Regizorul Aureliu Manea revine la Teatrul Metropolis după 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aureliu Manea alături de distribuţia din „Scrisori portugheze"  FOTO Teatrul Metropolis
Aureliu Manea alături de distribuţia din „Scrisori portugheze"  FOTO Teatrul Metropolis

La Teatrul Metropolis are loc vineri, 28 septembrie, de la orele 19.30, spectacolul de gală „Scrisorile portugheze” de  Mariana Alcoforado, spectacol care anunţă revenirea în teatru a marelui regizor Aureliu Manea, retras în 1991.

În cei 24 de ani de carieră, regizorul Aureliu Manea montează, pentru prima dată, un spectacol într-un teatru din Bucureşti, pe scena Teatrului Metropolis. 

De asemenea, volumul său de texte, „Texte regăsite. Sfârşitul lumii va fi un clip”, va fi relansat în prezenţa a numeroase personalităţi ale lumii culturale, colegi şi prieteni.


„Scrisorile portugheze”, piesa Marianei Alcoforado, devine spectacol produs de Viorica Samson Manea, cu Ioana Marchidan şi Crina Mureşan. 

„Acest spectacol este conceput pentru contemporanii noştri, unde gândurile aleargă cu repeziciunea avioanelor militare. Mariana Alcoforado ne este contemporană, pentru că ne vorbeşte despre iubire, iar de iubire nu vrem să uităm. […] Eroina se eliberează de cutuma dragostei neîmpărtăşite şi e salvată prin încoronare. Devine regina nimănui, dar devine REGINĂ. Ţinem cu ea până la capăt. Din secolul XVII până în ziua de azi au trecut patru secole, dar o ascultăm şi azi pe Mariana Alcoforado pentru că iubirea este ceva după care jinduim cu toţii”, spune Aureliu Manea despre spectacolul de la Metropolis.

Intrarea este liberă la spectacol, în limita locurilor disponibile.

Un vizionar original 

Aureliu Manea are 67 de ani, a absolvit „Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică", Facultatea de Regie în 1969, la clasa lui Radu Penciulescu, cu Andrei Şerban în promoţie, având ca spectacol de licenţă montarea după "Rosmersholm" de Ibsen, la Teatrul din Sibiu. De atunci critica a scris laudativ, l-a desemnat ca unic, şi aşa a rămas până când s-a retras din viaţa teatrală în 1991 din motive de sănătate.

Regizorul artistic cu peste 24 de ani experienţă în teatru face parte din linia marilor noştri regizori care au revoluţionat şi reformulat teatrul, alături de Radu Penciulescu, David Esrig, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Andrei Şerban.

A montat spectacole de teatru de papuşi şi operă. Căuta tema din text, cheia spectacolului, energiile sacre, şi crea imagini pe scenă. Avea respect pentru actor. Iubea publicul. A montat în vremea lui Ceauşescu urmărit de nedreptate, pe scenele din ţară, la Turda, la Cluj, la Sibiu.

A uimit publicul cu harul şi originalitatea sa în spectacole experimentale ca “Anotimpuri” de Arnold Wesker, la Teatrul “Matei Millo” din Timişoara,cât şi cu spectacole clasice ca “Trei surori” de A. P. Cehov, la Teatrul de Stat din Ploieşti.

Încurajat de criticul Valentin Silvestru, a scris articole, studii, publicând cărţi însemnate precum: „Spectacole imaginare”, „Confesiuni” sau „Energiile spectacolului”.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite