Din 1961, când Institutul Internaţional de Teatru a instituit acest proiect, cei mai importanţi oameni de teatru ai momentului au fost invitaţi să formuleze un astfel de mesaj preluat şi răspândit în toate comunităţile teatrale de pe glob.

În acest an 2018, ideea de a reuni gândurile unor creatori reprezentativi de pe toate cele cinci continente e cum nu se mai poate de potrivită cu vremurile de dezbinare în care trăim şi în care teatrul, artă a prezentului cu impact major în societate, o amendează, iată, chemând la unitate şi înţelegere.

De pe continentul african ni se adresează cu acest prilej Werewere Liking din Coasta de Fildeş, artist pluridisciplinar, dramaturg, marionetist, cu contribuţii mondiale la dezvoltarea teatrului ritual. Mesajul ei ataşat unei culturi tradiţionale specifice îndeamnă omenirea la mai mult respect, la raţiune şi toleranţă în care „copacul divin“ să-şi poată exercita protecţia. Şi la speranţă într-o lume mai bună pe măsura gândurilor de bine ale tuturor celor care o doresc.

Din India ne vorbeşte un decan de vârstă, Ram Gopal Bajaj, regizor actor, academician, fostul director al Scolii Naţionale de Teatru din Delphi. Să ne emancipăm de furie, lăcomie şi răutate spune el, redând teatrului conţinutul educativ necesar supravieţuirii în umanitate.

Continentul american e reprezentat de artista mexicană Sabina Bergman, fiica unor evrei polonezi, scriitoare, dramaturg tradus în 11 limbi, decorată cu Ordinul Cavalerul Artelor în Franţa, care ne cheamă să ne afirmăm mai clar conştiinţa de sine, hic et nunc, singurul lucru de necontestat în epopeea bulversantă a curgerii timpului.

În fine, europenii sunt reprezentaţi la acest festin mondial de Simon McBurney din Anglia, actor, regizor, scriitor şi cofondator al companiei Théâtre de la Complicite şi, mai înainte de toate, inventatorul unor spectacole ars acustica de succes mondial. El ne vorbeşte despre lipsa de claritate care ne înconjoară, despre ficţiunea predominantă în noua ordine mondială în care teatrul, chiar dacă nu poate schimba lucrurile, poate fi un refugiu pentru oamenii care caută în acest spaţiu sensurile unei comunicări reale.

În România, teatrele sunt pregătite să marcheze fiecare în felul său evenimentul şi, dintre toate ideile aruncate pe piaţă, cea mai specială ni se pare a Teatrului Odeon, care s-a gândit să personalizeze în mod ingenios Ziua Mondială a Teatrului invitând publicul alături de actorii teatrului la o întâlnire en marche prin lumea de poveste a acestei scene. Prin sisteme sofisticate asigurate de tehnologia  Virtual Reality, cu căşti neuronale şi instalaţii interactive care vor pune-n acţiune un adevărat Laborator imaginar, colegii de la Odeon aspiră să-i introducă pe vizitatori în tainele istoriei şi prezentului acestei scene cu multe şi neştiute încă zone în care magia teatrului e la ea acasă. Cunoscutul scenograf Adrian Damian e responsabil de această desfăşurare a tehnologiei de vârf menită să descopere ochiului curios faţa nevăzută şi lumea din spatele scenei.

Întreaga trupă şi serviciile adiacente sunt angajate pe parcursul întregii zile de 27 martie în acest show live care se vrea o punte de comunicare cu publicul şi, dincolo de cortina ce desparte mirajul scenei de sala de spectacol, un alt mod de a stimula comunitatea teatrală la solidaritate .

Un proiect sărbătoresc la cotele anului 2018 marcat de creativitate şi inovaţie, demn de Ziua Teatrului  celebrată pe plan mondial.