40% din firmele româneşti au datoriile mai mari decât întreaga lor avere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

1. UN DIAGNOSTIC SEVER. Este criză de guvern. Oricum vor evolua lucrurile – vom avea un nou guvern de runda întâi, în câteva săptămâni, sau unul de runda a doua, în mai puţin de două luni ori se va ajunge la alegeri anticipate – firesc ar fi ca economia să nu fie afectată semnificativ. În plus faţă de ceea ce suportă deja.

O boală cronică. O boală de sistem. Dintr-un total de 700.000 de firme, 40,7%  au capital net negativ. Cu alte cuvinte, pasivele lor sunt mai mari decât activele. Deci în 285.000 de firme, din cele 700.000 câte sunt înregistrate azi în România, datoriile sunt mai mari decât întreaga lor avere.

*

Dincolo de cifre, ce exprimă un diagnostic sever, mai sunt de luat în seamă cauzele şi consecinţele. Dacă astăzi, în 40% dintre cele 700.000 de firme româneşti, datoriile sunt mai mari decât întreaga lor avere, o cauză este erodarea fizică ori morală a capitalului: halele, maşinile, tehnologiile. O altă cauză, ce se împleteşte cu erodarea capitalului fizic, o constituie soarta critică a capitalului uman. Să nu uităm că, la începutul anilor ’90, după ce s-a împărţit averea statului în două, guvernul luându-şi partea leului şi constituind regii autonome, din ce a rămas au rezultat peste 6000 de societăţi comerciale. De la coloşi industriali până la cel mai mic hotel de stat. Apoi, cele 6000 de societăţi comerciale, au fost obligate să transmită Agenţiei Naţionale de Privatizare un titlu de valoare egal cu 30% din cuantumul capitalului social. Această parte, de 30%, a devenit… a noastră! Aşa a început marea privatizare. Cum s-a ajuns însă de la 6000 de companii la 700.000? Unele întreprinderi au fost vândute investitorilor străini. Altele, de fapt cele mai multe, au fost vândute pe bucăţi, investitorilor autohtoni. Multe firme de stat au fost preluate de salariaţi, care abia au găsit bani pentru a-şi plăti partea, dar n-au mai avut bani pentru investiţii. Numeroase firme au fost înfiinţate de “turiştii comerciali”, care au vândut în străinătate bunuri ieftine, din România, bani cu care au cumpărat întreprinderi fără să le ajungă fonduri şi pentru investiţii în modernizări şi retehnologizări. Lipsa banilor pentru investiţii ne-a adus pe cap o problemă greu de rezolvat. O altă problemă, şi mai greu de rezolvat, este acoperirea golului lăsat de plecarea la muncă în străinătate a peste trei milioane de persoane din populaţia activă a ţării. Aşa că, după ce firmele de elită au adunat grosul din masa critică de specialişti, dintre cei care n-au emigrat, cei rămaşi în ţară au fost dispersaţi în sute de mii de companii. În plus, trecutul în general, prin vechile reflexe ce au supravieţuit cu deosebire în economie, a continuat să ne influenţeze paşii. Ne-a fost greu, mai ales, să depăşim principalul handicap al societăţii româneşti: dezorganizarea muncii. Şi încă suntem departe de rezolvarea problemei. Pentru că munca a continuat să fie organizată anapoda. Şi, lângă belşug, adunat de firmele cu profit şi cu capital net pozitiv, am cules prea multă sărăcie produsă în firmele cu capital net negativ şi cu pierderi. Mai cu seamă, am cules sărăcie din “pomii sălbatici” pe care i-am văzut crescând haotic: inflaţie dramatică, crize ale datoriilor, depreciere a capitalului, management de clasă inferioară, performanţă modestă.

De la 6000 de întreprinderi am ajuns la… 700.000; şi am văzut cât de greu a fost – şi încă este – să ajungem la un model adecvat de bună organizare. Singurul, de fapt, ce ar fi putut să pună în mişcare un sistem complex de mijloace aducătoare de profit. Şi de bunăstare.

*

 Este o parte semnificativă a tabloului. Desigur, ne interesează soluţiile. Nu le vom avea înainte însă de a le descifra cauzele. Cum s-au adunat atât de multe firme care înregistrează pierderi permanente şi, în final, ajung la capital negativ. Sau la profit reinvestit negativ? Cum ne-am pricopsit cu atât de multe firme-fantomă, care dau “tunuri”, apoi dispar. Aproape trei sute de mii de firme pierd bani. Iar multe dintre ele chiar dacă nu pierd – fiindcă sunt şi nenumărate cazuri în care pierderile sunt numai pe hârtie, ca să înşele Fiscul – trag înapoi PIB-ul ţării.

Banca Naţională a publicat recent „Raportul asupra stabilităţii financiare”. Cu date şi calcule pentru care a folosit evidenţele contabile din 2014. Plecând de la adevărul că în 2014 creşterea economică plus a continuat. Continuă şi în 2015. De ce însă, dacă avem ritmuri bune de creştere economică la nivelul întregii ţări, înaintăm încet în plan economic iar decalajele mari faţă de media de înaintare în Uniunea Europeană se menţin? Raportul BNR asupra stabilităţii financiare pune degetul pe rană: sunt prea multe firme care înregistrează pierderi; incredibil de multe. Cele mai multe au pierderi acumulate ani în şir. Pierderi permanente. În acest context, firmele performante, care însumând în 2014 un profit net de 62,9 miliarde lei, nu au reuşit să împingă economia prea mult înainte. Nici profitul lor nu e prea mare. Este chiar modest, pentru o ţară europeană cu 19,9 milioane de locuitori. Au câştigat totuşi, au adus bani în plus. Numai că firmele care cheltuiesc mai mult decât câştigă, irosind forţă de muncă şi capital, au pierdut 42 de miliarde de lei. Sumă ce echivalează cu peste 9 miliarde de euro. Dacă suma pierdută ar fi fost… profit, România – la 31 decembrie 2014 – ar fi întrecut Cehia în clasamentul creşterii economice.

 Ar mai fi de semnalat că firmele cu pierderi nete, în 2014, sunt... 245.000. E drept, numărul firmelor cu pierderi sunt în 2014 cu 18.900 mai puţine decât în anul 2013. Dar masa critică a pierzătorilor e uriaşă – 245.000 de firme fac pierderi în loc de profit –, iar starea de lucruri  în cele mai multe dintre aceste firme nu sugerează că situaţia lor se va îmbunătăţi în curând. Între cauzele pierderilor înscriindu-se managementul amatoristic, indisciplina financiară, înşelarea partenerilor de afaceri – în cele mai multe cazuri tot firme private – munca la negru, restrângerea investiţiilor în capital şi înmulţirea investiţiilor în vile, limuzine, iahturi şi vacanţe de lux.

Ne pune pe jar sintagma “capital propriu negativ”. Câte firme înregistrează o stare atât de grea? Nu zece mii. Nu douăzeci de mii. Numărul exact este  de 285.000. Adică 40 la sută din totalul firmelor înregistrate în România!

Cum ne pune pe jar şi o altă sintagmă – “profit reinvestit negativ”. Sintagmă ce priveşte firmele în care capitalul străin depăşeşte 10 procente din întregul capital social subscris. De notat că în 2014, pentru prima dată, contribuţia creditului net, primit de către întreprinderile cu investiţii străine de la investitorii direcţi sau de la grupuri, a fost… negativă. În sensul că această contribuţie, a creditelor noi, a fost depăşită de rambursările de credite primite în anii trecuţi. Aşadar, se înmulţesc pierderile şi în sectorul companiilor cu capital străin. Profitul realizat în acest sector a fost semnificativ: 5,5 miliarde de euro. Dar acţionarii au retras dividende în valoare de 2,2 miliarde de euro. Iar pierderile înregistrate în acest sector se ridică la 4,7 miliarde de euro. Ceea ce înseamnă că boala pierderilor a contaminat şi sectorul cel mai performant al economiei. Astfel, profitul reinvestit de aici însumează o valoare… negativă: minus 1,4 miliarde de euro. Din nou minus în loc de plus.

*

Două repere sunt fundamentale pentru orice companie: pe cât capital se bazează şi câtă muncă performantă asociază capitalului. Iată de ce, privindu-se în oglinda unei lumi obsedate de creştere economică şi de finanţarea ei, societatea românească se vede silită să afle un răspuns exact la întrebarea privind modul în care va reuşi (ori nu va reuşi) să adune mai mult profit în companii, pentru a obţine mai multă valoare adăugată. Un răspuns care nu poate să facă abstracţie de climatul politic, social, economic şi psihologic din ţară. Dar, înainte de toate, nu poate să facă abstracţie de climatul din fiecare companie, mare sau mică, naţională ori multinaţională. De capacitatea fiecărei companii de a înregistra plusuri mari de productivitate şi eficienţă a muncii, fiindcă altfel nu au de unde să vină câştiguri în plus. Normal ar fi ca firmele, în general, să devină unităţi producătoare de profit, din care să plătească salarii şi să alimenteze cu fonduri întreaga societate, începând cu spitalele şi şcolile. În fapt, însă, multora (mai ales celor de stat) le place postura de unităţi de asistenţă socială. Efectele dramatice ale acestei realităţi, ce lovesc întreaga economie şi întreaga societate, sunt legate de adevărul dramatic că atât de multe companii în loc să facă profit acumulează pierderi. Ieşirea din aceste capcane a devenit o problemă foarte grea. Dar va fi şi mai grea, tot mai grea, dacă vor interveni alte amânări.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite