Intervenţia BNR asupra leului ia sfârşit, după patru săptămâni. Cum a reuşit banca centrală să coboare cursul de la maximul istoric

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a decis în repetate rânduri să intervină direct sau indirect în pieţe pentru a controla cursul de schimb al leului. FOTO Mediafax

Pentru prima dată de la 30 iulie, Banca Naţională a României nu a mai limitat suma pe care băncile le pot împrumuta prin operaţiuni repo, acţiune care, pe întreg parcusul lunii august, a determinat aprecierea leului în raport cu principalele valute.

Intervenţia indirectă a Băncii Naţionale a României (BNR) asupra cursului a încetat luni, însă efectele asupra leului nu au fost semnificative.

Moneda naţională s-a depreciat cu 0,68% în raport cu euro, cursul ajungând la 4,4898 lei pentru un euro. În faţa dolarului, leul a pierdut 0,69%, cotaţia BNR fixând un curs de 3,5728 lei.
În ultimele patru săptămâni, BNR a plafonat în fiecare luni suma cu care împrumută băncile prin operaţiuni repo.

Imediat după prima intervenţie, moneda naţională s-a apreciat, după ce atinsese un nou maxim istoric, referinţa BNR ajungând atunci la 4,6481 lei/euro.

Pe 6 august, BNR a anunţat prima plafonare începând cu luna noiembrie 2008. Banca centrală a scăzut cu mai mult de jumătate valoarea maximă a împrumuturilor, de la 13 miliarde de lei. 

Plafonul a fost de 6 miliarde lei, iar în următoarea săptămână, nivelul maxim al sumei din licitaţie a scăzut la 5 miliarde lei. Ulterior, suma ascăzut la 4 miliarde lei, nivel păstrat la două licitaţii repo din a doua jumătate a lunii august.

Prin operaţiuni repo, BNR împrumută băncile pe termen scurt la o dobândă egală cu cea de politică monetară, respectiv 5,25%. Practic, băncile iau bani de la BNR, care primeşte în schimb titluri de stat deţinute de băncile comerciale. Împrumuturile de acest tip au scadenţa la o săptămână.

Aceste operaţiuni sunt folosite de bănci pentru a rostogoli credite (când împrumuturile scadente sunt achitate cu fonduri din noi împrumuturi).

Mai mult, când este introdus un astfel de plafon, banii sunt acordaţi pro-rată, adică pe baza raportului dintre sumele subscrise şi valorii oferite de BNR.

Băncile aveau nevoie de astfel de credite pentru a achita altele, toate denominate în lei. Prin coborârea plafonului, BNR a forţat băncile să meargă în piaţă pentru a cumpăra masiv lei.

În plus, băncile s-au văzut nevoite să liciteze valori mai mari pentru a fi sigure că primesc o parte cât mai ridicată din suma dorită.

Pe baza acestei cereri, leul s-a întărit, iar intervenţia BNR a rămas una indirectă.