Preţ de vreo cinci ani la rând „vânat” de organizatorii Festivalului, Barysnikov a ajuns la Sibiu cu un spectacol de dans (hélas, fugit irreparabile tempus!), ci cu un vibrant omagiu adus prieteniei. Prieteniei care l-a legat pe legendarul mare dansator de poetul disident rus Iosif Brodsky. Şi unul, şi altul fugiţi din raiul comunist, şi unul, şi celălalt obligaţi să ia această dramatică decizie fiindcă nu au fost lăsaţi de puterea brejnevistă să îşi urmeze liber destinul şi arta, amândoi refugiaţi politic, însă nici unul neuitându-şi vreodată ţara. Ţara care pentru Brodsky a însemnat întotdeauna poezia, adică limba.

Imposibilitatea scrierii poeziei altminteri decât în limba rusă este una dintre marile teme ale spectacolului regizat de un alt imens artist. E vorba despre Alvis Hermanis şi el un emigrant, însă de dată mai recentă. Brodsky/Barysnikov este, cum spuneam un spectacol, despre prietenie. Care nu putea fi mai bine evocată, reamintită, celebrată decât prin reîntâlnirea cu poezia lui Brodsky.

El, Barysnikov, frumosul balerin de odinioară, ajunge, înzestrat doar cu o valiză, într-o casă veche. Cu uşi mari, cu gemuleţe de sticlă (scenografia: Kristine Jurjane, light design: Gleb Flishtinsky). Păşeşte cu prudenţă, cu timiditate, se aşează undeva pe o băncuţă. Deschide încetişor valiza, scoate din ea două-trei cărţi, o sticluţă de tărie, un prosop, ochelarii. Începe să citească cu smerenie din versurile vechiului său prieten. Versuri despre viaţă, despre tinereţea de altădată, despre avânturile şi revoltele demult trecute, despre patria reprezentată nu de geografie, ci de limba rusă. Despre bătrâneţe, despre oboseală, despre iminenţa morţii. Se aud în surdină vechi şi frumoase cântece ruseşti.

Vocea lui Barysnikov se aude live, apoi din off, iar, pe neaşteptate, o poezie este continuată de însăşi vocea lui Iosif Brodsky, redată de un magnetofon ponosit care a pornit din cine ştie ce motive. Din când în când, Barysnikov schiţează mişcări de dans, îşi regăseşte semeţia de odinioară. Îşi scoate sacoul, vesta, rămâne la bustul gol şi vedem cu toţii ravagiile vârstei. Asumate, recunoscute, jucate ca atare. Iar gândurile mă duc instantaneu, proustian, la cele scrise de George Banu atât despre actorul bătrân cât şi despre costum şi valoarea acelor haine ce lasă un loc discret nudităţii. O nuditate defel gratuită, o nuditate care „joacă”, semnifică, exprimă.

Barysnikov revine din când în când la cărţi, ritmul rostirii se schimbă, se accelerează. Totul pe lumea aceasta - poezia, viaţa, moartea, prietenia, revenirea, evocarea - are un termen. Deodată, ceasul deşteptător sună. Artistul pune la loc, în vechea lui valiză, cărţile, ochelarii, cremele cu care şi-a uns trupul, ceasul. Citeşte dintr-un carneţel o ultimă poezie, de tinereţe, a lui Brodsky. Priveşte cu luare aminte totul, magnetofonul, scaunele vechi, casa. Aceasta după ce a vopsit şi a făcut să devină mate câteva dintre gemuleţe. Trebuie să plece, să îşi ia adio.

Însă magia, tristeţea, bucuria rămân pe mai departe în sufletul fiecăruia dintre noi.

The New Riga Theatre& Barysnikov Productions- BRODSKY- BARYSNIKOV; Bazat pe poemele lui Iosif Brodsky; Regia: Alvis Hermanis; Interpretează: Mihail Barusnikov; Scenografia: Kristine Jurjane; Light design: Gleb Flishtinsky, Sunet: Olegs Novikovs; Light design: Lauris Johansons; Video: Ineta Sipunova; Data reprezentaţiei: 15 iunie 2017