Poesis, un vis împlinit

În această toamnă, strecurându-se printre zilele de carantină care au alungat actorii de pe scenă şi publicul din sală, un actor pasionat de poezie şi-a văzut visul împlinit. Teatrul Nottara în colaborare cu Teatrul Naţional din Craiova au găzduit inaugurarea unui Teatru de poezie iniţiat şi susţinut de actorul Emil Boroghină.

Cunoscut mai cu seamă pentru directoratul de excepţie de la naţionalul craiovean şi ca fondator al Festivalului internaţional Shakespeare înfiinţat la acelaşi teatru.

La senectute, când alţii se retrag şi-şi contemplă senini opera, acest domn neobosit şi pasionat de scenă şi-a pus în valoare şi practică o idee mai veche, dând curs unei vocaţii de care probabil n-a avut timp să se îngrijească până acum, aceea de recitator. Versurile alese cu grijă, cu miile, şi memoria sa formidabilă au făcut ca această pasiune să crească în adevărate spectacole monologate. Acolo Emil Boroghină, singur în lumina reflectoarelor şi publicul său amator de poezie au devenit eroii unei adevărate aventuri curajoase pentru timpul pe care-l trăim, într-un domeniu rezervat, în general aleşilor. Pentru că e ştiut ce îngustă a mai rămas cărarea spre sufletul poeţilor, mai ales a acelora care la lumina blândă a luceferilor de noapte s-au apărat de negurile zile şi ale istoriei călătorind printre stele. Exprimarea mea, voit desuetă răspunde nevoii de detaşare resimţită, faţă de duritatea şi pragmatismul zilei de azi, căreia numai de poezie nu-i arde. Şi totuşi recitând din Eminescu, din poemele lui Ovidiu, din sonetele lui Shakespeare sau din acelea ale tribunilor care au însufleţit cuvinte de dor pentru neam şi ţară, actorul a reuşit să retrezească gustul şi interesul pentru această zona lirică a literaturii şi de ce nu, a vieţii, având în vedere că dincolo de adevăr şi idee marea poezie transmite şi sentimente. La capătul unui efort de luni şi ani de zile, Emil Boroghină a reuşit să aducă alături de el instituţii şi oameni care şi-au deschis nu numai porţile ci şi sufletul.

Aşa a luat fiinţă Teatrul de poezie, simultan la Bucureşti şi Craiova, fieful tradiţional al actorului, iar spectacolul de inaugurare s-a petrecut sub semnul celui mai frumos poem de dragoste din lume, Cântarea Cântărilor. Într-un efort de documentare personal el a ales traducerea cea mai bună şi a memorat sute de versuri pentru a le rosti cu patimă, aceeaşi patimă devoratoare din care au fost plămădite. Invocaţia către fecioarele din Ierusalim ale regelui Solomon din Ecleziast şi în subsidiar către templul unde potrivit Evangheliei au aşteptat venirea Domnului este de altfel şi cel mai puternic moment al recitalului în care, din faţa brăzdată de riduri a octogenarului iradiază parcă străfulgerări de lumină şi o chemare Sfântă. Muntele Sion, muntele Carmel, miresmele orientale învăluie cu aură de poveste aceste minunate evocări pe care nimic nu le-a egalat până acum în poezia lumii. Dar, recitalul nu se opreşte la imaginea cu coloane a templului pe care-l vedem acompaniind în final ultimul vers al poemului.

Iubirea îşi caută pe mai departe idolii prin lume, aşa cum şi i-au imaginat poeţii Renaşterii, Dante, Petrarca, Michelangelo sau Shakespeare, sau ai Pleiadei, până la romantici şi Eminescu al nostru pe care cei ce-l iubesc nu se satură ascultându-l. În regia Alinei Hristea, cu contribuţia lui Ciprian Duică care asigură proiecţiile video şi coloana sonoră, recitalul actorului Emil Boroghină dedicat iubirii şi poeziei de dragoste a lumii e unul din cele mai frumoase gesturi de reverenţă pe care scena îl face sentimentelor înalte, poeziei care le cultivă acelor simţiri care au zămislit lumii corola de lumini, revelată nouă de Lucian Blaga şi credinţa poetului în puterea ei tămăduitoare.

Miracolul poeziei va trăi cu atât mai mult într-un teatru care-i este dedicat - Poesis -, şi mai ales în vremuri de restrişte când e nevoie de îmblânziri poetice. Să fie într-un ceas bun! Că necesar e oricum.