O companie germană aduce în România "copacul-minune", care creşte rapid, arde greu şi consumă mult CO2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania germană Kiri Development, cu sediul la Arad, va investi cinci milioane de euro pentru a ridica plantaţii cu suprafaţa de 200-350 de hectare de arbori Paulownia, specie denumită şi „copacul Păsării Phoenix“ datorită calităţilor de importanţă industrială, relatează Agerpres.

Plantaţiile vor fi amenajate în zona de vest a României, judeţul Arad fiind unul dintre judeţele alese pentru derularea proiectului care se va întinde pe o perioadă de minimum 15 ani.

„Pentru anul acesta am prevăzut un buget de cinci milioane de euro, sumă din care vor fi acoperite costurile înfiinţării, începând cu luna septembrie a acestui an, a unor plantaţii cu suprafaţa de 200 până la 350 de hectare de arbori din specia Kiri Maximus, un hibrid al arborelui Paulownia, precum şi pentru pregătirea altor terenuri pe care vor fi plantaţi ulterior, puieţi din aceeaşi specie“, a declarat pentru agenţia de ştiri Aurel Dumitrescu, Development Manager în cadrul Kiri Project Development.

Planurile pentru România ale companiei germane nu se opresc însă aici, nemţii dorind să planteze cu arbori din această specie circa 3.500 de hectare în zona de vest a ţării.

„Am purtat şi vom purta discuţii cu proprietari de terenuri, deoarece intenţionăm să luăm în arendă mai multe mii de hectare în zona de vest a ţării, în primul rând în judeţele Arad şi Timiş, judeţe unde clima este propice, iar mentalitatea oamenilor este alta“, a precizat Aurel Dumitrescu.
Arborele de paulownia este originar din Asia, fiind cunoscut şi sub denumirea de „copacul Păsării Phoenix“, putând fi plantat atât în zone de şes, cât şi de deal, până la o altitudine de 1.200 m.

Noua varietate, numită Kiri Maximus, perfect adaptată condiţiilor climatice din Europa, a fost dezvoltată şi adusă la maturitate de către specialiştii companiei, în urma unei munci de cercetare de mai mulţi ani. Această nouă varietate a fost deja testată timp de mulţi ani, compania având plantaţii pilot în Germania, Bulgaria, Serbia şi Croaţia.

Paulownia este copacul de esenţă tare cu cea mai rapidă creştere din lume, putând atinge, dacă este cultivat în condiţii corecte, o înălţime de 20 metri în 3 ani, putând fi recoltat. Are o rădăcină pivotantă, ajungând la maturitate până la 10 - 12 m, având şi rolul de a stabiliza solul. Este cu 30% mai uşor decât orice lemn comparabil, este rezistent la contorsionare, consumă de zece ori mai mult CO2 decât oricare alt arbore şi este rezistent la foc (temperatura de aprindere este de 420-430 de grade Celsius, comparativ cu un lemn de esenţă tare sau medie care se aprinde la 220-225 de grade Celsius).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite