România nu dă semnale că doreşte o piaţă de gaze funcţională

FOTO 123RF

România a stabilit, indirect, printr-un act normativ, ceea ce cu câteva zile în urmă un oficial al ANRM afirma, bursa de gaze din România este complet imatură, pecetluind subordonarea referenţială a României la Bursa de Gaze la Viena, dar dând şi un semnal de neîncredere faţă de Bursa de Gaze din România (pentru că dacă nici statul nu are încredere în ea de ce ar avea altcineva).

În opinia mea, s-a dat şi un semnal de refuz de dezvoltare a bursei de gaze din România, deoarece actul normativ, recent publicat în M.O. nu vorbeşte de referinţa de pe Bursa de Gaze din Viena ca la ceva temporar, perioadă în care se va urmării comportamentul evoluţiei burselor de gaze din România şi analiza unei eventuale reveniri asupra acestei decizii.

România, ţara cu a 3-a producţie de gaze din Uniunea Europeană, acceptă pe termen nelimitat ca cel mai important preţ de referinţă de pe piaţa de gaze din România să fie cel stabilit într-o ţară care nu exploatează nici un metru cub de gaze, în care toate gazele sub formă fizică sunt din aceeaşi sursă, iar bursa este deţinută într-o proporţie de 50% de cel care livrează cele mai multe gaze care se tranzacţionează acolo.

Având în vedere necesitatea abordării unitare a principiilor din aceeaşi piaţă, apreciem că dacă Bursa de gaze din România este complet imatură pentru a stabili preţul cu care se vinde cca. 10% din producţia ţării (respectiv gazele cuvenite statului ca redevenţă petrolieră), nici pentru celelalte 90% din gazele comercializate din producţia internă folosirea Bursei de gaze din România pentru tranzacţionarea unei cote părţi din producţia vândută nu este „corectă”. Astfel, producătorii de gaze poate ar trebui să solicite modificarea legi gazelor, care-i obligă să tranzacţioneze gaze pe o Bursă complet imatură. În aceeaşi situaţie se găsesc şi furnizorii de gaze care sunt obligaţi prin lege să achiziţioneze/vândă gaze pe o Bursă complet imatură.

Preţul gazelor naturale stabilit pe bursa din Viena, conform contractelor pentru Q1 – 2018 sunt cu cca. 1,4% mai mari decât preţul mediu ponderat al gazelor stabilit pe Bursa Română de Mărfuri, ceea ce aparent dă ocazia să se afirme că s-a ales acea bursă care este mai scumpă pentru a aduce mai mulţi bani la bugetul de stat.

Dar vom încerca să evidenţiem câteva potenţiale consecinţe ale acestei decizii:

• preţul de referinţă astfel stabilit va fi o referinţă puternică pentru preţul cu care se vor vinde gazele în România, ceea ce poate să determine preţuri mai mari ale gazelor decât cele stabilite exclusiv pe baza cererii şi a ofertei, în afara existenţei unei referinţe oficiale.  
• acest preţ de referinţă, cred că nu are o corespondenţă în ţară, va aduce numeroase suspiciuni la nivelul organelor de control în situaţia în care un producător va vinde gaze chiar prin metode transparente, la un preţ inferior preţului oficial stabilit ca referinţă.  
• alegerea bursei din Viena pentru stabilirea preţului de referinţă pentru gazele naturale extrase în România, care stă la baza calculului valorii producţiei brute de gaze naturale şi a contravalorii redevenţei petroliere, va produce bani pentru această bursă; instituţii/companii româneşti vor fi puse în situaţia de a achiziţiona de la Bursa din Viena de Rapoarte de preţ, Analize, Prognoze etc. (aceşti bani ar fi putut rămâne în ţară şi contribui la dezvoltarea burselor româneşti).  

Câştigul material pe care-l poate obţine România apelând la referinţele de preţ de pe Bursa din Viena este net inferior faţă de pierderile mari date de semnalul lipsei de interes pentru realizarea în România a unei Pieţe Libere funcţionale de gaze şi a unei Burse de Gaze performante.

Material publicat şi pe asociatiaenergiainteligenta.ro.