Compania Naţională a Uraniului va fuziona cu Nuclearelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrala nucleară de la Cernavodă este administrată de societatea de stat Nuclearelectrica FOTO Mediafax
Centrala nucleară de la Cernavodă este administrată de societatea de stat Nuclearelectrica FOTO Mediafax

Compania Naţională a Uraniului va fuziona cu producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica, a anunţat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, la Antena 3.

„Unul dintre lucrurile care mă preocupă este ca, pe termen lung, să avem garanţia că nu vom depinde de alţii în ceea ce priveşte combustibilul de uraniu. Vom începe un proiect de integrare a Companiei Naţionale a Uraniului în Nuclearelectrica. România este singura ţară din UE cu ciclu nuclear complet, nu depindem de nimeni“, a precizat el, potrivit Agerpres.

Ministrul a mai spus că va urma şi un proces de restructurare a Companiei Naţionale a Uraniului. „Va urma şi un proces de restructurare, deja am cerut până la finele săptămânii viitoare un plan de reducere cu 10-15% a costurilor, dar va fi parte a Nuclearelectrica. Vreau să păstrăm ciclul nuclear complet, aşa cum îl avem în momentul de faţă“, a adăugat el.

Întrebat dacă strategia de independenţă energetică a României include gazele de şist, Nicolescu a declarat că este prea devreme pentru această discuţie.

„Este prea devreme să vorbim de gazele de şist. Numirea mea nu aduce nimic nou, Guvernul îşi va urma politica prudentă de exploatare a gazelor de şist. Trebuie să ştim dacă avem sau nu această resursă. Este prematur să vorbim de rezerve certe, în condiţiile în care nu am săpat nicio sondă“, a punctat Răzvan Nicolescu.

El a amintit că în Polonia au fost săpate 40-50 de sonde, iar datele colectate de aceste sonde au infirmat optimisnul iniţial.


Mai puteţi citi:

Povestea centralei nucleare de la Cernavodă. De la uraniul exportat în URSS ca despăgubiri până la crearea unei întregi industrii româneşti. Realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect de 6,5 miliarde de euro care se va afla în centrul negocierilor de săptămâna viitoare cu delegaţia Chinei, ar reprezenta un punct de cotitură în privinţa investiţiilor străine în sectorul energetic românesc.

VIDEO Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, la Adevărul Live: Energia nucleară va fi recunoscută ca energie curată

Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, este convinsă că, mai devreme sau mai târziu, energia nucleară va fi considerată curată şi va beneficia de aceleaşi ajutoare ca şi producătorii din surse regenerabile.

Energia curată pe care nu o sprijină nimeni

Deşi au emisii mici, derulează proiecte de miliarde de euro şi generează o energie care nu fluctuează, proiectele hidro mari şi cele nucleare nu beneficiază de certificate verzi precum producătorii de energie verde.

Ansaldo, companie care a realizat primele lucrări la reactoarele de la Cernavodă, este aproape de a fi vândută

Conglomeratul industrial italian Finmeccanica poartă discuţii pentru vânzarea companiei Ansaldo Energia, scrie Reuters. Sud-coreenii de la Doosan Heavy Industries vor să cumpere un pachet majoritar la societate, însă Alessandro Pansa, directorul general al Finmeccanica, a avut mai multe întâlniri cu oficiali guvernamentali şi cu reprezentanţi ai băncii de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP), pentru păstrarea companiei sub control italian.

ArcelorMittal Galaţi şi Enel, din nou la masa negocierilor pentru construcţia reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Nuclearelectrica va renegocia cu ArcelorMittal Galaţi şi cu compania italiană Enel acordurile de investiţii pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, potrivit unei decizii a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) Nuclearelectrica, aprobate în şedinţa din 22 august.

Ponta oferă chinezilor majoritatea la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Oficialii China Nuclear Electric vor veni la Bucureşti pentru discuţii amănunţite

Reprezentanţi ai companiei China Nuclear Electric vor veni la Bucureşti în luna iulie pentru a discuta cu Guvernul detalii concrete despre o eventuală implicare în construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice din Cernavodă, a anunţat premierul Victor Ponta, aflat în vizită în China.

Reactorul 3 de la Cernavodă e gata în proporţie de 50%

Lucrările de construcţii civile nucleare dar şi cele clasice sunt realizate în proporţie de 52% la reactorul 3 de la centrala nucleară Cernavodă, în vreme ce lucrările hidrotehnice, alimentări cu apă şi canalizare sunt gata în proporţie de 49%, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pentru emiterea acordului de mediu, necesar realizării reactoarelor 3 şi 4.

România are mai mult uraniu decât se credea

Ţara noastră are destule rezerve de uraniu pentru a alimenta cele două reactoare actuale de pe platforma de la Cernavodă pentru 50 de ani, potrivit unei prezentări realizate de către Viorel Achim, administrator la firma GVC Complete Project.

China Development Bank ar putea veni în curând în România

Termocentrala Rovinari, hidrocentrala de la Tarniţa şi autostrada Craiova-Piteşti constituie proiecte în care sunt aşteptate investiţii chineze, iar venirea China Development Bank, una dintre cele mai mari bănci din lume, ar facilita acest lucru,  a afirmat Doru Costea, ambasadorul României la Beijing, citat de Agerpres.ro.

Reactoarele 3 şi 4, singura şansă de reindustrializare a României

Abandonarea proiectului de construcţie a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va duce la explozia preţurilor şi dependenţă de energia de import, consideră Teodor Chirica, membru al comitetului executiv al Forumului Atomic European (FORATOM) şi fost director general al Nuclearelectrica.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite