se reduce şi avansul necesar rezervării pentru contractarea unei locuinţe pe durata evenimentului”, a declarat pentru News.ro Cristina Bercea, organizatorul Târgului Naţional Imobiliar.

Case din containere şi construcţii din lemn 

Pe lângă clasicele garsoniere şi apartamente la bloc, companiile promovează şi case din containere maritime care costă în jur de 11.900 de euro, containerele putând fi folosite individual sau cuplate, în funcţie de dorinţele şi nevoile clientului.

case din containere maritime FOTO Facebook Case din Containere Maritime

FOTO Facebook/Case din Containere Maritime

De asemenea, şi construcţiile din lemn sunt căutate, putând fi uşor configurate în funcţie de nevoile de spaţiu ale clientului. Preţul de pornire este de 4.700 de euro pentru o căsuţă de vacanţă sau, de exemplu, pentru o casă de 80 de metri pătraţi tot din lemn, clientul dă 24.000 de euro, spun dezvoltatorii.

„Este ca o casă normală, dar pe bază de lemn. Avantajul este că o casă din lemn este izolată fonic complet, este mai uşor de întreţinut, este mai călduroasă şi este ieftină. Plus că noi o facem de la zero după nevoile clientului”, a declarat un reprezentant al firmei care se ocupă de construcţia caselor din lemn.

De asemenea, sunt oferte şi pentru locuinţele eco, unde preţul de pornire este de 80.000 de euro.

„În timp, o astfel de locuinţă este mult mai uşor de întreţinut. Costurile sunt mult mai mici pentru întreţinere. Este o locuinţă eficientă energetic. Sunt locuinţe care fie au panouri solare, fie au instalaţii eoliene”, explică unul dintre dezvoltatori.

Târgul Naţional Imobiliar, organizat în perioada 19-21 mai, a reunit 122 de companii expozante cu peste 15.000 de oferte imobiliare din Bucureşti, Ilfov, Valea Prahovei, litoralul românesc, Cluj, dar şi alte zone ale ţării.

FOTO Facebook/Târgul Naţional Imobiliar

FOTO Targul national imobiliar/Facebook
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite