Fiul lui Viorel Hrebenciuc, numit în Consiliul de Administraţie al unei mari companii româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Hrebenciuc, condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul în care tatăl său, fostul politician PSD Viorel Hrebenciuc, fusese condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, a fost numit joi în Consilul de Administraţie al uneia dintre cele mai mari companii româneşti, fondată în urmă cu aproape 100 de ani.

Consiliul de Administraţie al Biofarm a anunţat, joi, că a decis numirea în funcţia de director general al companiei producătoare de medicamente a lui Cătălin Vicol, începând de la 15 noimebrie.

”Consiliul de Administraţie, cu majoritate de voturi, a decis revocarea din funcţia de director general interimar a Traianei Daniela Comşa începând cu data de 15 noiembrie”, se arată într-un comunicat al Biofarm remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În ce priveşte Consiliul de Administraţie (CA), din acesta face parte şi Andrei Hrebenciuc, fiul fostului politician PSD Viorel Hrebenciuc.

Din CA mai fac parte Daniela Traiana Comşa (preşedinte CA), Bogdan Alexandru Drăgoi (fost ministru de Finanţe şi actual şef al SIF Banat-Crişana), precum şi oamenii de afaceri Dragoş George Bîlteanu şi El Lakis Najib.

Biofarm are o capitalizare de 334,04 milioane lei.

SIF Muntenia deţine 50,98% din acţiunile companiei, SIF Banat-Crişana - 23,22%, iar SIF Moldova – 13,57%.

Fondată  în 1921, compania este unul dintre primii producători români de medicamente şi suplimente alimentare.

Portofoliul Biofarm cuprinde peste 200 de produse care acoperă aproximativ 61 de arii terapeutice.                     

Produsele societăţii sunt prezente în ţări precum Armenia, Azerbaijan, Belarus, Kazahstan, Lituania, Republica Moldova, Mongolia, Rusia, Ucraina şi Ungaria. 

Viorel Hrebenciuc, condamnat la închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor. Fiul său, achitat

Andrei Hrebenciuc, alături de tatăl său, fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc, este implicat într-un dosar de corupţie. 

Pe 9 mai, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ca Viorel Hrebenciuc să fie condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău.  

De asemenea, Andrei Hrebenciuc, fiul fostului deputat Viorel Hrebenciuc, a fost condamnat tot la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la trafic de influenţă, după recunoaşterea învinuirii. 

Instanţa a mai dispus achitarea lui Andrei Hrebenciuc pentru constituire de grup infracţional şi instigare la spălarea banilor. 

Pedeapsa lui Andrei Hrebenciuc a fost suspendată pentru un termen de încercare de 4 ani.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite