Ministerul Economiei vrea să construiască un Silicon Valley la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujul va deveni noul hub de IT al ţării   FOTO: Mediafax
Clujul va deveni noul hub de IT al ţării   FOTO: Mediafax

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri anunţă lansarea noului pol de creştere de la Cluj, concentrat pe cercetare, inivaţie şi servicii IT, care va îngloba firme din acest sector, după modelul Silicon Valley, potrivit unui comunicat al ministerului.

   Aces pol de creştere va avea două componente, una fizică şi una virtuală şi urmează modele similare dezvoltate la Skolkovo şi în Luxembourg.

„Componenta fizică urmăreşte crearea infrastructurii necesare - transport, clădiri, utilităţi - pentru ca firmele din cadrul acestui cluster să poată funcţiona în cadrul aceleiaşi platforme, asigurând posibilităţile crescute de colaborare. Componenta de ordin virtual se bazează pe realizarea unei structuri intra-net, care să uşureze schimbul de informaţii şi colaborarea pe proiecte comune ale membrilor clusterului”, se mai arată în comunicat.

Clujul, hub al IT-ului românesc

Noul pol se bazează, în primul rând, pe companiile mici si mijlocii de IT din zonă. Activitatea acestora a adus Clujul între primele trei oraşe din România ca venituri generate din IT şi pe primul loc ca venituri aduse din export.

Al doilea factor de crestere îl constituie proximitatea unora dintre cele mai mari universităţi din România - instituţii precum Universitatea Tehnică şi Universitatea Babes Bolyai - al căror număr mare de studenţi pot să constituie baza pentru resursele umane necesare la dezvoltarea acestui cluster.

Conducerea acestor unităţi va colabora cu conducerea clusterului la ajustarea curicullei în domeniile de interes, pentru ca studenţii să deţină setul de cunoştinţe necesar pentru a face faţă rigorilor.

Sprijin de la stat pentru firmele din IT

Al treilea factor de creştere va fi sprijinul oferit de statul roman, care a definit o serie de instrumente prin care vor fi susţinute aceste noi iniţiative de creştere economică.

Spre exemplu, săptămâna aceasta, Guvernul a aprobat o nouă schemă de ajutor în valoare de 100 de milioane de euro pentru firmele IT care creează mai mult de 200 de locuri de muncă, mai spun reprezentanţii ministerului.

Totodata, Ministerul Economiei va colabora cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului la elaborarea unei scheme de ajutor pentru structurile de afaceri, care va acoperi atât nevoile de tip infrastructură, prin acoperirea de cheltuieli necesare transportului, utilităţilor şi construcţiei fizice, cât şi pe cele de achiziţie de know-how, dotare cu aparatură şi training.

Facilităţi pentru cercetare şi inovare

În plus, ministerul promite că noua lege a IMM-urilor, aflată în avizare, prevede o serie de facilităţi pentru firmele care fac cercetare şi inovare, şi de care vor beneficia şi membrii acestui cluster.

„Prin polul de creştere de la Cluj se va crea un set de companii care va oferi servicii IT cu accent pe export şi va aduce un efect de multiplicare sporit în plan economic, cu influenţe pozitive la nivelul întregii societăţi”, se mai arată în comunicat.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite