Fiecare are în organizaţia lui nişte oameni cu mintea mai sucită sau mai puţină, despre care îşi spune adesea că ar merge toate mult mai bine fără ei. Fie că i-a găsit deja acolo când s-a dus sau că i-a angajat chiar el, fără să se gândească prea mult la cum va fi viaţa alături de ei zi de zi.

Din experienţa mea profesională, reprezentarea României la nivel european prin acţiunile demnitarilor, dar mai ales prin proiecte şi participare proactivă, reprezintă un „pachet“ de prim ordin pentru a face ca lucrurile să se întâmple în domenii cheie ca economia, inovaţia şi antreprenoriatul.

Am citit multe cărţi de resurse umane până acum, însă nu îmi aduc aminte ca vreuna dintre ele să vorbească despre împărţirea angajaţilor pe clase sociale şi să spună cum ar trebui oamenii de HR să administreze o astfel de relaţie. Dar cred că a venit timpul şi pentru asta...

În perioada următoare am decis să fac un mini-serial cu sfaturi pentru antreprenori, manageri şi alţi oameni productivi. Aceste sfaturi vor fi pe pătrăţica mea, software şi Internet, la care mă pricep cel mai bine. Astăzi avem episodul 1.

Sunt într-o polemică perpetuă cu mulţi dintre cei care îmi trimit CV-urile, şi cu care mă întâlnesc pentru recrutările pe care le avem, fiindcă eu dau prea multă atenţie detaliilor. Asta, desigur, spre dezavantajul lucrurilor „cu adevărat importante“, în opinia lor, cum ar fi experienţă, vechimea, MBA-urile şi altele asemenea.

Am început să fac recrutări imediat după Revoluţie, chiar din primele luni ale anului 1990, aşa că am fost martorul şi observatorul direct şi din interior al evoluţiei de zi cu zi a relaţiilor sociale dintre angajaţi, dintre angajaţi, manageri şi angajatori, dintre români şi străini, dintre fiecare şi fiecare, la modul general.

Toţi căutătorii de joburi îi detestă pe cei de la HR şi pe cei din firmele de recrutare, şi pe bună dreptate. Ei sunt cei care nu le selectează CV-urile ca să-i cheme la interviu, nu pot discuta cu ei despre meseria lor, fiindcă HR-iştii şi recrutorii nu au de unde să ştie detalii tehnice pe care angajaţii le-au deprins în atâţia ani şi ani de muncă.

(Un articol din seria „Când nu ştii de la ce ţi se trage“...) Nu am întotdeauna joburi mari, cu salarii de sute de mii de euro pe an. Însă când le am, şi pun un anunţ la mine pe site, am grijă să pun destule informaţii încât să poată fi surprinse uşor anvergura companiei, a jobului şi a responsabilităţilor, dar şi a aşteptărilor din partea candidaţilor, pe cale de consecinţă.

Orice proces, indiferent de importanţa lui, pentru a se desăvârşi şi pentru a oferi cele mai bune rezultate, are nevoie de timp. Nu este întâmplătoare orice perioadă de rodaj instituţional, economic sau social, atunci când discutăm despre evenimente sau chestiuni cu caracter multivalent, de care depind numeroase destine sociale şi ce poate deveni, ulterior, o adevărată, asumată şi bine închegată poveste de succes.

Dacă vizitezi parcarea unei firme mari şi te interesezi ale cui sunt autoturismele cele mai scumpe, vei afla că acestea aparţin celor din vânzări şi nu de celor care lucrează în producţie.

Apa este singurul element fără de care nu putem supravieţui, o regăsim în tot ceea ce ne înconjoară şi mai ales, chiar noi suntem apă. Atunci, dacă apa este unul din elementele esenţiale vieţii, de ce are nevoie de promovare?

Când am ajuns prima dată să stau mai mult timp în birourile din străinătate ale unei mari şi mândre corporaţii, acum vreo 20 de ani, când am văzut şi am înţeles cam ce fac, cum şi cât lucrează, am fost şocat. Nu făceau cu nimic mai mult şi mai bine decât cei de la filiala lor din Bucureşti. Ba dimpotrivă, am început eu să-mi dau seama.

Termenul de obţinere a „Autorizaţiei de Securitate la Incendiu” se amână din nou. Astfel, obligativitatea obţinerii s-a mutat din iunie în septembrie şi cel mai probabil se va tot amâna, aşa cum de astfel se întâmplă de mai bine de doi ani.

Cred că sunt mai puţin de zece, cincisprezece angajatori în România care să nu se plângă de tinerii vremurilor. Că nu ştiu, că nu înţeleg, că nu vor, că îi doare în, că cer, că nu scriu, că cine ne va plăti nouă pensiile etc.

Hidroelectrica este, la ora actuală, cea mai valoroasă companie a statului român. Importanţa strategică şi rezerva impresionantă de lichidităţi au transformat-o din răţuşca cea urâtă într-o găinuşă cu ouă de aur. Ziua de luni, 16 ianuarie, va fi, însă, una foarte importantă pentru această companie. Practic, se va decide dacă Hidroelectrica îşi va continua drumul spre performanţă sau va cădea, din nou, în hăţişul intereselor tipic româneşti.

Problema Tarom pare a fi din nou doar dreptul de semnatură aflat la o persoană independentă. Nimic altceva. Nu interesează pe nimeni schimbările multiple de consilii de administraţie şi popularea ultimului cu un set de consilieri marcanţi ai premierului Ponta.

Multi dintre romanii care doresc sa ajunga în Statele Unite asteapta, cu nerabdare, introducerea Romaniei in programul Visa Waiver.  Acest program, contrar zvonurilor, nu elimina necesitatea vizelor turistice pentru calatoria in SUA si nici nu implica accesul liber pe piata muncii de acolo.

Editorul „Adevărul“ dl. Răzvan Băltăreţu (RB) mi-a adresat câteva întrebări ca documentare pentru un articol. Redau mai jos răspunsurile mele (VB) în care fac referiri la trecutul, prezentul şi viitorul industriei IT din România. Precizez că m-am rezumat să răspund la întrebări, tematica fiind mult mai vastă şi fiind posibile multe precizări

Prima lecţie în domeniul conformităţii sau anti-fraudei, indiferent de locul în care ne-am afla pe planetă, este cea a prevenţiei. Este la fel ca în medicină, unde a preveni o boală e considerat a fi mai benefic pe termen scurt, mediu şi lung, decât a trata una.

Grupul de firme de consultanţă guvernamentală a fostului premier Blair anunţă triplarea profitului şi extinderea echipei. Această perioadă se suprapune cu gestionarea echipei de la Bucureşti pentru fostul premier Ponta.

DE ŢINUT MINTE. Dintr-un total de circa 700.000 de firme, 40,7% (285.000, deci) au capital net negativ, datoriile fiind mai mari decât întreaga lor avere. Sau: dintre cele 700.000 de firme, 87.500 sunt pe „linia de plutire”: nu pierd, nu câştigă, rezultatul lor economic fiind nul; în jur de 245.000 de firme au pierderi acumulate ani în şir.