Pensiile paneuropene, aprobate de Consiliul UE. În România, autorităţile pun beţe-n roate Pilonului II

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce în România, autorităţile pun beţe-n roate administratorilor de pensii private, reglementând posibilitatea retragerii contribuţiei de la Pilonul II, reprezentanţii permanenţi la UE ai statelor membre au aprobat astăzi acordul referitor la propunerea privind „produsul paneuropean de pensii” (PEPP).

Proiectul de regulament are ca scop oferirea unei game mai mari de opţiuni pentru persoanele care vor să economisească pentru pensie şi, în acelaşi timp, stimularea pieţei pensiilor personale. Conform aprecierilor Comisiei, numai 27% din europenii între 25 şi 59 de ani s-au înscris într-un produs de pensii.

„Îmbătrânirea populaţiei în Europa creează noi provocări. Una dintre acestea este cum putem să ne asigurăm că cetăţenii economisesc o sumă suficientă pentru a putea trăi decent la pensie. Produsele paneuropene de pensii vor crea o nouă posibilitate pentru a economisi pe termen lung, utilizând pieţele de capital şi atenuând astfel presiunea asupra finanţării publice. Aceste produse vor avea şi avantajul major că vor cumula toate sumele economisite în Europa, indiferent de ţară, în cadrul unui singur plan de pensii personale”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

Conform noilor norme, PEPP ar urma să aibă aceleaşi caracteristici standard indiferent unde sunt comercializate. Ele vor fi oferite de o gamă largă de furnizori, în principal societăţi de asigurare, bănci, instituţii pentru furnizarea de pensii ocupaţionale, firme de investiţii şi administratori de active.

În Europa, piaţa pensiilor personale este deocamdată fragmentată din cauza unei diversităţi de norme ce împiedică dezvoltarea unei pieţe la nivelul UE. În unele state membre, piaţa este aproape inexistentă.

Pentru produse bazate pe instrumente ale pieţei de capital, opţiunile sunt adesea limitate. Aceasta duce la costuri mai ridicate pentru deponenţi şi la un nivel insuficient de lichidităţi pe pieţe.

Noile produse paneuropene de pensii personale vor oferi cetăţenilor o nouă posibilitate de economisire, aplicabilă la nivelul întregii UE, venind în completarea planurilor de pensii publice şi ocupaţionale, precum şi a planurilor de pensii personale de la nivel naţional.

PEPP ar avea următoarele avantaje pentru deponenţi:

- mai multe opţiuni. Deponenţii ar urma să aleagă dintr-o gamă largă de furnizori de PEPP într-un mediu mai competitiv. Ei ar avea opţiunea de a alege între o opţiune de investiţii implicită sigură şi opţiuni cu profiluri diferite de risc-randament;

- protecţia consumatorilor. Regulamentul va asigura faptul că deponenţii sunt informaţi cu privire la caracteristicile esenţiale ale unui PEPP;

- schimbarea furnizorilor. Deponenţii ar urma să aibă dreptul să schimbe furnizorii, atât la nivel naţional, cât şi dincolo de frontiere, după un minimum de cinci ani de la încheierea contractului sau de la cea mai recentă schimbare de furnizor. (Dacă furnizorul de PEPP o permite, ar putea să facă acest lucru şi mai des.) Taxa pentru un astfel de demers ar urma să aibă un plafon maxim;

- transferabilitate. Deponenţii vor putea continua să contribuie la PEPP-ul lor şi dacă se mută în alt stat membru.

Pentru furnizorii de planuri de pensii, regulamentul va oferi următoarele oportunităţi:

- economii de scară. Furnizorii vor putea dezvolta PEPP în diferite state membre şi vor putea pune laolaltă activele de manieră mai eficace;

- o sferă de acţiune mai largă. Canalele de distribuţie electronică vor permite furnizorilor să intre în contact cu consumatori din întreaga UE;

- distribuţie transfrontalieră. Un „paşaport” UE va permite furnizorilor să comercializeze PEPP în diferite state membre.

În plus, atunci când un produs ajunge la maturitate, furnizorii şi deponenţii vor avea diferite opţiuni pentru efectuarea plăţilor.

Etapele următoare

În continuare, textul va face obiectul verificării de către experţii jurişti-lingvişti. Parlamentul şi Consiliul vor putea proceda apoi la adoptarea textului final.

Ce se întâmplă în România cu pensiile private

Ordonanţa de Urgenţă 114, publicată în Monitorul Oficial spre sfârşitul anului trecut, prevede posibilitatea retragerii contribuţiei din Pilonul II de pensii private obligatorii. 

Potrivit acesteia, o persoană participantă la un fond de pensii poate opta, pe bază de cerere individuală, dar nu mai devreme de 5 ani de participare la respectivul fond, să se transfere la sistemul public de pensii. Fondurile deţinute până la data transferului rămân în contul personal al participantului până la deschiderea dreptului la pensia privată. 

O altă modificare, care a intrat în vigoare tot la data de 1 ianuarie, prevede că „după aderare sau repartizare, participanţii sunt obligaţi să contribuie la un fond de pensii şi nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuţia de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată decât la cererea expresă a acestora”.

Cu alte cuvinte, o parte dintre cei peste 7 milioane de contribuabili la Pilonul II, respectiv persoanele care au contribuit mai mult de 5 ani, pot cere retragerea din acest fond de pensii private, iar contribuţia lor, de 3,75% din salariu se va duce în fondul de pensii de stat, împreună cu contribuţia de 21,25%.

Sumele strânse la Pilonul II îi vor fi returnate abia când solicitantul va fi împlinit vârsta de pensionare.

Citeşte şi:

Pilonul II: ASF pregăteşte normele pentru retragerea contribuţiei

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite