Adevărul Live. Virgiliu Băncilă, Chimcomplex: În iunie vom finaliza cumpărarea activelor Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Virgiliu Băncilă, preşedinte CA Chimcomplex Borzeşti, a declarat la Adevărul Live că estimează că preluarea activelor combinatului chimic Oltchim de către Chimcomplex va fi finalizată în luna iunie.

Urmăriţi pe adevarul.ro principalele declaraţii. 

„Apreciez că în iunie se va finaliza această tranzacţie foarte importantă şi pentru noi şi pentru industrie, chiar şi pentru România”, a declarat Băncilă.

Potrivit lui, acest contract de vânzare-cumpărare active, care a fost aprobat abia pe 18 decembrie de adunarea creditorilor, are patru condiţii suspensive care trebuie îndeplinite şi după îndeplinirea lor urmează finalizarea tranzacţiei.

„Aceste condiţii suspensive durează uneori cel puţin patru luni. De exemplu, notificarea Consiliului Concurenţei, pentru că nu este concentrare economică, durează.  Noi estimăm că vom depune documentaţia în luna februarie, urmând ca în maxim patru luni să se obţină avizul. Asta ar însemna ca în iunie să se obţină acest aviz. În funcţie de el, se va obţine şi avizul CSAT-ului, iar celelalte sunt rezolvabile în timp mai scurt”, a spus preşedintele CA al Chimcomplex.

Chimcomplex Borzeşti a fost singura companie care a primit aprobare pentru cumpărarea de active ale combinatului chimic Oltchim.

Chimcomplex va plăti în total 175 milioane de euro, pentru active, capital de lucru şi investiţii

Adunarea generală a creditorilor Oltchim a decis, în şedinţa din 18 decembrie, să aprobe contractul de vânzare de active către Chimcomplex Borzeşti. Compania, deţinută de omul de afaceri Ştefan Vuza, va achiziţiona pachetele 1-5 şi parţial 7. În Adunarea Generală a creditorilor Oltchim a fost aprobat inclusiv preţul tranzacţiei. Chimcomplex Borzeşti va trebui să plătească 127 milioane de euro, la care se adaugă TVA.

Însă Virgiliu Băncilă susţine că întreaga tranzacţie costă Chimcomplex peste 175 milioane de euro.

„Pe lângă preţul de 127 milioane de euro, pe lângă TVA-ul de 19 milioane de euro, mai sunt necesare şi alte fonduri încă din prima zi, de exemplu capital de lucru. Capitalul de lucru al Oltchim este în jur de 27 milioane de euro, pentru materii prime, materiale, utilităţi, salarii şi aşa mai departe. Noi în contract am prevăzut ca preluarea să se facă fără întreruperea activităţii. Deci aceste fonduri noi trebuie să le avem pentru asigurarea capitalului de lucru. Mai sunt necesare fonduri şi pentru anumite investiţii, de care să zicem că nu sunt necesare din prima zi, dar sunt necesare din a doua zi. Întreaga tranzacţie este evaluată la peste 175 de milioane de euro”, a declarat el.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite