După ani de reformă în asigurări, plata despăgubirilor e făcută tot parţial sau deloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii vor plăti mai puţini bani pentru poliţa RCA

Reformele ASF nu prea au dat roade: Ultima statistică a autorităţii privind petiţiile arată că mai mult de două treimi dintre acestea privesc plata parţială sau neplata despăgubirilor de către asigurători. Cele mai multe petiţii din totalul celor înregistrate de ASF sunt pe RCA şi Carte Verde (74,80%), asigurătorii cei mai reclamaţi fiind tot City Insurance, Asirom şi Euroins.

La mai bine de 5 ani de când service-urile au făcut primele sesizări privind plata parţială sau neplata despăgubirilor de către asigurătorii care activează pe segmentul RCA, situaţia rămâne aproape neschimbată. „În primul semestru al anului 2017, aspectul cel mai des reclamat de către petenţi a fost neplata/plata parţială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de către asiguraţi/păgubiţi, în 1.890 de cazuri, acestea reprezentând un procent de 65,42% din total”, a informat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Potrivit acesteia, deşi numărul petiţiilor este mai mic decât în anii trecuţi, în topul asigurătorilor rău-platnici se află, în continuare, societăţile City Insurance SA (22% din petiţii) Euroins (19,90% din total) şi Asirom VIG SA, cu un număr de 535 petiţii (18,52% din total).

În S1, City Insurance şi Euroins se aflau în redresare financiară, procedură din care au ieşit în iulie, respectiv în martie a.c.

La sfârşitul anului 2016, şase asigurători erau în mari dificultăţi financiare: LIG Insurance, Astra şi Forte Asigurări erau în faliment, Carpatica Asig în insolvenţă, iar City Insurance şi Euroins în redresare financiară.

Nu s-au respectat termenele de constatare

În afara neplăţii sau plăţii parţiale a despăgubirilor, asiguraţii au mai reclamat nerespectarea termenelor de constatare/constatare suplimentară, alte petiţii vizând solicitări de recalculare a valorii despăgubirilor, respectiv nerespectarea condiţiilor contractuale/normelor RCA, în cazul asigurărilor auto. 

Un alt aspect sesizat de către petenţi a fost recalcularea valorilor de despăgubire/răscumpărare în cazul asigurărilor non-auto.

Numărul petiţiilor a scăzut cu aproape 51% în S1 faţă de perioada similară a anului trecut

În primele şase luni ale anului 2017, ASF a înregistrat în total 3.991 petiţii referitoare la piaţa asigurărilor, ceea ce reprezintă o scădere cu 50,87% faţă de acelaşi interval al anului precedent.

Din cele 3.991 petiţii, au fost înregistrate în mod unic pe petent, analizate şi soluţionate 2.889 petiţii, în scădere cu 41,75% faţă de semestrul I al anului 2016, scrie ASF, precizând că celelalte petiţii reprezintă solicitări ale petenţilor care au excedat competenţei ASF, care au fost redirecţionate către alte instituţii ale statului: BAAR, ANPC.

Alte solicitări ale petenţilor referitoare la societăţile de asigurare Astra SA, Carpatica Asig SA, Forte Asigurare-Reasigurare SA şi LIG Insurance SA, societăţi cărora ASF le-a retras autorizaţia de funcţionare, petiţii care au fost clasate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 27/2002 şi ale procedurilor interne. 

Din analiza datelor raportate de către societăţile de asigurare la ASF se constată că cele 2.889 petiţii, analizate şi soluţionate în mod unic pe petent, reprezintă 0,56% din numărul total de daune avizate de către asigurători şi 0,02% din numărul total al contractelor de asigurare aflate în vigoare la sfârşitul semestrului I 2017.

Reformele ASF nu prea au dat roade

Reformele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pe piaţa asigurărilor-reasigurărilor nu au dat roadele aşteptate, numărul petiţiilor înregistrate de autoritate anul trecut fiind diminuat cu doar 471, adică numai 3 procente mai puţin faţă de anul 2015 (când o mare parte dintre titanii asigurărilor auto au intrat în diferite forme de redresare financiară).

Potrivit datelor comunicate de ASF, în 2016 s-au înregistrat în total 15.419 petiţii referitoare la piaţa asigurărilor, ceea ce reprezintă o scădere de 2,96% faţă de anul precedent. 

Din cele 15.419 petiţii, au fost înregistrate în mod unic pe petent, analizate şi soluţionate 9.156 de petiţii, în scădere cu aproape 28% faţă de anul 2014, „ca efect al reformelor implementate de ASF pe parcursul ultimilor ani pe piaţa asigurărilor”. În 2015, potrivit datelor ASF, s-au înregistrat 15.890.

City Insurance, Asirom VIG şi Euroins aveau şi anul trecut cele mai multe reclamaţii

O statistică a ASF din luna martie arăta că, în 2016, City Insurance, asigurator aflat atunci în redresare financiară de aproape un an, cu un portofoliu solid pe RCA, a atras cele mai multe reclamaţii din partea asiguraţilor - 3.329, echivalentul a 36,3% din totalul reclamaţiilor din piaţă şi în creştere cu 73,02% faţă de anul anterior.

Pe următoarele patru locuri s-au situat Asirom VIG (1.813 de reclamaţii, în creştere cu 87,6%), Euroins (1.103 reclamaţii, în scădere cu 27,1%), Carpatica Asig (770 de reclamaţii, în scădere cu 22,6%) şi Omniasig VIG (479 de reclamaţii, în scădere cu 32,06%). ASF spune că anul trecut a soluţionat în favoarea petenţilor 6.414 de petiţii, echivalentul a 70,05% din totalul petiţiilor soluţionate.

Aspectul cel mai des reclamat de către petenţi în 2016 a fost neplata/plata parţială a despăgubirilor/valorilor de răscumpărare solicitate de către asiguraţi/păgubiţi, în 7.345 cazuri, acestea reprezentând un procent de 80,22% din total. 

Printre alte aspecte sesizate s-au numărat şi solicitări de recalculare a valorii despăgubirilor, respectiv nerespectarea condiţiilor contractuale / normelor RCA.

Începând cu 2012, reprezentanţii service-urilor auto au acuzat în numeroase rânduri asigurătorii că plătesc doar parţial cuantumul reparaţiilor, în ciuda faptului că sunt de acord cu expertiza şi aprobă valoarea daunelor pe care ar trebui să le plătească.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite