Pilonul II de pensii, dincolo de dezinformare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exista multe mituri şi neadevăruri propagate în discuţia ce priveşte Pilonul II de pensii. Ai cui sunt banii din Pilonul II, cât va fi atât pensia de stat, cât şi cea de la Pilonul II, dar şi ce Pilon are randament mai mare lămureşte, în acest editorial, Mihai Bobocea, purtător de cuvânt al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Mihai Bobocea: Adevărul este că în peste 13 ani de activitate în domeniul pensiilor am văzut, auzit şi înţeles multe despre subiect. Voi încerca mai jos să lămuresc câteva aspecte aprig dezbătute în ultima perioadă:

  • De ce sunt trei piloni de pensii? Iniţial era doar unul, cel de stat, introdus de România în anul 1933, el funcţionând pe baza transferului de la actualii angajaţi la actualii pensionari. Demografia, însă, nu îl mai ajută să se susţină: populaţia României a scăzut cu cca. 3,5 milioane de locuitori în ultimii 30 de ani, la această involuţie contribuind atât sporul natural negativ, cât şi fenomenul emigraţiei. Declinul demografic a fost însoţit de o înrăutăţire severă a ratei de dependenţă demografică (raportul vârstnici/activi), vizibilă în piramida vârstelor. Prognozele demografice ale ONU confirmă cu prisosinţă aceste tendinţe: România va înregistra a şaptea cea mai drastică reducere a populaţiei la nivel mondial, urmând să piardă încă 3,3 milioane de locuitori până în anul 2050. Faptul că tot mai puţini oameni activi vor trebui să susţină un număr tot mai mare de pensionari va pune o presiune extremă pe finanţele publice ale ţării. Cu alte cuvinte, sistemul public de pensii nu mai poate funcţiona rezonabil în această logică, fără alţi doi "piloni" de sprijin.
  • Cum a funcţionat Pilonul II în primii 10 ani? Răspunsul e simplu: peste aşteptări, chiar "ireproşabil". Cine se gândea acum 10 ani că fondurile de pensii private vor fi operaţionale fără sincope, pe deplin transparente şi cu un randament mediu de 8,15% pe an, timp de 10 ani (total de peste 127,5%), adică mai mult decât dublu faţă de inflaţia şi decât dobânda la depozitele bancare din aceeaşi perioadă? Nimeni! Şi atunci, că şi acum, existau persoane care refuză să vadă aceste rezultate clare şi să aducă în continuare pseudo-argumente de tipul "dar dacă vine sfârşitul lumii, aşa-i că Pilonul II nu s-ar simţi bine?". Au fost 10 ani de funcţionare solidă, cu performanţe remarcabile, recunoscute de instituţii internaţionale de încredere: Comisia Europeană, FMI, Banca Mondială, OECD, BERD şi BetterFinance. Acestor analize serioase ar trebui să nu li se poată contrapune pseudo-analize de tipul "două la primărie, unul la şcoala de fete, două la catrindală", aşa cum am auzit până acum din partea contestatarilor sistemului.
  • Bani publici sau bani privaţi? Scrie clar în legea Pilonului II: "Participantul este proprietarul activului personal din contul său" (Art. 48 alin. (1) din L411/2004). Şi mai scrie la fel de clar în Constituţia României: "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular." (Art. 44, alin. (2) din Constituţie). Aşadar, legea e clară: eu, participantul la Pilonul II, sunt proprietarul pensiei mele private. În plus, ce poate fi mai clar decât faptul că banii acumulaţi în Pilonul II se moştenesc, în cazul unor situaţii nedorite? Aş putea lăsa moştenire ceva ce nu este de drept al meu? Sigur că nu. Şi asta spre deosebire de pensia de stat, unde nu există nici sume acumulate, nici drepturi de moştenire. Există doar un deficit uriaş, cronic, "pe numele" tuturor celor care contribuie pentru a susţine pensiile de azi şi nu au nici cea mai mică idee despre cât ar putea fi pensia lor de stat peste câteva decenii.
  • Cât va fi pensia mea de stat, dar în Pilonul II? Aici lucrurile sunt un pic mai complicate, dar pot fi desţelenite de calculele specialiştilor. Un raport realizat anul acesta de experţii de la KPMG relevă calcule nu chiar optimiste pentru sistemul public de pensii, acolo unde nivelul pensiei va fi de aproximativ 37% din ultimul salariu. Şi asta, cu un nivel de contribuţii de (mult) peste 20%. În acelaşi timp, Pilonul II, cu o contribuţie de 3,75% (amputat faţă de planurile legislative iniţiale) este în măsură să aducă o pensie de aproximativ 15% din ultimul salariu. Deci Pilonul II ar putea, dacă este lăsat să funcţioneze, să aducă un plus de 40% la pensie, cu doar 15% din volumul total de contribuţii (Pilonul I plus Pilonul II). Recomand o lectură a studiului, este lămuritoare.
  • Ce pilon are randament mai mare? Oare putem compara mere cu pietre? Putem compara un punct de pensie decis politic prin OUG într-un sistem ce funcţionează etern pe datorie cu randamentul real obţinut de investiţii în active certe, conectate la mersul economiei reale? Dar haideţi să intrăm pentru o clipă în această logică şi să vedem cât este de fapt "randamentul" sistemului public de pensii. Va provoc la un calcul simplu, estimativ, cu cifrele actuale: pentru 1 salariu mediu primesc 1 punct de pensie de stat. Deci contribui 880 de lei lunar (25% din salariul mediu brut) timp de 35 de ani (stagiul minim de cotizare). Primesc în schimb 1 punct de pensie de 1000 de lei lunar pentru circa 15 ani (speranţa medie de viaţă la vârstă pensionării). "Randamentul" pensiei de stat în acest caz este undeva la minus 50% (primesc înapoi 180.000 de lei din aproape 370.000 de lei contribuiţi).
  • "Taxa despre care nu vorbeşte nimeni: la încasarea pensiei din Pilonul II, statul îţi ia 10% din toţi banii!" Sub acest titlu pompos dar înşelător, lipsit de orice deontologie profesională, încerca săptămâna trecută o publicaţie online să pună umărul la marele efort de dezinformare ce va să vină. Articolul vorbeşte despre impozitarea pensiei finale din Pilonul II cu 10%, conform legislaţiei fiscale, uitând complet să menţioneze că acelaşi impozit în aceeaşi cotă de 10% se aplică şi pensiei de stat. Ambele pensii- şi cea de stat, şi cea privată -se formează la fel (din contribuţii neimpozitate în perioadă activă) şi la final se impozitează la fel: 10% din sumă.

Ce vreau să spun e uşor de înţeles: este previzibilă o uriaşă campanie de dezinformare publică, menită să scadă încrederea mare a publicului în Pilonul II. Dar adevărul este unul singur. Adevărul este obligatoriu, nu opţional. Iar noi vom continuă să spunem adevărul despre pensii.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite