Deţinuţii joacă teatru la Nottara. Instituţia de pe Magheru dă startul şi anunţă renunţarea la orice sursă de foc pe scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
detinuti

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului MultiArt pentru deţinuţi se va desfăşura pe 18 şi 19 noiembrie, de la ora 17.00, la sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara din Bucureşti. Evenimentul va încheia manifestările dedicate celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard.

Încă de la prima ediţie, proiectul a oferit posibilitatea dezvoltării unor colaborări cu reprezentanţi din lumea teatrului (regizori şi actori), care au lucrat alături de deţinuţi la adaptarea unor texte cunoscute sau la scrierea unor scenarii proprii. Astfel, de la prima ediţie, din anul 2009, şi până în prezent, pe scena Teatrului Nottara au fost susţinute 47 de spectacole, la care au participat 470 de deţinuţi, iar 64 de artişti au regizat piesele de teatru, se arată întyr-un comunicat de presă. Desfăşurat în anii anteriori ca eveniment de sine stătător, ediţia din acest an a Festivalului MultiArt marchează încheierea Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard.

Iniţiatorul şi animatorul Festivalului MultiArt pentru deţinuţi a fost Dana Cenuşă, iar conceptul şi ideile sale, purtătoare de valenţe educativ-sociale sunt păstrate. De la ea au rămas aceste gânduri: "E foarte simplu să trăieşti previzibil. Cu toţii avem prejudecăţi mai multe decât ne imaginăm, sau suntem dispuşi să acceptăm. Dacă nu-ţi pui problema cu adevărat, nu ştii. Eu aveam prejudecăţi enorme înainte de a intra în acest sistem, nu puteam să asociez teatrul cu deţinuţii. Avem mereu de-a face cu lucruri care nu ne convin. Aşteptăm să le schimbe altcineva. Eu trebuie să conving societatea că aceşti oameni există, că nu sunt pe Lună. Pentru ei, teatrul e o formă de libertate".

Intrarea la spectacole este liberă, în limita locurilor disponibile, anunţă organizatorii, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Teatrul Nottara.

La competiţia din acest an s-au înscris 10 unităţi penitenciare, fiind implicaţi 88 de deţinuţi.

Penitenciarele care vor susţine spectacole de teatru, conform celor stabilite în urma preselecţiei, sunt: Penitenciarul Bacău - "Nimic nou despre Shakespeare", Penitenciarul Craiova - "Pacea cu zmeii", Penitenciarul Bucureşti Jilava - "Cartofi prăjiţi cu orice" (pe 18 noiembrie), Penitenciarul Bucureşti Rahova - "Castingul clovnilor", Penitenciarul Codlea - "12 oameni furioşi", Penitenciarul Bistriţa - "De mâine" (pe 19 noiembrie).

Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, a avut loc în perioada 8 - 17 octombrie, în Bucureşti. Noutatea din acest an a constat în includerea Festivalului Penitenciarelor în programul Fest(in) pe Bulevard, prin crearea secţiunii "MultiArt Exit" (spectacole cu actori-deţinuţi), care se va desfăşura în perioada 18 - 19 noiembrie.

De asemenea, în urma evenimentelor petrecute la Clubul Colectiv, Teatrului Nottara anunţă că a hotărât suplimentarea măsurilor de siguranţă, pe lângă cele aflate deja în vigoare, iar din această săptămână, fumatul va fi interzis în instituţia teatrală, inclusiv în spectacole. În situaţiile în care scenariul nu poate fi adaptat, ţigările vor fi înlocuite cu unele electronice sau confecţionate din materiale incombustibile. De asemenea, se va renunţa şi la lumânări şi alte surse de foc deschis, apelându-se tot la variante electrice, se arată în comunicatul instituţiei. Teatrul Nottara anunţă că dispune de toate avizele necesare funcţionării, inclusiv avizul I.S.U. privind apărarea împotriva incendiillor. O altă precizare importantă este faptul că imobilul beneficiază de un număr total de patru ieşiri, una (cea principală) pe Bulevardul Magheru şi trei pe Strada Jules Michelet, iar sălile au mai multe uşi largi, care se deschid spre exterior. Capacitatea sălilor este de 400 de locuri.

În ceea ce priveşte încadrarea clădirii în care este situată instituţia teatrală la categoria I de risc seismic, managerul Teatrul Nottara, Marinela Ţepuş, a solicitat în repetate rânduri efectuarea unei noi expertize a clădirii, pentru a clarifica definitiv care este starea imobilului, dar aceasta nu s-a efectuat până în prezent.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite