Codul Fiscal ne-ar lăsa cu deficite imense

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, critică dur Guvernul pentru măsurile propuse în proiectul Codului Fiscal   FOTO Mediafax
Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, critică dur Guvernul pentru măsurile propuse în proiectul Codului Fiscal   FOTO Mediafax

Noul Cod Fiscal, care tocmai ce a fost trimis de Guvern în Parlament, ne-ar lăsa cu deficite bugetare imense, de peste 3% din Produsul Intern brut (PIB), gaura totală crescând de la 14,8 miliarde de lei în 2016 până la 27,8 miliarde de lei în 2019, cu tot cu veniturile pe care le-ar recupera statul din creşterea economică, potrivit Consiliului Fiscal, care a avizat negativ proiectul.

Instituţia avertizează că România s-ar întoarce astfel în 2019 la deficite structurale la nivelul lui 2010, an în care ţara noastră a trebuit să reducă salariile bugetarilor cu 25%, să scadă ajutoarele sociale cu 15% şi să majoreze TVA de la 19% la 24%.

Proiectul Codului Fiscal prevede reducerea TVA de la 24% la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi scăderea cotei de TVA de la 24% la 9% la produsele de bază, respectiv lapte, ouă, carne, peşte, legume şi fructe. La acestea se adaugă o serie de reduceri de accize, respectiv scăderea cu 30% a accizelor la alcool etilic şi o reducere de circa 20% la accizele pe carburanţi. Tot în noua formă a Codului Fiscal se prevede reducerea cotei unice de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019 şi scăderea contribuţiilor de asigurări sociale din 2018.

Efecte devastatoare

Consiliul Fiscal arată că deficitele efective care se vor realiza în urma adoptării proiectului noului Cod Fiscal ar fi de 3,1% din PIB în 2016, 2,7% în 2017, 3,5% în 2018 şi 3,7% din PIB în 2019. „Acesta echivalează cu o deviaţie de proporţii şi în continuă creştere de la obiectivul pe termen mediu (MTO) - la finele intervalului nivelul deficitului structural revine în imediata apropiere a celui consemnat la finele anului 2010 (de 5,8% din PIB potenţial potrivit estimărilor Comisiei Europene). De asemenea, calculele Consiliului Fiscal indică situarea peste limita de 3% statuată de Pactul de Creştere şi Stabilitate pe aproape întreg intervalul considerat (excepţia constituind-o anul 2017), ceea ce ar implica reintrarea României în procedură de deficit excesiv“, se arată în opinia Consiliului Fiscal.

Premierul Victor Ponta a acuzat, însă, Consiliul Fiscal că a acordat mereu avize negative actualului guvern şi că acesta a susţinut politica economică a fostului preşedinte Traian Băsescu şi a fostului premier Emil Boc. „Din câte ştiu eu, au dat aviz negativ şi când am redus TVA la pâine, şi când am redus CAS“, afirmat el.

Ce este Consiliul Fiscal

Consiliul Fiscal a fost înfiinţat în 2010 în baza legii responsabilităţii fiscal-bugetare şi la presiunile Fondului Monetar Internaţional (FMI). Instituţia este condusă de către Ionuţ Dumitru – economist-şef al Raiffeisen Bank, ceilalţi membri fiind Răzvan Victor Stanca – economist în cadrul Direcţiei de Studii Economice a BNR, Tatiana Moşteanu – profesor la Facultatea de Finanţe din ASE Bucureşti, Lucian Albu – directorul Institului de Prognoză Economică al Academiei, şi Silviu Marius Şeitan - doctor în economie în cadrul Academiei Române. 

„Taxa“ pe IMM-uri, sesizată de Consiliul Legislativ

Impozitarea întreprinderilor mici şi mijlocii, în funcţie de numărul de salariaţi, aşa cum apare în proiectul Codului Fiscal, creează, la rândul său, probleme. Guvernul vrea să taxeze cu 1% din venituri microîntreprinderile care au cel puţin doi salariaţi, cu 3% pe cele cu un singur angajat şi cu 3% plus o sumă de 1.530 trimestrial pe cele care nu au salariaţi. Consiliul Legislativ consideră, însă, că taxa trimestrială impusă microîntreprinderilor fără angajaţi îndepărtează proiectul de la normele Constituţiei, care obligă statul să asigure o concurenţă loială în economie. Consiliul Legislativ asimilează această taxă cu o „sancţiune“. Codul Fiscal a fost dezbătut ieri în Comisia Buget-Finanţe a Senatului în absenţa opoziţiei şi a lui Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor fiind plecat în străinătate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite