ANALIZĂ Principalele companii de utilităţi au avut profituri în scădere sau creşteri sub 5%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 20 de primării nu mai au bani pentru plata cheltuielilor cu utilităţile şi indemnizaţiilor (foto: arhivă)

Principalele companii de utilităţi au înregistrat anul trecut profituri în scădere sau creşteri sub 5%, potrivit rezultatelor preliminare pentru 2017, se arată într-o analiză Tradeville.

Performanţa financiară a companiilor din acest sector poate fi interpretată ca fiind esenţială pentru descifrarea modului cum vor fi afectate industriile conexe în viitorul apropiat.

Transelectrica a raportat un profit net preliminar de 26 milioane de lei, în scădere cu 90% faţă de 2016, evoluţie determinată de scăderea tarifelor de transport şi a tarifelor din serviciul de sistem tehnologic. Notând că acesta a fost al doilea trimestru consecutiv de pierderi, directorul societăţii a declarat că aceasta „are nevoie de o schimbare completă a modului în care funcţionează”.

TEL a înregistrat în anul 2017 o creştere a veniturilor operaţionale cu 12% la 3,06 miliarde lei, ca urmare a majorării cu 60% a veniturilor din activitatea de echilibrare (activităţi zero-profit). Veniturile din activităţile cu profit permis au scăzut cu 6,84% la 1,17 miliarde lei, evoluţia negativă fiind determinată de diminuarea tarifelor medii pentru serviciul de transport cu 9,8%. Cheltuielile operaţionale au crescut în 2017 cu 26,24% la 2,4 miliarde lei. Pe segmentul activităţilor cu profit permis, costurile au înregistrat un plus de 3,14%, în timp ce pe segmentul activităţilor zero-profit, cheltuielile au înregistrat o creştere de 42,97%, determinate de creşterea costurilor pe piaţa de echilibrare.

În 2017 compania a înregistrat o scădere a EBITDA de 43.83% la 379 milioane lei, în principal din cauza reducerii tarifelor reglementate (altminteri, cantităţile tarifate au crescut cu 2%). Compania a înregistrat un EBIT pe segmentul activităţilor cu profit permis de 146 milioane lei (-44,69%), iar pe segmentul activităţilor zero-profit a înregistrat un EBIT de -79 milioane lei. Pentru anul 2017, TEL a raportat investiţii totale de 384,9 milioane lei, din care achiziţii de imobilizari corporale şi necorporale de 182 milioane lei (în creştere cu 6,4% faţă de 2016).

Conform rezultatelor preliminare individuale, Electrica a raportat în 2017 un profit net preliminar în scădere cu 3% la 257 milioane lei faţă de anul precedent. Compania şi-a majorat volumul de afaceri cu aproximativ 33% la 481,2 milioane lei, în timp ce cheltuielile totale s-au majorat cu 63% la 594,6 milioane lei, evoluţia lor fiind determinată de creşterea costurilor cu energia achiziţionată cu 35% la 469,5 milioane lei. Conform raportului preliminar EL a înregistrat un rezultat operaţional de -107,4 milioane lei, însă la nivelul rezultatului financiar compania a înregistrat un rezultat pozitiv de 364,4 milioane lei ce a influenţat rezultatul net.

În anul 2017 EL a realizat investiţii în infrastructura de distribuţie în valoare de 727 milioane lei, modernizarea reţelelor de distribuţie pentru creşterea eficienţei operaţionale şi pentru oferirea serviciilor de calitate fiind prioritară şi în anul curent. Astfel, pentru anul 2018, compania îşi propune un buget de investiţii de 900 milioane lei. Având în vedere rezultatele consolidate din T3 2017, rezultatele finale consolidate pot diferi semnificativ de cele de mai sus.

Conpet a raportat un profit net preliminar de 73,6 milioane lei, în creştere cu 3%, faţă de profitul înregistrat în anul precedent. La nivelul cifrei de afaceri, compania a înregistrat o scădere de 1,4% faţă de anul 2016, ajungând la 376,66 milioane lei, pe fondul scăderii volumului activităţii totale de transport, cu 1,7% (6,22 milioane lei), ca urmare a scăderii cererii pentru serviciul de transport pe subsistemul de ţară cu 3,5% (11,2 milioane lei). Deşi cantitatea transportată pe subsistemul de import a scăzut cu 3,7%, veniturile provenite din acest segment s-au majorat cu 6% la 87,5 milioane lei că urmare a creşterii tarifelor.

În anul 2017, cheltuielile de exploatare au scăzut cu aproximativ 1% la 327,3 milioane lei, că urmare a reducerii cheltuielilor cu prestaţiile externe cu 3,8% la 99,8 milioane lei şi a categoriei “Alte cheltuieli de exploatare” cu aproximativ 11,8% la 55,5 milioane lei, cele două categorii de cheltuieli deţînând ponderi importante în totalul cheltuielilor de exploatare, 30% respectiv 17%. În anul 2017 compania înregistrează o creştere a EBITDA de 6,2% faţă de anul precedent şi o valoare a EBIT în creştere cu 4%. Deşi compania a aprobat pentru anul 2017 un buget de investiţii în valoare de 64,27 milioane lei, în perioada analizată, COTE a efectuat investiţii în valoare de 48,48 milioane lei (75,4% din programul de investiţii), în creştere cu 6,8% faţă de anul anterior.

Transgaz a înregistrat în 2017 un profit net preliminar de 602,17 milioane lei, în creştere cu 1,45% faţă de anul precedent. Veniturile de exploatare au scăzut cu aproximativ 4% la 1,7 miliarde lei, determinate de diminuarea capacităţilor rezervate cu influenţă negativă de 239 milioane lei, diminuarea tarifului volumetric cu influenţă negativă de 49 milioane lei, în timp ce veniturile din activitatea de echilibrare s-au majorat cu 125% la 129 milioane lei datorită atât creşterii cantităţii implicate cât şi creşterii preţului de tranzacţionare.

Cheltuielile de exploatare s-au redus faţă de anul 2016, cu 5% la 1,042 miliarde, evoluţia fiind determinată de diminuarea categoriei “Alte cheltuieli de exploatare” cu aproximativ 41% la 100,2 milioane lei. TGN a înregistrat economii de 12,2 milioane lei în ceea ce priveşte cantitatea de gaze naturale destinată consumului tehnologic, la nivel general însumând economii în valoare de 86 milioane lei faţă de anul precedent.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite