Războiul gazelor: Cum a divizat Putin toată Europa cu gazoductul South Stream

Preşedintele rus Vladimir Putin a reuşit să dezbine întreaga Europă cu ajutorul gazoductului South Stream, acordând o serie de contracte energetice preferenţiale unor state, astfel că Uniunea Europeană este acum în imposibilitatea să răspundă într-un mod coerent agresiunii ruse în Ucraina.

South Stream a declanşat un nou scandal în interiorul Uniunii Europene, după ce Comisia Europeană a ameninţat voalat Bulgaria şi chiar Serbia că ar putea impune posibile sancţiuni dacă acestea continuă proiectul gazoductului South Stream. 

Vladimir Putin a anunţat iniţial proiectul în anul 2007, ca o alternativă la livrările prin Ucraina şi la concurenţă cu defunctul proiect Nabucco. South Stream trebuie să subtraverseze Marea Neagră, din Rusia până în Bulgaria. De aici, ramura nordică a gazoductului este programată să treacă prin Serbia, Ungaria, Slovenia şi Austria. Braţul sudic va trece prin Grecia şi apoi pe sub Marea Mediterană, până în Italia. Gigantul rus Gazprom are mai mulţi parteneri europeni pentru acest proiect, respectiv grupul petrolier italian Eni, nemţii de la Wintershall – o subsidiară a BASF, cea mai mare companie chimică a lumii, grupul Electricite de France (EdF) şi grupul austriac OMV.

Construcţia proiectului a început în 2012, iar primele livrări sunt aşteptate pentru finele anului 2015, potrivit paginii oficiale de internet a proiectului. Capacitatea finală este programată să ajungă la 63 de miliarde de metri cubi de gaz. 

Oferte de nerefuzat

Putin a combinat dictonul „dezbină şi cucereşte“ al lui Niccolo Machiavelli cu „ofertele de nerefuzat“ din filmul „Naşul“. Toate statele din regiune s-au grăbit să semneze acorduri cu Rusia şi Gazprom, după ce au primit „oferte de nerefuzat“: Bulgaria a obţinut o reducere cu 10% a preţului la gaze, Serbia a semnat o înţelegere cu Gazprom pentru construirea unor depozite subterane de gaze naturale, iar Ungaria va avea două noi reactoare nucleare construite de către gigantul rus Rosatom, în valoare de 10 miliarde de euro, cu un credit furnizat tot de Rusia.

Numai că Executivul de la Bruxelles nu este de acord cu construcţia gazoductului, pe motiv că acesta încalcă legislaţia comunitară. Mai exact, Comisia Europeană acuză Gazprom de nerespectarea prevederilor din Pachetul III Energie, care prevăd separarea producătorilor şi furnizorilor de transportatori. Or, Gazprom este şi furnizor şi transportator, din moment ce deţine pachetele majoritare la South Stream. De asemenea, Comisia Europeană cere accesul terţilor la conductă, adică orice companie să poată transporta gaze prin ea, nu doar Gazprom.

Putin şi prietenii săi

Bulgaria a ocolit această prevedere şi, în mod surprinzător, a acordat în urmă cu câteva luni statut de interconector pentru South Stream, ceea ce însemna că proiectul nu mai necesita acordul Comisiei Europene. Totuşi, la presiunile UE şi SUA, autorităţile de la Sofia au anunţat oprirea proiectului. Numai că, surpriză: la finele lunii august, presa bulgară a prezentat un videoclip care arată cum muncitorii din portul Varna continuă să facă loc pentru ţevile din care se face South Stream, în vreme ce alte livrări sosesc.

Peste graniţă, nici Serbia nu stă degeaba: Alexander Siromyatin, şeful diviziei de proiecte internaţionale din cadrul Gazprom, tocmai ce a anunţat zilele trecute că lucrările de construcţie pentru segmentul sârb al South Stream vor începe în luna octombrie. De asemenea, Siromyatin a mai făcut recent un anunţ surprinzător: el a spus că Gazprom se aşteaptă ca Bulgaria să acorde autorizaţia de construcţie pentru South Stream imediat după alegerile din data de 5 octombrie.

Ameninţări voalate pentru Bulgaria şi Serbia

Comisia Europeană a cerut miercuri seara din nou Bulgariei să suspende activităţile. „Am cerut guvernului de la Sofia să suspende lucrările de construcţie pentru conducta South Stream“, a declarat Marlene Holzner, purtător de cuvânt al comisarului european pentru Energie, Gunther Oettinger, relatează Novinite. Ea a mai spus că, deşi Serbia este candidat pentru aderarea la UE, aceasta nu este obligată să respecte aceleaşi reguli. Hozlner a admis că Uniunea Europeană nu poate impune sancţiuni împotriva statelor care nu sunt membre, dar a adăugat că problema ar putea fi dezbătută de către Comunitatea Energetică, un forum care include şi state din afara UE şi care dispune de „propriile instrumente“.

„Prietenia“ OMV-Gazprom, miză pentru România

Relaţia dintre grupul austriac OMV, proprietarul Petrom, şi gigantul de stat Gazprom este un alt motiv de îngrijorare. 

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat recent OMV: „Sunt foarte multe informaţii de presă în care OMV Austria pare a lansa politici care nu sunt în favoarea statului român. O spun deschis, direct, că vor fi partenerii noştri atât timp cât interesul naţional al României este servit cu prioritate“.

Şeful statului nu a detaliat, dar afirmaţiile sale au venit după ce OMV a ajuns la o înţelegere cu Gazprom privind construcţia tronsonului austriac al South Stream. Mai mult, Gerhard Roiss – şeful OMV, a început să facă lobby la nivel european pentru conductă, afirmând că sancţiunile impuse Rusiei nu vor afecta construcţia. Potrivit analiştilor de la Chatam House, OMV ar putea exporta prin South Stream gazele din Marea Neagră. Acestea trebuiau să asigure independenţa energetică a României, începând cu 2019.

Anterior, în luna iunie, Reuters scria că Gazprom ar putea cumpăra un pachet de 24,9% din acţiunile OMV de la fondul suveran din Abu Dhabi. Gazprom a negat informaţia.

Giganţii energetici occidentali, momiţi de contractele de miliarde de euro din Rusia

Deşi Comisia Europeană presează acum statele estice, o serie de ţări din Vestul Europei au colaborări mult mai extinse cu Rusia în domeniul energetic.

Grupul italian Eni, principalul partener al Gazprom în South Stream, are afaceri mult mai extinse în Rusia. În anul 2007, Eni a preluat la o licitaţie internaţională participaţia de 20% pe care grupul petrolier rus Yukos o avea la compania Sibneft. Gazprom a preluat participaţia majoritară la Sibneft de la oligarhul Roman Abramovici în 2005, iar Eni a vândut, la rândul său, participaţia de 20% către Gazprom în 2009 pentru 4,2 miliarde de dolari. Sibneft a fost redenumită şi se cheamă Gazprom Neft.

De asemenea, grupul de utilităţi Enel a cumpărat, tot împreună cu Eni, o serie de alte active ale Yukos, grupate în societatea SeverEnergia. Şi acestea au fost revândute ulterior, în mai multe tranzacţii, către companiile ruse, preţul total fiind de 6,3 miliarde de dolari. Rusia a fost condamnată în acest an de Curtea de Arbitraj de la Haga pentru naţionalizarea Yukos, fiind obligată să plătească o despăgubire de 50 de miliarde de dolari.

Grupul British Petroleum este un alt beneficiar: acesta deţinea împreună cu câţiva oligarhi ruşi TNK-BP, al treilea producător rus de ţiţei. TNK-BP a fost preluat anul trecut de Rosneft pentru 55 de miliarde de dolari, iar BP a ajuns să deţină 20% din Rosneft. 

În fine, Gazprom a mai realizat un alt gazoduct, numit Nord Stream, pe sub Marea Baltică, până în Germania. Acesta a fost inaugurat deja în 2011 de către cancelarul german Angela Merkel, iar acţionariatul său arată aşa: Gazprom (51%), E.ON şi Wintershall (câte 15,5%), iar grupurile GdF SUEZ (Franţa) şi Gasunie (Olanda) au câte 9%.

Mai puteţi citi: