Îţi doreşti să deschizi ochii, să te speli pe faţă cu apă rece, ducă-se pe pustii! N-a fost coşmar. Este decizia de impunere la regularizarea CAS primită de la ANAF. Pe 2016. Pe PFA. Adică, după 15 luni de la finalul acelui an, ANAF ţi-a trimis decizia prin poştă. Calculată corect. Şi dacă mureai, dracului, în aceste 15 luni, cine se mai holba la regularizarea ta? Uite că n-ai murit, bucură-te! Şi „Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat“ se bucură pentru că regularizarea e calculată corect, conform legii. Dar e ireală, de aceea eşti şocat. Dacă ai fi cu 20 de ani mai tânăr, poate că ţi-ar fi fost mai uşor să suporţi şocul. Dar acum, după ce ţi-ai consumat furia şi bugetul de înjurături la adresa ANAF, guvern, PSD, Dragnea, Olguţa, statul român, hoţii, Iliescu, infractorii, securiştii care au furat România în 28 de ani, acum, ai rămas doar în stare de şoc. Neputincios, dezarmat, resemnat, o legumă. Sentimentul este cel al zădărniciei. Ai muncit în 2016 ca să plăteşti regularizarea în 2018. Ai muncit pe nimic. Degeaba! Asta nu e drept! Regularizarea e calculată corect, dar nu e drept ca să nu rămâi măcar cu ceva. Rămâi cu „satisfacţia muncii“!... Îţi vine să-ţi tragi palme, de bou ce eşti, bou satisfăcut de muncă! În România.

Ai muncit în 2016 ca să plăteşti regularizarea în 2018. Ai muncit pe nimic. Degeaba!

Te gândeşti la toţi derbedeii ăştia, inculpaţi şi penali, care fac spume la televizor, în fiecare seară, urlând că sunt victimele procurorilor, dar care au furat milioane, asigurându-şi pensiile private pentru două-trei generaţii de-acum încolo. Îţi vine să-i scuipi în ochi. (Ce faci, scuipi televizorul?) Te gândeşti cu frustrare maximă la tupeul lor. Tu n-ai tupeu să furi. Ai muncit în zadar. Ai putea să declari dispărut anul 2016. Pur şi simplu să-l ştergi din viaţa ta. Să-ţi ştergi din minte orice amintire şi toate fişierele din computer care ţin de 2016, an pe care deja îl urăşti. Ura n-o să te ajute. Până una-alta, trebuie să plăteşti. În 60 de zile. Regularizarea calculată corect, conform legii, dar ireală.

Încerci să-ţi aminteşti când ai mai trăit un astfel de şoc. Când? Oare cum ai fi suportat şocul dacă fi avut în faţă un bilet de ieşire din spital cu diagnosticul „cancer“? Până la urmă, este o „contribuţie“ la o pensie pe care, oricum, n-o poţi controla, influenţa, decide, când va fi să ieşi la pensie, alţii vor cotiza la pensia ta. Bugetul este ca o căldare. Munceşti, plăteşti, munceşti, contribui la pensie şi Fiscul te regularizează, până când vei auzi şi tu muzica îngerilor, odihnindu-te şi bucurându-te, ca în finalul lui „Unchiul Vanea“ al lui Cehov. Las-o, dracului, cu teatrul, metafora şi muzica! Caută şi plăteşte regularizarea CAS! În 60 de zile, ţine minte! Ai bani? Plăteşte! N-ai bani? Plăteşte! Trăieşti? Plăteşte!