Ce spectacole am văzut la Sankt Petersburg, la Premio Europa per il Teatro 2018
0La bilanţ de an, fac o trecere în revistă a ceea ce au însemnat Premiile Europa pentru Teatru, acordate în 2018 la Sankt Petersburg. Premiile Noilor Realităţi Teatrale, aflate la cea de-a XV-a ediţie, prezidate de George Banu la Sankt Peterburg, au fost acordate lui Sidi Larbi Cherkaoui, Cirkus Cirkör, Julien Gosselin, Jan Klata, Milo Rau, Tiago Rodrigues.
Gala Premiilor pentru Europa pentru Teatru s-a desfăşurat la Alexandrinsky Theatre din Sankt Peterburg,festivalul încheindu-se cu spectacolul "Mascarada" de Valery Fokin.
Premiul Europa pentru Teatru, la cea de-a XVII-a ediţie,organizat de Theatre-Festival Baltic House, în perioada 13-17 noiembrie, i-a fost decernat regizorului Valery Fokin.
Premiul Special a fost acordat lui Nuria Espert.
Deschiderea celei de-a 17-a ediţii a Premiului Europa pentru Teatru a început pe 13 noiembrie la Sankt Petersburg, cu prezentarea evenimentului la Dom Aktera (Casa Actorilor) de pe Nevsky Avenue.
La evenimentul prezidat Marina Belaeva, au participat numeroşi jurnalişti şi critici de teatru din toată lumea. Invitaţi la conferinţa de presă au fost Konstantin Sukhenko, preşedinte al Comitetului de Cultură din Sankt Petersburg, Alessandro Martinez, secretar general al E.T.P, George Banu, preşedintele Juriului de la Noile Realităţi Teatrale - juriul celei de-a 15-ediţie, Sergei Shub, director general de la Festivalul de Teatru Baltic.
Toţi iinvitaţii ai vorbit despre spiritul european al premiilor de când au fost fondate şi despre rolul jucat de oraş în cultura europeană.
Înfiinţat în 1986 ca proiect pilot al Comisiei Europene şi acordat prima dată în 1987, Premiul Europa pentru Teatru este, în general, conferit artiştilor şi instituţiilor teatrale, care, prin activitatea lor, au contribuit la o înţelegere mutuală mai bună între naţiuni. Parlamentul European şi Consiliul European au inclus acest Premiu în cadrul instituţiilor ce prezintă 'un interes cultural european'.
'O caracteristică importantă a Premiului Europa pentru Teatru este deschiderea către toate formele de spectacol, aşa cum vom demonstra, la această ediţie, prin acordarea premiului unui renumit coregraf suedez. În ultima perioadă, un aspect important al Premiului Europa a fost această deschidere prin care sunt luate în considerare toate aspectele implicate în construcţia unui spectacol. Începând cu a treia ediţie a Premiului Europa, din 1986, cu premiul oferit lui Anatoly Vasiliev, s-a născut Premiul Europa pentru teatru aşa cum este azi, juriul decizând că premiile ar trebui să reprezinte confruntarea între diversele forme de teatru european. De asemenea, important a fost ca Premiul Europa să se concentreze şi pe regiuni mai mici de pe continent, ce pot avea o perspectivă interesantă asupra teatrului, cum este cazul, în acest an, al companiilor de teatru premiate din Germania şi Marea Britanie.
O altă caracteristică importantă a Premiului Europa pentru teatru este că nu e doar o celebrare a celor premiaţi, dar este şi un cadru monografic de explorare teatrală în care se cunoaşte opera laureaţilor. Astfel, se cunoaşte partea creativă a spectacolelor', a explicat Alessandro Martinez (foto), secretarul general al Premiului Europa pentru Teatru.
Spectacolele din secţiunea Returns au fost: Alice (foto), regizat de Andrey Moguchy, şi Hamlet, regizat de Lev Dodin.
Alice, pentru care Moguchy a folosit a doua scenă din Kamennoostrovsky Theatre, a devenit o producţie foarte populară în Russia. Inspirată vag de Alice de Carroll, spectacolul o reprezintă pe Alice în două spaţii care se găsesc în acelaşi oraş. Unul este reprezentat de un tărâm al illuziilor, al speranţelor, celălalt este ancorat în tragediile istoriei date de condiţia umană şi politică. Alice experimentează despărţirea, care prin viziunea regizorală este reprezentată pe scenă în două spaţii distincte care se întretaie. Rezultatul este catharsis-ul care fac ca personajele fictive ale lui Carroll să se transforme în personaje care exprimentează durerea şi sentimentele reale.
Spectacolul lui Lev Dodin, Hamlet, la Teatrul Maly Drama, este nonconformist. Cel mai cunoscut monolog din istoria teatrului este rostit de actorul care îl interpretează pe Hamlet dintre picioarele Ofeliei.
Spectacolul a fost nominalizat la Masca de aur: Lev Dodin- regizor, Danila Kozlovsky (Hamlet) - Cel mai bun actor şi Kseniya Rappoport (Gertrude) - Cea mai bună actriţă.
Următoarea întâlnire s-a concentrat pe unul dintre maeştri teatrului rus şi universal, directorul Teatrului Dramaturgic Maly din Sankt Petersburg - Lev Dodin. Câştigătorul celei de-a opta ediţie a Premiului Europa pentru Teatru, Dodin a participat la secţiunea Returns.
Întâlnirea a luat forma unui dialog provocator pe tema teatrului. Regizorul a arătat importanţa atât din punct de vedere artistic, cât şi personal, a influenţei lui Peter Brook. Piese precum, Hamlet, Regele Lear şi, în special, Livada de vişini au contribuit la maturitatea profesională a lui Dodin.
Lev Dodin a recunoscut că aceste opere regizate de Brook l-au schimbat pentru totdeauna: în Brook a văzut întruparea iubirii sale imateriale pentru teatru.
În ceea ce priveşte structura teatrului post-dramatic, Dodin crede că teatrul trebuie să împrumute ideilor formă prin cuvinte, trebuie să fie sincer şi să emoţioneze prin sentimente sincere şi, având în vedere aceste aspecte, nu contează dacă este teatru pre-, post- sau non-dramatic. După părerea sa, problema de astăzi este faptul că noi nu mai suntem capabil să percepem corect ceea ce simt alţii. Prin urmare un regizor ar trebui să fie capabil să creeze un spectacol în care publicul să poată participa emoţional şi care să favorizeze empatia pentru ceea ce se întâmplă pe scenă.
Dodin spune că este îngrijorat de tendinţa regizorilor de a se considera mai inteligenţi decât opera lor: o operă literară sau dramatică vorbeşte întotdeauna despre autorul ei, despre empatie, despre respectul pentru personaje. Teatrul lui Dodin, atunci, vorbeşte întotdeauna despre el, indiferent de ce text pune în scenă.
Să facă teatru este, pentru Dodin, o preocupare foarte centrată pe sine, care se concentrează pe sufletul individului. O piesă nu poate fi produsă pur şi simplu pentru a satisface publicul, pentru că la sfârşitul zilei o astfel de piesă nu ar interesa pe nimeni. Toată lumea vrea să vadă ceea ce s-a văzut deja, ce ştie deja. Însă, artistul trebuie să arate publicului şi criticilor ceva ce ei nu s-ar aştepta niciodată să vadă. Din nou Dodin a vorbit despre exemplul lui Brook, argumentând că, asemenea lui, şi noi ar trebui să continuăm să fim curioşi, chiar pe măsură ce îmbătrânim.
Tiago Rodrigues s-a întors, în aceeaşi zi, la Dom Aktera pentru a oferi un spectacol creat special pentru Festivalul Premiul Europa pentru Teatru de la Sankt Petersburg.
Consideraţiile împărtăşite de Rodrigues cu publicul în Arderea Steagului s-au învârtit în jurul ideii unui spectacol în care steagul naţional al Portugaliei este ars pe scena Teatrului Naţional Portughez. Această producţie nefinalizată ia forma unui schimb epistolar între el şi avocatul ce reprezintă teatrul, schimb pe parcursul căruia regizorul întreabă care ar fi repercusiunile legale ale acestui act.
În contrast cu claritatea legii, Rodrigues crede în puterea confuziei, în a crea ceva ce merge dincolo de complexitatea lucrurilor. Munca artistului trebuie să stârnească întrebări şi Rodrigues găseşte o valoare artistică în sfaturile legale oferite de avocat, tocmai pentru că l-au făcut să-şi pună multe întrebări. În particular, el reflectează la tot ce reprezintă acest steag: memoria istorică a unei identităţi. Totuşi memoria este, de asemenea, ceva ce există doar în prezent: într-un text dramatic ne amintim cuvintele scrise în trecut, dar care chiar şi aşa sunt adresate celor ce trăiesc acum, adică trebuie să le facem valabile din nou, pentru prezent. Un act al cărei consecinţe legale nu pot fi prevăzute, atunci, trebuie să continue să trăiască în prezent, chiar dacă doar prin idea unui spectacol, pentru că în viziunea lui Rodrigues fiecare teatru naţional ar trebui să fie o clădire în care imposibilul prinde viaţă.
Seara zilei de 14 noiembrie a fost înveselită de două spectacole: întâi Guvernatorul lui Andrey Moguchy şi, la scurt timp după, Puz/zle de Sidi Larbi Cherkauoui.
La cea de 100 aniversare a Revoluţiei din octombrie 1917, Andrey Moguchy a regizat adaptarea unei scurte nuvele de Leonid Andreev, Guvernatorul, ce descrie evenimentele revoluţionare din 1905 şi în special evenimentul istoric şi politic ce a constat în asasinarea guvernatorului general al Moscovei, Marele Duce Sergey Alexandrovich Romanov de către Kalyayev, un membru al Partidului Socialist Revoluţionar.
Spectacolul, recent pus în scenă pentru această ocazie, se deschide cu un prolog în care toate personajele intră pe scenă, se aliniază în faţa publicului şi se uită insistent la spectatori cu feţe cadaverice, ce amintesc de moarte. Singurul personaj ce are o culoare naturală, deci pare încă în viaţă, este servitoarea, care stând în centru, ţine un steag roşu în mână. Machiorii şi inginerii de sunet vin şi ei pe scenă pentru a adăuga ultimele retuşuri.
Doi îngeri cu pălării melon, cu aripile ataşate de o armură strălucitoare, coboară de pe două scări suspendate, o imagine ce ar putea să provină din Magritte şi Wenders, care să aducă moartea. Aveţi vreo cerere?, întreabă Guvernatorul. Drept răspuns cei doi îngeri/asasini îl împuşcă. Episodul-cheie este, astfel, prezentat chiar la început şi apoi firele narative ulterioare iau forma unei căutări prin 11 tablouri în care protagonistul stabileşte progresiv o demnitatea tragică, dezvăluind evenimente ce au dus la asasinat. În mâna sa ţine, ca un memento mori, perna prin care îngerii l-au împuşcat.
Momentele coregrafice speciale şi evidenta expresivitate a actorilor sunt contrabalansate de proiecţiile în alb şi negru de pe cele două panouri de pe marginile scenei care surprind momente din spectacol. Cele două non-culori sunt inversate, creând efectul unei radiografii.
Spectacolul poate fii descris drept o relatare eroică a unei morţi anunţate.
Seara s-a încheiat la Festivalul de Teatru Baltic House, unde s-au decernat premiile.
Marea companie de dans a coregrafului belgian Sidi Larbi Cherkaoui, câştigătorul celui de al 15-lea Premiu Europa pentru Noi Realităţi Culturale, a umplut scena cu un spectacol total Puz/zle – coprodus cu diferite festivaluri europene cunoscute, teatre şi fundaţii, un scor creat prin corpurile dansatorilor, muzica live, cântat şi percuţie, prin ritmul şi sunetele dansului, prin apelarea la videouri şi prin compoziţia şi dărâmarea unui zid pentru a atinge efecte scenice şi narative - o metaforă a construcţiei şi deconstrucţiei, a distrugerii şi renaşterii lumii şi omenirii de-a lungul istoriei. Prin revelări ciclice, în doar o oră şi jumătate, spectacolul ilustrează suferinţa omului, aspiraţiile lui lumeşti şi spirituale, înălţarea şi căderea lui, construirea şi distrugerea lui, deschiderea, schimbarea şi închiderea unui zid foarte cosmopolit şi specific Orientului Mijlociu.
Spectacolele de după-amiază au început la Teatrul Molodezhny cu By Heart a lui Tiago Rodrigues. Zece voluntari selectaţi din public în timpul spectacolului artistului portughez au fost invitaţi să înveţe pe de rost un sonet shakespearian. Pentru Rodriguez, ca sacerdot al unei forme de teatru în lucru, rememorarea este o obsesie, după cum în viziunea lui suntem ce ne amintim. Experimentând memoria pe scenă, putem învăţa să ne hrănim trupurile: învăţând un text pe de rost înseamnă să îl imprimăm în suflet.
Două spectacole au avut loc simultan în prima parte a serii la Teatrul Alexandrinsky, Schweik şi la Teatrul Dramatic Tovstonogov Bolshoi, Furtuna lui Andrey Moguchy.
Tatyana Rakhmanova a regizat adaptarea faimosului roman satiric scris de Jaroslav Hasek. Peripeţiile bravului soldat Svejk au fost alese de Valery Fokin pentru a arăta că nu există niciodată un sfârşit al ororilor absurde ale războiului. Spectatorul se simte opresat şi observat de siluetele uriaşe ce întruchipează autorităţile ce încadrează scena. Când personajele apar pe scenă, spectatorii au impresia că urmăresc o paradă îngrijorătoare. Apoi un scaun cu rotile este coborât cu un Svejk zâmbitor, care cu naivitatea sa încăpăţânată încearcă să dezmembreze edificiul clădirea propagandei. Paradoxal, el este cel ales să rescrie istoria eroică a regimentului şi să-l mulţumească pe Împărat. Dar după moartea sa, la sfârşitul unui cortegiu funerar înfiorător, descoperim că până şi în viaţa de apoi există aceeaşi logică. Şi noul cronicar este ales din public - aceasta este una din numeroasele incursiuni dramatice ale piesei lui Fokin.
Cel de-al treilea spectacol de Andrey Moguchy, prezentat în timpul festivalului de la Sankt Petersburg, Furtuna lui Ostrovsky, este o lucrare complexă, sofisticată, dar în acelaşi timp populară. Bazat pe o poveste simplă şi bine cunoscută în Rusia, spectacolul spune povestea revoltei unei tinere frumoase împotriva unei lumi întunecate, superstiţioase şi bigote. Piesa face trimitere la basme şi personaje folclorice printr-un limbaj teatral atent ales care îmbină perfect design-ul scenic, muzica şi actori remarcabili, capabili să exploreze – fără să alunece o secundă în demonstraţii de virtuozitate. Sunt reflectate cele mai neobişnuite şi uluitoare posibilităţi fonetice din limba rusă.
Ultima zi, sâmbătă, 17 noiembrie, a început cu două evenimente la Noua Scenă a Teatrului Alexandrinsky: o conferinţă susţinută de Georges Banu despre teatru şi zeitgeist (Le Théâtre et l’Esprit du temps) şi un simpozion cu şi despre Valery Fonkin.
Georges Banu, preşedintele juriului celei de-a 15 ediţii a Premiului Europa pentru Noi Realităţi Teatrale, a încercat prin conferinţa să definească zeitgeistul contemporan sau spiritul epocii şi unde poate fii identificat acesta astăzi. În opinia sa, acesta consta în implicarea directa a publicului în actul artistic, în posibilitatea de a permite spectatorilor să participe în persoană la operă. Singurul risc al acestei practici este ca ele să devină o modă şi să-şi piardă sensul şi valoarea. Discuţia a stârnit întrebări din public şi un schimb dinamic de opinii.
Conferinţa a fost urmată de un simpozion moderat de Georges Banu şi Alexander Chepurov despre Valery Fokin şi munca sa ca regizor implicat în toate aspectele teatrului. La discuţii au participat activ critici de teatru, experţi, directori de teatre şi festivaluri, scenografi, muzicieni şi actori, ale căror mărturii au demonstrat clar că îndelungata carieră a lui Fokin şi viaţa lui dedicată scenei au jucat un rol esenţial în evoluţia teatrului contemporan, şi în afara Rusiei, şi în pregătirea actorilor şi regizorilor.
Fokin a explicat că munca sa este o căutare fără sfârşit, depăşind constant experienţele din trecut, dar fără să omită valorile tradiţiei ruse, care merită cea mai mare atenţie.
Ca un eveniment secundar în cadrul Premiului Europa pentru teatru, Elvira (Elvire Jouvet 4) produs de Piccolo Teatru di Milano şi Teatrul Uniti din Naples a fost pus în scenă în contextul Forumului Cultural pentru prima dată în Rusia. Toni Servillo şi Petra Valentini, în rolurile Juvet şi Claudia (cea mai talentată elevă a maestrului francez, forţată să abandoneze scena pentru că este evreică), arată ce înseamnă să practici meseria de actor. O dovadă cu atât mai convigătoare într-un teatru ca Maly, unde munca actorului a jucat mereu un rol central.
După amiază au revenit cu Toni Servillo pentru a întâlni pentru a treia oară publicul nerăbător al Teatrului Maly de Lev Dodin.
Ceremonia de decernare a Premilor Europa pentru Teatru din 17 noiembrie, regizată de Nikolay Roshcin, s-a desfăşurat Teatrul Alexadrinsky în faţa unei audienţe internaţionale şi în prezenţa secretarului general Alessandro Martinez, a lui Sergei Shub, directorul Baltic House si a membrilor juriului.
Ceremonia de decernare, transmisă în direct pentru canalele de televiziune ruseşti, a fost inserată ingenios în instalaţia secenografică a spectacolului ce a urmat "Masquerade - Remembrance of the future", regizat de câştigătorul celei de-a 17-a ediţie a Premiului Europa pentru Teatru Valery Fokin. Actorii au purtat toţi măşti în timpul unei petrecerii de carnaval, i-au întâmpinat şi însoţit pe laureaţi către fotolii roşii plasate în avanscenă.eatrul Aleksandrinsky, plin de oameni din toată lumea, a fost martorul unei ceremonii maiestuoase, dar în acelaşi timp cu trimiteri spre evenimentele socio-politice recente ce îi privesc pe anumiţi laureaţi. Milo Rau, unul din câştigătorii celei de a 15-a ediţie a Premiului Europa pentru Realităţi Teatrale, care, din păcate, nu a fost prezent scenă pentru că a primit viza prea târziu, şi-a făcut vocea auzită printr-o scrisoare adresată direct publicului care a fost citită de Georges Banu.
Jan Klata i-a menţionat pe Milo Ray şi Kirill Serebrennikov, în timp ce Tiago Rodrigues şi-a dedicat premiul lui Serebrennikov.
Georges Banu, la sfârşitul lecturii scrisorii lui Milo Ray, a apelat la întreaga Europă pentru a crea o realitate socială mai unită şi mai sinceră.
Acest apel a fost urmat de un altul, pronunţat de Lev Dodin, care a vrut să sublinieze importanţa forţei intrinseci a Premiului Europa pentru Teatru care este capabil să depăşească orice obstacol în numele artei şi a culturii. El a anunţat că întreaga comunitate teatrală rusească se pronunţă în favoarea colegului rus Seerebrennikov. În final, li s-a alăturat şi Valery Fokin cu discursul său de mulţumire.
CITITI ŞI:
Se încarcă comentariile...
