După cum poate constata oricine, făcând minimul efort de a citi cu atenţie, repet, a citi şi nu a arunca doar o privire neglijentă, graţie căreia ar putea numai să vadă pe cine înjurşi pe cine „laud“, am comentat cum nu se poate mai civilizat, fără insulte, ceea ce am observat că s-a petrecut în cursul celor patru zile de festival, dar şi înainte. Cred că se remarcă lesne că nu am înjurat“ pe nimeni. Asta dacă unii nu se consideră infailibili şi posesori ai adevărului absolut.

Mi-am ales cu maximă prudenţă fiecare vorbă fiindcă la Festival au luat parte şi i-au dat carnaţie artişti extrem de tineri. Mi-am dat toată silinţa nici să nu jignesc, nici şă nu rănesc pe nimeni. Sigur, am făcut şi ceea ce cred că am obligaţia de a face şi e în specificul profesiei de critic. Am semnalat şi ceea ce am socotit că nu a fost bine, ceea ce cred că s-ar cuveni ameliorat.

Ca şi în comentariul dedicat ediţiei de anul trecut, mi-am exprimat nemulţumirea - dreptul la opinie e totuşi încă garantat în România - că nici din juriile de preselecţie, nici din cele finale nu au făcut şi nu fac parte criticii de teatru. Observaţia aceasta i-am comunicat-o de altfel, d-lui prof.univ.dr. habil. Bács Miklós şi pe alte căi atât anul trecut, cât şi în vara anului 2017. Am primit din partea domniei-sale diverse răspunsuri. Ceva mai aplicate în 2016 - juriul lucrează cu actorii în timpul Galei, nu numai în partea ei publică, ceea ce ar însemna că un critic nu este abilitat pentru un astfel de lucru - mult mai melodramatice - un fel de anticipat adio - anul acesta.

Scrisesem articolul publicat luni, eram gata să îl postez, când am observat cât de pripit a fost dl. prof. univ.dr. habil. Bács Miklós în a da like pe contul său de Facebook unor opinii cel puţin bizare ale unui posesor de diplomă de Actorie, care însă nu practică această profesie din motive necunoscute mie. Opinii cu promptitudine amendate de comment-urile aferente postării respective. Majoritatea dintre ele venite din partea actorilor de meserie şi cu activitate recunoscută în domeniu.

Am adăugat îndată articolului meu ps-ul care se pare că l-a supărat foarte tare pe directorul Galei. Sunt mai mult ca sigur că dl. Bács care, dacă îmi aduc eu bine aminte, şi-a început cariera universitară prin a susţine cursuri de vorbire, nu poate admite că pe scenă şi-ar putea afla locul fonfii, guşaţii, oameni care nu pot să rostească ceva inteligibil. Una înseamnă recuperarea, terapia prin teatru, cu totul altceva teatrul ca artă. Mă îndoiesc că un profesor serios, aşa cum ştiu că este dl. Bács, ar putea crede că la o şcoală vocaţională nu s-ar cuveni să ai anumite abilităţi speciale cu care nu sunt înzestraţi toţi muritorii ori că admiterea în instituţii de învăţământ superior de acest gen ar trebui să ţină cont de depăşitele principii ale gândirii politic corecte. Mai pe şleau spus, nu poţi primi la Canto un afon, nu poţi admite la Actorie pe cineva marcat de grave deficienţe vocale. Nici măcar în numele asigurării normelor didactice. Şi nu cred că pentru o astfel de atitudine corectă ar trebui sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În realitate, dl. Bács a „compătimit“ cu autorul elucubraţiilor mai sus citate numai şi numai fiindcă autoarea textului apărut duminică formula critici care vizau şi pregătirea deficitară la anumite capitole a unor concurenţi care au trecut cu mult prea multă îngăduinţă de preselecţie.

Uite însă că azi dimineaţă m-am trezit cu un fel de mini-scrisoare deschisă pe care dl. Bács mi-a făcut onoarea de a mi-o trimite pe aceeaşi cale a reţelei sociale sus-amintite. Trec peste melodrame, peste tristeţi mai mult sau mai puţin reale ori numai simulate, nu bag în seamă fraze în stilul largo desolato, mă fac că nu observ insinuări care se doresc subtile, dar care nu-i fac deloc cinste domnului prof.univ.dr., ignor tentative eşuate de psihanaliză, însă nu trec peste acuza că aş fi generat, prin atitudinea mea, nu ştiu ce fel de dispută între actori şi critici. După părerea mea, pură invenţie a persoanei ultra-sensibile a directorului Galei. Şi nu pot trece fiindcă nutresc convingerea că un critic are obligaţia şi misiunea de a pune şi de a genera întrebări. Şi nu pe aceea de a-i copleşi cu epitete ornante şi plecăciuni nemeritate pe creatori. Am făcut observaţii care doar prin deturnări interesate de sensuri ar putea fi calificate drept dispute. L-aş ruga pe dl. Bács să facă distincţia dintre cronicar şi critic. Care, deduc, că, pentru moment, îi scapă. În fine, mai nutresc opinia că întrebări s-ar cuveni să îşi pună şi dl. Bács. Indiferent dacă va mai rămâne sau nu directorul Galei Hop.