Statul se reorientează spre împrumuturile în euro. Dobândă mai mică versus risc valutar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Finanţelor preferă împrumuturile în euro
Ministerul Finanţelor preferă împrumuturile în euro

Statul intenţionează să se împrumute în euro de pe piaţa internă, dar şi de pe cea externă pentru a obţine un randament mai mic decât cel pentru lei, însă ignoră riscul valutar aferent acestor finanţări.

În acelaşi timp, premierul Victor Ponta a anunţat luni că, până la sfârşitul acestui an, adică în mandatul lui Florin Georgescu de ministru al Finanţelor, România va mai lansa o emisiune de titluri în euro pe pieţele internaţionale, la care Guvernul speră să obţină o dobândă sub 5%.

"Probabil că până la sfârşitul anului …  mai avem o emisiune de titluri, tocmai ca să scădem sub acel 5% dobândă psihologic. (...) Dacă obţinem sub 5%, e excelent", a declarat Ponta.

Analistul economic Florin Cîţu consideră că există posibilitatea obţinerii unei dobânzi sub 5%, deoarece suma solicitată de România nu contează comparativ cu dinamica globală a împrumuturilor solicitate, de exemplu, de Grecia, Spania sau Portugalia.
 
În plus, analistul apreciază că, de obicei, România se împrumută de la mai mulţi investitori cu o sumă mică şi, în acest context, dobânda sub 5% poate fi obţinută. Un alt factor care ar influenţa randamentul sub 5%  constă în scadenţa împrumutului la trei ani, pentru că dobânda la o maturitate de peste trei ani, adică la un împrumut pentru 7-10 ani, ar fi o problemă.
 
În schimb, Cîţu atrage atenţia asupra altei probleme, şi anume de ce să se împrumute Ministerul Finanţelor de pe pieţele internaţionale, când poate lua împrumutul în lei de pe pieţele interne, mai ales că riscul valutar va fi suportat de către cetăţeni, care vor trebui să plătească deprecierea leului.
 
Până în momentul de faţă, premierul României nu a specificat încă valoarea împrumutului pe care vrea să-l atragă de pe pieţele internaţionale, motivând că “niciodată nu vă pot prezenta înainte nici valoarea, nici ce ne aşteptăm. E vorba de o negociere, după cum ştiţi foarte bine, însă pe baza ultimelor rezultate sunt foarte mulţumit şi am toată încrederea în echipa domnului Georgescu pe această temă”.
 
Finanţele vor 3,55 miliarde de lei de pe piaţa internă
 
La licitaţia de vineri, când Finanţele vor scoate la vânzare titluri de 150 de milioane de euro, randamentul unui cupon va fi de 4,5% pe an şi valoarea individuală a unei obligaţiuni de stat denominate în euro este de 50.000 de euro.
 
Titlurile de stat, aferente redeschiderii emisiunii de obligaţiiuni şi propuse pentru licitaţia de vineri, vor avea maturitatea în mai 2014. Trezoreria a lansat aceste titluri în mai 2011, când a atras 939,2 milioane de euro, la un randament de 4,89% şi la o rată a cuponului de 4,50%.
 
Finanţele au răscumpărat luni obligaţiuni denominate în valută în valoare de 793,8 milioane de euro, emise pe piaţa locală în noiembrie 2009 şi ajunse la maturitate.
 
MFP a atras tot luni un împrumut de aproximativ 800 milioane de lei prin certificate de trezorerie, cu scadenţă la un an, adică la 13 noiembrie 2013, având un randament final de 6,13%. Această dobândă este puţin mai ridicată faţă de cea obţinută în urma licitaţiei din 5 noiembrie de 6,08%, când certificatele de trezorerie vândute au adus Finanţelor lichidităţi de aproximativ 800 de  milioane de lei, cu scadenţă în noiembrie 2013.
 
Pentru luna noiembrie, Ministerul Finanţelor doreşte să se împrumute de pe piaţa internă cu 3,55 miliarde de lei prin vânzarea de titluri de stat, cele mai multe licitaţii urmând să fie organizate pentru vânzarea de obligaţiuni.
 
Astfel, în şase din cele opt licitaţii programate în noiembrie, administratorii datoriei publice vor să vândă obligaţiuni, cu scadenţă cuprinsă în intervalul 2-15 ani, în valoare cumulată de 1,95 miliarde lei.
 
Următoarea licitaţie se va organizată joi, 15 noiembrie, când Finanţele vor să vândă obligaţiuni pe trei ani, de 300 de milioane de lei.
 
Cea mai recentă vânzare de obligaţiuni de stat a avut loc săptămâna trecută, când Ministerul Finanţelor s-a împrumutat de pe piaţa locală cu 500 de milioane de lei, cu un randament de 6,35% şi o scadenţă la doi ani.
 
În 22 octombire, MFP a atras 421,5 milioane de euro prin emisiunea de obligaţiuni de stat cu dată scadentă în iulie 2015 şi cu o dobândă anuală de 3,76%.
 
Ultimele împrumuturi ale MFP de pe piaţa externă
 
Ultimul împrumut obţinut de Ministerul de Finanţe de  pe pieţele externe a avut loc la sfârşitul lunii octombrie, când a emis obligaţiuni denominate în euro în valoare de 1,5 miliarde de euro cu scadenţă în 2019 şi cu dobândă de 5,04% pe an.
 
Jumătate dintre obligaţiuni au fost achiziţionate de investitori din Mare Britanie, din Austria şi din Germania (de exemplu bănci precum Barclays, Citigroup, Deutsche Bank şi HSBC) şi cealaltă jumătate a fost cumpărată de managerii de fonduri.  
 
Ministerul de Finanţe s-a mai împrumutat în septembrie de pe pieţele internaţionale prin intermediul obligaţiunilor denominate în euro în valoare de 750 de milioane de euro. Această emisiune are maturitatea în iunie 2018 şi un randament de 5,1%.
 
Valoarea totală a împrumuturilor dobândite în acest an de Ministerul de Finanţe se ridică la 48,7 miliarde lei din piaţa locală, la 2,67 miliarde de euro şi la 2,25 de miliarde de dolari de pe pieţele internaţionale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite