Câteva cuvinte la moartea Stelei Popescu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ascult, începând de joi după amiază, felurite persoane care ies în spaţiul public şi omagiază personalitatea marii actriţe care a fost Stela Popescu.

Unii o fac cinstit. Alţii, doar profită de şansa de a vorbi la radio ori la vreun post de televiziune despre cea supranumită Regina Revistei Româneşti numai şi numai spre a depăna un insignifiant moment din propria lor viaţă când, prin cine ştie ce întâmplare fericită, au avut ocazia de a-i sta alături marii vedete, fie şi numai pentru câteva minute.

Vorbitorii reamintesc cam aceleaşi aspecte din viaţa şi creaţia actriţei. Spectacolele de la Revistă, neuitatele show-uri de la, azi, demult dispăruta Grădină Boema, Revelioanele de odinioară ale TVR ce nici măcar nu puteau fi imaginate fără prezenţa Stelei. Îmi amintesc perfect că, totuşi, o dată, în vremea copilăriei mele, pe când Stela încă făcea un imbatabil cuplu cu Ştefan Bănică, din motive neştiute, cei doi au lipsit din programul TVR al Revelionului. Atât de mare a fost atunci presiunea publicului încât diriguitorii instituţiei au luat în grabă hotărârea de a realiza un spectacol post-Revelion avându-i drept protagonişti pe Bănică şi pe Stela. A fost o emsiune de excepţie care sper că este conservată în arhiva de aur a Televiziunii publice.

Mai nimeni dintre cei ce o evocă azi pe Regină nu spune aproape nimic despre marile calităţi de actriţă de teatru dramatic ale Stelei Popescu. E drept, exercitate parcă cu un exces de parcimonie, pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti. Îndeosebi în vremea în care prim-regizor şi director al Teatrului era marele artist Lucian Giurchescu. Care a distribuit-o pe Stela Popescu în câteva semnificative spectacole ale vremii. Aşa cum au fost Dispariţia lui Galy Gay şi Trei surori. Se spune că Giurchescu i-ar fi propus Stelei Popescu să-şi încerce puterile şi în Liubov Andreevna din Livada cu vişini. Nu a fost să fie.

Nu aş fi scris toate aceste rânduri dacă nedreptatea aceasta făcută acum memoriei Stelei Popescu nu ar însemna o omisiune cu repetiţie. Şi la moartea lui Florian Pittiş comemoratorii au insistat eminamente pe calităţile lui de solist al formaţiei Pasărea Colibri şi pe acelea de animator de radio. Radio Trei sau Radio Pittiş. Uitând să spună măcar o vorbă despre marele actor al Bulandrei care a fost Pittiş, cel care a fost unul dintre marii preferaţi ai genialului Liviu Ciulei. Care a jucat în Lungul drum al zilei către noapte,în Furtuna. Dar şi în regie proprie în Cum se numeau cei patru Beatlesi. Lucia Mureşan a însemnat pentru mulţi evocatori de ocazie doar vocea de aur a Teleenciclopediei, când, în realitate, a fost şi o respectată actriţă a Teatrului Nottara şi o foarte bună cunoscătoare a rostirii versurilor lui Lucian Blaga.

Nu ştiu de ce, de la un moment dat, Stela Popescu a ales să fie în exclusivitate actriţă de revistă. Nu şi-a pierdut însă nici o clipă admiraţia pentru colegii ei care au ales şi slujit teatrul dramatic. A luat parte, nu doar atunci când a fost premiată, la câteva ediţii ale Galei UNITER şi am văzut-o cum aştepta cu emoţie şi bucurie să afle cine sunt laureaţii. 

Însă, la urma urmei, românul a avut nevoie de râs pentru a putea trece mai uşor prin mereu reînnoitele încercări la care l-a supus istoria. Stela Popescu a ales să le sară românilor în ajutor! Fie şi numai pentru aceasta, merită recunoştinţa noastră.    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite