Cronicile FITS - Coşmarul numit istorie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

E îmbrăcat într-un costum cu vestă de foarte bună calitate. Nu are cravată şi este desculţ. Aşa cum i-au fost străbunii, sclavii negri care erau căutaţi în gură, pipăiţi spre a fi verificaţi dacă sunt puternici şi buni de muncă, cumpăraţi şi vânduţi în târguri precum caii.

Are în mână un microfon în care începe să ne vorbească. Despre negri, scuze!, corectitudinea politică îmi impunea să folosesc cuvântul afro-asiaticii pe care îi aplaudăm pe stadioane, la concursurile de atletism unde obţin performanţe incredibile, în sălile unde se desfăşoară marile competiţii de baschet, în NBA, sau în sălile de concert, datorită extraordinarelor lor înzestrări vocale. Şi aici, în acest moment, pe neaşteptate, vocea părăseşte registrul discursului spre a fredona o melodie. Ceva mai încolo vom auzi chiar  cântece întregi. Cântate de însuşi cel care ne vorbeşte ori care ne parvin din off. Le cunoaştem, le-am ascultat de atâtea ori, le-am aplaudat, sunt hituri. Sunt compuse sau/şi cântate de negri.

E adevărat. Îi ovaţionăm pe sportivi, pe cântăreţi, îi proclamăm vedete, dar îi socotim cu adevărat egalii noştri? Ai albilor, fireşte. Au ei, negrii, parte de tratament egal şi de ceea ce se cheamă egalitate de şanse atunci când apare un post liber care necesită înaltă calificare dar presupune şi o foarte bună salarizare sau încă intervine discriminarea?

De aici, din această clipă, ne întoarcem în istorie. Ne reamintim de Războiul de Secesiune, despre sclavagism, despre Abraham Lincoln, despre ce a spus acesta şi cum i-au fost interpretate spusele. Intrăm în coşmarul numit istorie, reactivat de un alt coşmar numit memorie.

O facem datorită celor rostite pe scena goală de Roger Guenveur Smith. Marele actor de film şi de teatru din SUA care a întocmit şi acum joacă scenariul spectacolului intitulat Eu, Supremul.

Textul se fundamentează pe cele aşternute odinioară pe hârtie de politicianul de culoare aboliţionist, Frederick Douglas, pe argumentele aduse de acesta în favoarea suştinerii ideii că discriminarea având la bază diferenţele de rasă şi de culoare a pielii  sunt încă o realitate a timpului în care i-a fost dat lui să trăiască.

La rândul lui, actorul Roger Guenveur Smith crede în actualitatea opiniilor lui Douglas. Ţine să ne împărtăşească şi nouă această opinie într-un spectacol de mare ţinută, o monodramă perfect articulată, admirabil susţinută artisticeşte prin voce şi rostirea nuanţată, prin mimică şi expresivitate corporală. 

Proiectul American Democracy Series - EU, SUPREMUL (Frederick Douglas Now); Scris şi interpretat de Roger Guenveur Smith; Data reprezentaţiei: 10 iunie 2017

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite