Împrumuturile în franci elveţieni: amenzi infime, profituri uriaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
click franci elvetieni

Instanţele naţionale şi internaţionale au decis că atâta vreme cât nu a fost explicat mecanismul francului elveţian, împrumutaţii sunt victimele unei creditări iresponsabile. Continuarea practicilor incorecte poate fi explicată şi prin amenzile infime: Raiffeisen a fost sancţionată cu 50.000 lei; în 2016, profitul net al băncii a fost de 100 milioane euro.

Miile de procese iniţiate de clienţi băncilor de la care au împrumutat franci elveţieni dovedesc cu prisosinţă practicile comerciale incorecte sau abuzive ale instituţiilor financiare, cu atât mai mult cu cât instanţele –nu numai cele naţionale, ci şi europene – le dau dreptate clienţilor, obligând băncile fie să îngheţe cursul la care se plătesc ratele, fie să restituie sumele percepute abuziv.

 „Problematica francilor elveţieni ne bântuie încă din 2006-2007 când au fost date primele credite în această monedă. Nu doar ca prin popularizarea acestor împrumuturi extrem de nefericite a fost provocată o destabilizare economică a populaţiei care s-a împrumutat aproape de gradul maxim de îndatorare, însă prin practicile comerciale incorecte sau abuzive o pondere impresionantă de debitori nu şi-a mai putut plăti aceste credite”, a explicat pentru Adevărul avocatul Adrian Cuculis.

Acesta a explicat că, în momentul de faţă avem o practică judiciară naţională şi europeană favorabilă consumatorului şi „astfel, după 10 ani de zile de lupte în instanţele naţionale şi internaţionale, s-a decis cu titlu erga omnes, că atâta vreme cât nu a fost explicat mecanismul francului elveţian, împrumutaţii sunt victimele unei creditări iresponsabile şi pot îngheţa cursul valutar”.

Clauzele abuzive, practicate în mai toate statele târziu capitaliste

Pe de altă parte, organele de control au descoperit că, deşi au trecut şapte ani de când au fost emise primele reglementări legate de obligativitatea băncilor de a elimina din contractele de împrumut clauzele abuzive, acestea continuă să existe.

„De observat nu este doar modul de calcul al dobânzilor pe care împrumutaţii îl contestă în instanţă de ani de zile sub pretextul abuzului în contract, dar şi alte comisioane, deloc puţine sau neglijabile ce au făcut şi vor face încă o vreme, zile negre împrumutaţilor. Această practică nu a fost doar în România - din păcate la noi încă se rostogoleste către prezent -, ci în toate ţările târziu capitaliste”, consideră avocatul.

Ar trebui îmbunătăţită legislaţia consumatorului

Întrebat ce părere are despre actuala legislaţie menită să protejeze consumatorii, Cuculis a spus că aceasta ar trebui îmbunătăţită. „ANPC avea, are şi va continua să aibă pârghiile necesare să ancheteze, însă legislaţia consumatorului este încă departe de a fi măcar normală. Sunt procese colective şi individuale de 10 ani de zile.  De aici ne dăm seama că, într-adevăr, nu lucrăm pe legea bunului simţ - cum ar spune americanii common law - ci pe legea unde dreptatea se face cu greu”, a încheiat avocatul.

Ce înseamnă o amendă de 50.000 lei, la un profit net de 100 milioane euro?!

Problema continuării acestor practici incorecte de către bănci ar putea fi justificată şi prin amenzile infime, în raport cu veniturile băncilor, pe care instituţiile bancare sunt obligate să le plătească din când în când (spre exemplu amenda dată recent de ANPC Raiffeisen Bank, în valoare de 50.000 lei, raportat la un profit net de 100 milioane euro obţinut de bancă în 2016).

Legat de amenda recentă aplicată Raiffeisen de către ANPC, avocatul a spus că aceasta a dovedit cu propriile acte că a manevrat de la bun început modul de calcul al dobânzilor.

„Sigur că banca Raiffeisen spre exemplu, care a fost protagonista unui show financiar-bancar, ne-a dovedit tuturor, cu propriile acte, că a manevrat de la bun început modul de calcul al dobânzilor”, a spus Cuculis, referindu-se la majorarea ilegală a dobânzilor descoperită de ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat Raiffeisen Bank cu 50.000 de lei pentru practici incorecte, pentru că banca ar fi încălcat Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte pentru creditele în franci elveţieni acordate înainte de criză, în ceea ce priveşte modul de calcul al dobânzilor.

Potrivit ANPC, Raiffeisen a prezentat un produs cu o dobândă favorabilă, pe care apoi a crescut-o de la 4,9% la 5,9%.

Autoritatea consideră că banca a prezentat produsul ca fiind unul sigur, stabil, cu o dobândă mică, iar neinformarea corectă a consumatorilor de către bancă i-a determinat pe clienţi să ia o hotărâre pe care altfel nu ar fi luat-o, adică să se împrumute în franci elveţieni.

Trebuie menţionat că, în 2016, Raiffeisen Bank a înregistrat un profit net în valoare de 100 milioane euro, aproape egal cu cel din 2015 – 98 milioane euro.

„Am încheiat anul 2016 cu un rezultat financiar mulţumitor: 100 de milioane euro profit net şi active totale în creştere cu 6%, până la 7,4 miliarde de euro”, se arată într-o declaraţie a lui Steven van Groningen, Presedinte & CEO al Raiffeisen Bank, postat pe sie-ul băncii

ANPC vrea să verifice toate băncile care au dat împrumuturi în franci elveţieni

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) urmează să extindă controalele şi la alte bănci care au dat credite în franci elveţieni, în afară de Raiffeisen Bank, a declarat miercuri preşedintele ANPC, Bogdan Pandelică, în cadrul audierilor din Comisia Economică a Senatului.

Mai mult, autoritatea va finaliza un ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte constatate la Raiffeisen Bank în privinţa majorării dobânzilor la creditele în franci elveţieni, iar efectul ar trebui să fie revenirea la dobânda din primul an de creditare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite