Pâinea proastă cea de toate zilele

În 2010, când s-a inaugurat noul sediu al fabricii "Spicul", Regele Mihai a fost invitat special

Vrăjiţi de pâinea turcească din anii ’90, românii s-au obişnuit să consume pâine albă şi pufoasă. Cei care au mizat pe piaţa pâinii de calitate sunt acum în pragul falimentului.

Românii mănâncă de trei ori mai multă pâine decât media europeană. Conform ABI International (organizaţie mondială pentru controlul alimentelor), un român consumă, în medie, 320 de pâini pe an. Un studiu de anul trecut despre consumul de pâine în ţara noastră relevă că 77% din cetăţenii României preferă cea mai nesănătoasă pâine, adică pâinea albă, lipsită de fibre şi de seminţe. Este pâinea cea mai ieftină, fabricată în condiţii şi cu ingrediente incerte, fără ambalaj şi fără termen de expirare.

Efectele pentru sănătate, pe termen lung, sunt dintre cele mai grave. Nutriţioniştii avertizează că pâinea făcută din făină albă favorizează apariţia problemelor digestive, contribuie la creşterea colesterolului şi îl expune pe consumator la diabet, pentru că procesul de obţinere a făinii albe implică mai multe procese chimice de eliminare a cojilor şi a tărâţelor din grâu.

Dar cei mai afectaţi pe termen scurt de acest fenomen sunt producătorii care au investit în maşini capabile să scoată pe bandă pâine sănătoasă. Fabrica Spicul are o istorie de aproape 170 de ani. A fost, în prima parte a secolului trecut, şi este, şi acum, furnizorul de pâine al Casei Regale a României. Gheorghe Ilie, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Spicul, vorbeşte despre anevoiosul drum al pâinii de calitate către mesele românilor. 

O AFACERE CU BANI MULŢI

Aparent, povestea fabricii Spicul este una de succes. A fost printre cele mai mari fabrici de pâine din România comunistă. După Revoluţie, fabrica a fost privatizată prin PAS (Programul Acţiunilor Salariaţilor). 700 de salariaţi au cumpărat, practic, fabrica, plătind, în 10 ani, 7,5 milioane de dolari către stat. Cu timpul, numărul acţionarilor a scăzut la 140.

În 2006, în plin avânt al pieţei imobiliare, terenul şi clădirile fabricii au fost vândute unui dezvoltator imobiliar din Spania. Acţionarii de la Spicul au încasat pe spaţiul din cartierul bucureştean Grozăveşti 17 milioane de euro. Cu aceşti bani şi cu încă pe atât de la bănci, acţionarii au repus pe picioare fabrica la marginea Capitalei, în comuna Chitila. Au construit hale noi şi au investit masiv în tehnologie, Spicul fiind acum printre cele mai moderne fabrici de produse de morărit şi panificaţie din ţară.

NUMAI CĂ...

Spicul este astăzi în insolvenţă. Gheorghe Ilie s-a luat după nişte consultanţi care i-au spus în 2007: „Investeşte în cea mai bună pâine. Curând se vor întoarce «căpşunarii» acasă, cu obiceiurile din Vest, şi vor cumpăra pâine de calitate“.

Căpşunarii s-au întors, dar nu ca să aducă spiritul occidental în România, ci de nevoie, forţaţi de criză. Şi au continuat să mănânce pâinea cea mai ieftină. Iar Gheorghe Ilie stă cu fabrica şi se uită la ea. Produce la jumătate din potenţial şi fără o nouă infuzie de capital va pierde investiţia. Băncile îi vor lua fabrica şi o vor vinde.

„După oxigen şi după apă, al treilea element al combustiei românului este pâinea“, începe Gheorghe Ilie. „Dar noi acum nu avem o lege clară a pâinii. În ţările civilizate există o astfel de lege. În Italia nu ai voie să foloseşti orice fel de grâu. Trebuie să fie grâu de o anumită calitate. Dacă ieşi din normele impuse de ei, pierzi licenţa. La noi, fiecare poate să bage ce vrea în pâine“.  Răul pleacă de pe la mijlocul anilor ’90, când în România au apărut brutăriile de cartier - micile fabrici de pâine turcească. Scorţoasă, pufoasă în interior, albă şi crescută artificial, ieftină şi mereu caldă, pâinea turcească le-a luat minţile românilor cu mirosul ei.

„Prin 1995 a început să apară pâinea turcească. Băgau drojdie multă în ea şi mulţi aditivi. Turcii au venit cu aditivii. Piaţa pâinii româneşti a scăzut atunci la jumătate şi, cu timpul, românii au fost nevoiţi să bage şi ei aditivi. Şi s-au băgat aşa, după ureche, fără să se facă nişte studii, ceva“.

DRAMA CLĂTITUŢEI

Ilie Gheorghe, acţionarul principal al fabricii "Spicul"

Odată cu aditivii, franzela turcească a adus şi evaziunea pe piaţa românească de pâine. „Al doilea efect distructiv pentru noi a fost faptul că aceste fabrici mici de pâine, apărute atunci, au început să evazioneze. Pe piaţa pâinii e evaziune fiscală de 80-90%.

Evaziunea se face prin neplata TVA-ului şi prin plata la negru a angajaţilor. Asta fac producătorii mici. Ăştia acoperă peste 70% din piaţa de pâine. Ei nu prea vând în supermarketuri. Ei - la chioşcurile mărunte. Nu au ambalaje, nu poţi şti cum au făcut pâinea, nu au laboratoare“.

Şi mai e ceva. În cazul în care nu au magazine proprii de desfacere, marii producători de pâine din România sunt la mâna lanţurilor de supermarketuri. „Retailerii moderni fac ce vor cu noi pentru că oferta e mai mare decât cererea. Ne forţează să vindem sub costul de producţie. Cel mai bun exemplu e o clătituţă (n.r. – prăjitură care seamănă cu clătita americană) pe care o facem noi, e unică în Europa. Retailerii nu vor să cumpere decât la un preţ foarte mic, mă forţează să pierd 18 bani la produs. Ei nu înţeleg că nu pot să o dau mai ieftin decât o produc. Vor să facă profit, e normal, dar aici ar mai trebui să intervină şi statul, să mă protejeze“, oftează Ilie.