Lui Mişu Negriţoiu, cu aceeaşi veche simpatie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Observ, de ceva vreme, cum în unele cercuri ale formatorilor de opinie se cuibăreşte obiceiul de a comenta intervenţiile publice ale guvernatorului BNR Mugur Isărescu într-o manieră ciudată. Şi anume, în timp ce guvernatorul BNR spune una, comentatorii la care am făcut referire înţeleg (sau se prefac doar că înţeleg) alta.

Mare mi-a fost însă mirarea, zilele trecute, când l-am văzut alăturându-se unui astfel de cerc pe reputatul bancher Mişu Negriţoiu. Fiindcă un bancher de top măsoară de nouă ori înainte să taie o singură dată. Măsoară cifre, riscuri, şanse. Dar îşi măsoară şi cuvintele. De aici şi mirarea mea. Nu pentru că a scris împotriva guvernatorului BNR, ci pentru că a tăiat greşit. Fără să măsoare ori fără să măsoare bine.

 Ne cunoaştem, domnul Negriţoiu şi cu mine, de multă vreme. Din 1990 încă, i-am citit scrierile şi am avut ocazia să vorbesc public despre importanţa lor, i-am apreciat vocaţia reformatoare şi angajamentul personal de partea reformării structurale a economiei româneşti, am avut nenumărate ocazii să mă conving de calităţile de bancher ale domniei sale. Şi, totodată, de calităţile de publicist. Cu aceeaşi veche simpatie, mă încumet acum să-l trag de mânecă pe domnul Mişu Negriţoiu, atenţionându-l că a dat în bară publicând acum câteva zile, pe blogul personal, comentariul intitulat „Ipocrizia cu Las Fierbinţi”.

Despre ce a scris? Despre guvernatorul Băncii Naţionale. Sau, detaliind, despre o declaraţie a guvernatorului, „emanată – cum scrie domnul Negriţoiu – de sub cupola celei mai vechi instituţii de învăţământ superior (Universitatea  Bucureşti), în faţa protipendadei politice a zilei şi a elitei gândirii economice a momentului”. Declaraţie care i s-a părut domnului Negriţoiu, cum scrie negru pe alb, „şocantă”. De ce? Citez din textul domnului Negriţoiu: fiindcă „ne anunţă (guvernatorul BNR – n.a.) că România ar putea adopta Euro mâine, dar numai pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov (?!), însă nu pentru zonele de peste 100 km depărtare”.

Acest „anunţ” al guvernatorului BNR, redat într-adevăr corect de domnul Negriţoiu, exprimă adevărul-adevărat şi nu conţine nimic şocant. Este, astăzi, un fapt îndeobşte cunoscut că trăim în trei Românii: o Românie a Capitalei şi a zonelor înconjurătoare, până aproape de Las Fierbinţi; o Românie a câtorva mari oraşe şi a câtorva locuri în care se face agricultură de elită; şi o Românie a acelor zone despre care Sadoveanu scria că sunt locuri în care nu se întâmplă nimic. Ceea ce înseamnă că, după Unirea din 1859 şi Unirea din 1918, avem nevoie de încă o Mare Unire, a celor trei Românii, pentru ca societatea românească să poată închega un program coerent şi convingător de dezvoltare durabilă a ţării. Nimic şocant, deci, în „anunţul” guvernatorului BNR. Pentru că asta a spus: că zona Bucureştilor nu poate adera singură la zona euro.

Şocant este însă ce a înţeles bancherul Mişu Negriţoiu… că ar fi spus guvernatorul BNR. Citez din nou din comentariul domnului Negriţoiu: „Pare că nu mai contează evoluţia ţării în ansamblu, ci trebuie aşteptat să fie pregătită şi „celebra” localitate Las Fierbinţi (din serialul TV care ridiculizează viaţa rurală). Adică un fel de „ad calendas graecas”, deşi este menţionat şi un interval optim (2021-2023), dintr-o perspectivă de ‹‹linişte politică››”.

Să le luăm pe rând. Unu la mână: domnul Negriţoiu s-a grăbit tare când a scris comentariul cu pricina, dovadă că n-a mai fost atent la un fapt ce nu este deloc un amănunt, acela că nu Universitatea Bucureşti este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din ţară, ci Universitatea Iaşi, ctitorită cu câţiva ani mai devreme. Doi la mână: sunt multe dovezi în rândurile scrise de domnul Negriţoiu din care reiese fără niciun dubiu că autorul lor n-a fost în sală, nu l-a ascultat în direct pe guvernatorul BNR, ci a spicuit impresii din relatările câtorva jurnalişti. O dovadă concludentă în acest sens este adnotarea că guvernatorul BNR ar fi afirmat, în amintitul discurs, că intervalul optim pentru trecerea la euro ar fi 2021-2023. Or, acest interval (2021-2023) a apărut eronat într-o relatare de presă (care l-a inspirat probabil pe domnul Negriţoiu) deşi în discursul rostit sub cupola Facultăţii de Drept guvernatorul BNR n-a spus nimic mai mult decât că, în privinţa trecerii la euro, există un consens al preşedintelui ţării şi al premierului: anii 2018-2019.

Fără vreo altă referire la o ţintă oficială. Îl sfătuiesc pe domnul Negriţoiu să ia informaţii de la participanţii la ceremonia de la Universitatea Bucureşti. Trei la mână: şocantă cu adevărat este nonşalanţa cu care domnul Negriţoiu se contrazice singur. După ce îl citează pe guvernatorul BNR, care (notează domnul Negriţoiu) „ne anunţa că România ar putea adopta euro mâine, dar numai pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov (?!), însă nu pentru zonele de peste 100 km depărtare”, urmează o afirmaţie căreia cu greu îi poate fi găsită o explicaţie: „Pare că nu mai contează evoluţia ţării în ansamblu”.

Ei bine, domnule Negriţoiu, tocmai evoluţia ţării în ansamblu contează. Eu, care am fost în sală, spre deosebire de dumneavoastră, domnule Negriţoiu, care nu aveţi informaţii de la prima sursă, am înţeles ceea ce era de înţeles: că numai evoluţia de ansamblu a ţării va determina momentul trecerii României la euro. Iar important nu este în primul rând când vom intra, ci cum vom intra. Aşa că problemele mari nu mai sunt legate – ca în anii în care au aderat la zona euro ţările mici, cu populaţii ce nu o depăşesc pe cea a Bucureştilor – de îndeplinirea criteriilor de convergenţă nominală, ci de atingerea ţintelor de convergenţă reală. Pentru că, dacă ar mai conta ca acum câţiva ani doar cele cinci criterii de convergenţă nominală – 1) rata medie anuală a inflaţiei, analizată pe o perioadă de un an înaintea momentului examinări; 2) rata dobânzii pe termen lung, măsurată pe ultimele 12 luni înaintea examinării; 3) stabilitatea pieţei valutare; 4) sustenabilitatea poziţiei fiscale, în speţă deficitul bugetar, care nu poate să depăşească 3%  din PIB în anul anterior examinării; 5) datoria publică, marcată de un plafon de 60% din  PIB  în anul examinării – domnul Negriţoiu şi-ar putea răspunde singur la întrebarea formulată în comentariul domniei sale. O redau întocmai: „Era localitatea Las Fierbinţi pregătită pentru 2015 şi nu mai este acum?”…

Cum însă răspunsul nu i-l poate da P. P. Carp, invocat de autor, ci realitatea acestui timp, soluţia e una singură. Şi anume, că după lecţiile crizei, nu mai sunt de ajuns cei cinci indicatori de convergenţă nominală. Lor li se adaugă, acum, şi o altă categorie de indicatori, cu referire la convergenţa reală. În speţă, sunt incluse în judecată obiective ce prevăd diminuarea decalajelor dintre ţări cu privire la nivelul productivităţii şi cel al creşterii economice. E vorba de toată ţara, nu doar de Bucureşti… De cei de dincolo de Las Fierbinţi. Iar convergenţa reală se exprimă cu deosebire prin nivelul PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare standard. Locul nostru în top fiind 27… din 28 de ţări ale Uniunii Europene.

Am mai scris recent, repet acum, că euro e legat de o zonă specială pentru care ne trebuie un bilet ce nu va putea fi căpătat dacă nu vom îndeplini deodată toate condiţiile. România are nevoie, acum, nu numai de instituţii fundamentate în stil european, ori de legi europene, ci şi de rezultate economice care să ne apropie de media europeană. Este motivul pentru care nu şi-au mai stabilit, privind în timp, când vor trece la euro nici Polonia, nici Cehia, nici Ungaria şi nici Bulgaria. Pentru ţările cu populaţii ceva mai numeroase trecerea la euro nu este tot atât de simplă ca pentru ţările mici, care deja au fost „absorbite”. România nu e o excepţie. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite