PSD cere majorarea pensiilor speciale ale foştilor parlamentari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

O propunere legislativă iniţiată de trei pesedişti, renumiţi pentru controversele pe care le-au iscat de-a lungul timpului – senatorul Şerban Nicolae şi deputaţii Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, solicită majorarea pensiei parlamentarilor proporţional cu cea a salariului.

„(1) Pentru beneficiarii pensiei de serviciu stabilite în temeiul art 73 indice 1 din Legea 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, calculată până la intrarea în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 59/2017 privind modificaea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, pensia de serviciu se actualizează cu majorarea salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică, în procent stabilit prin acte normative.

(2) Prevederile lin (1) se aplică şi persoanelor care beneficiază de pensia de serviciu actualizată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti”, se arată în propunerea legislativă.

Propunerea a primit deja mai multe avize favorabile de la Comisii, termenul de aprobare tacită fiind 24 de zile de la terminarea vacanţei parlamentare, adică data de 24 februarie.

De la 1 ianuarie, salariul minim brut pe economie pentru cei cu studii medii va fi majorat de la 1.900 lei, la 2.080 lei, ceea ce reprezintă o creştere de 9,47%, iar pentru cei cu studii superioare, majorarea la 2.350 lei, respectiv o creştere de 23,68% faţă de luna decembrie 2018.

În octombrie, numărul pensionarilor foşti parlamentari era de 813 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.354 de lei, din care 2.649 lei suportaţi de la bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele tuturor românilor.

Raportat la creşterea salariului minim brut pe economie pentru cei cu studii superioare, care au activat cel puţin 1 an în domeniul în care s-au specializat, creşterea pensiei speciale cu 23,6% ar însemna  1.027,54 lei în plus, adică 5.381,54 lei.

   

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite