Transgaz a câştigat licitaţia pentru privatizarea companiei de gaze din R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
transgaz

Operatorul român de transport al gazelor naturale a câştigat licitaţia pentru privatizarea Vestmoldtransgaz, a anunţat premierul moldovean Pavel Filip în cadrul întrevederii cu premierul României, Viorica Dăncilă.

"Republica Moldova şi-a majorat exporturile pe piaţa europeană, dar schimburile comerciale cele mai înalte sunt cu România. Am salutat venirea pe piaţa din Republica Moldova a Băncii Transilvania şi deschiderea la Chişinău a reprezentanţei companiei de transport de gaze naturale Transgaz şi decizia de a participa la concursul investiţional de privatizare a intreprinderii de stat Vestmoldtransgaz”, a spus Filip.

"Investiţia ne va ajuta să diversificăm sursele de import a gazelor naturale. Va vea de câştigat nu doar investitorul, dar şi cetăţenii Republicii Moldova", a adăugat premierul Rep. Moldova.

Spre sfârşitul lunii decembrie, Transgaz a anunţat că Eurotransgaz SRL, societate pe care a înfiinţat-o la Chişinău, a depus cererea de participare la concursul investiţional de privatizare a companiei de stat moldovene Vestmoldtransgaz.

Vestmoldtransgaz este operatorul de sistem de transport gaze naturale care gestionează pe teritoriul Republicii Moldova interconectorul Iaşi-Ungheni şi a fost inclus de Guvernul moldovean în lista companiilor scoase la privatizare în luna octombrie 2017.

Eurotransgaz a fost înfiinţată în baza deciziei acţionarilor Transgaz, în şedinţa din 12 decembrie 2017.

De altfel, Transgaz a decis recent majorarea capitalului social al societăţii cu răspundere limitată înfiinţată în Republica Moldova, în vederea participării la procedura privatizării companiei de stat moldovene Vestmoldtransgaz.

Compania Vestmoldtransgaz a fost scoasă la privatizare de Guvernul Republicii Moldova, la un preţ de 180 milioane euro şi cu condiţia investirii a 93 milioane euro în următorii doi ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite